Importanța Activităților Matematice în Grădiniță

1.1.1. Probleme generale ale dezvoltării

La stadiul preşcolarului şi şcolarului mic, creşterea se realizează diferenţiat.

În preşcolaritate toate celelalte sisteme ale organismului suportă modificări importante. Deşi procesul de osificare continuă, oasele preşcolarului sunt încă destul de elastice, sistemul muscular este inegal dezvoltat : muşchii lungi ai membrelor superioare şi inferioare progresează mai rapid decât cei scurţi ai mâinii, fapt care explică de ce preşcolarul efectuează mai uşor mişcările largi, ample ( mers, lovire ) decât mişcările de precizie ( desen, croşetat ).

Cea mai spectaculoasă modificare o întâlnim însă la nivelul sistemului nervos . Celulele ţesutului nervos se diferenţiază, cresc sub raport morfologic, îşi perfecţionează funcţiile. Totodată, creierul îşi măreşte volumul.( Verza , E., Golu, P., Zlate, M., 1993, p.23)

Cea mai importantă modificare o reprezintă schimbarea raportului de forţă dintre sistemul nervos periferic şi sistemul nervos central. Ele îşi manifestă acţiunea reglatoare, uneori inhibitoare asupra segmentelor inferioare, ceea ce permite o mai bună coordonare, dirijare şi controlare a activităţii ( preponderent la începutul şcolarităţii ). Ca urmare a dezvoltării scoarţei cerebrale, creşte numărul şi viteza de formare a reflexelor condiţionate, precum şi stabilitatea lor.

Se dezvoltă mult zonele corticale ale vorbirii, fapt care permite o extensie mare a limbajului. Totodată , se conturează mai pregnant dominanta asimetrică a emisferelor cerebrale, ceea ce se va repercuta asupra diferenţierii manualităţii copilului ( dreapta, stânga, ambidextru ). Biochimismul intern al organismului cunoaşte o evoluţie interesantă: se diminuează activitatea timusului ( glanda creşterii ), atât de activă în perioada anterioară, şi se intensifică funcţiile glandei tiroide şi a hipofizei. Aceasta explică de ce ritmul creşterii e mai lent, dar şi de ce mobilitatea copilului e mai mare, tiroida intensificând procesele metabolice.

Preşcolaritatea aduce schimbări importante în viaţa copilului, atât în planul dezvoltării somatice, cât şi a celei psihice, dar şi în ce priveşte planul relaţional. Mediile cu care intră în contact preşcolarul sunt familia, societatea ( contact observativ: strada, maga-zinele, mijloacele de transport ) şi grădiniţa ( un mediu diferit de cel familial ). Cele trei medii solicită copilului ajustări de comportament la sistemul nuanţat de cerinţe, sesizarea diversităţii lumii şi vieţii, antrenarea complexă a deciziilor, curiozităţii, emoţiilor şi cunoaşterii în diverse situaţii. Aceste solicitări duc la dezvoltarea capacităţilor de comunicare, la emanciparea personalităţii.

Activitatea dominantă la această vârstă este jocul care duce la o descentrare a psihicului de pe activităţi centrate pe perceperea realităţii pe activităţi de implanţie în viaţa social-culturală prin simbolizări ample şi complexe. Vom asista la complicarea şi adâncirea proceselor de cunoaştere, la schimbarea atitudinii faţă de mediul înconjurător, la perfecţionarea formelor de activitate ale copilului.

1.1.2 Dezvoltarea cognitiva

• Desen

La prescolari, jocul si desenul sunt o manifestare a tumultului gandirii simbolice (Bideaud, Houde, Pedinelli, l993, pag 45). Desenul este activitatea grafica ce debuteaza atunci cand copilul doreşte să reproducă forma unei imagini perceptive sau a unei reprezentari figurale. Capacitatea de a desena si aptitudinile pentru desen sunt analizate de A. Rey prin prisma urmatorilor parametri:

- capacitatea, mai ales motorie, de a reproduce un traseu regulat si ferm;

- capacitatea intelectuala de analiza si reproducere geometrica a spatiului;

- capacitatea de a produce desene care dau impresia de realitate a obiectului.

Repere ontogenetice in evolutia desenului

Sistematizarea stadiilor desenului infantil ii apartine lui G.H. Luquet (1927). Conform acestei sistematizari, evolutia desenului infantil se caracterizeaza printr-un efort relativ indelungat si constant al copilului de a reda cat mai realist obiectele din lumea inconjuratoare. Luquet indica urmatoarele stadii in evolutia desenului infantil:

a) Stadiul realismului fortuit sau faza mazgaliturilor -; de la 2 la 3 ani. Este un stadiu de “joc-exercitiu grafic”.

b) Stadiul realismului neizbutit sau stadiul de incapacitate sintetica - intre 3 si 4 ani.Copilul isi controleaza mazgaliturile, desfasurand o activitate imaginativa de tipul joclui. Este stadiul in care micul copil vrea să reproducă prin desen obiectele pe care le percepe.

c) Stadiul realismului intelectual sau stadiul desenului ideo-plastic se manifesta la circa 5-6 ani. Este perioada cea mai propice pentru dezvoltarea capacitatii de a desena. Copilul isi exprima prin desen propriile trairi si idei despre un obiect; deseneaza ceea ce crede despre un obiect, ceea ce stie despre el si nu atat ceea ce percepe.

d) Stadiul realismului vizual -; intre 7-9 ani. Copilul articuleaza elementele obiectului desenat, unele in raport cu altele, tinzand spre atingerea unei exigente a coerentei vizuale.