Influența Personalității Emoționale în Alegerea unui Post de Conducere

Introducere

Structura activităţii (de faţa) presupune înţelegerea personalităţii ca structură dinamică, a cărei substanţă este timpul. Această concepţie este opusă tuturor teoriilor caracterologice, care, în ciuda diferenţelor, au comun ideea că structura personalităţii este o structură atemporală, caracterele personalităţii neputând fi explicate decât în raport cu o natură invariabilă.

În filozofia marxistă, unghiul de vedere praxiologic este definitoriu pentru abordarea condiţiei umane. În această perspectivă, acţiunea umană este o relaţie procesuală între om şi lume (naturală şi socială), prin care omul transformă lumea potrivit scopurilor sale.

Cercetătorii care au studiat personalitatea copilului au constatat că nu totdeauna factorii care acţionează asupra lui îi influenţează favorabil dezvoltarea. De aceea, trebuie să se ţină seamă şi de acei factori care sunt mai puţin favorabili, dar prin a căror cunoaştere se poate interpreta corect starea de sănătate psihică a copilului.

Lucrarea de faţă se înscrie în acest efort de regândire a personalităţii umane în cadrul interacţiunii dialectice om-lume (naturală şi socială) şi în care personalitatea creată de societate este creatoare de societate, în această ipostază ea raportându-se permanent –critic şi constructiv- la societate, perfecţionând-o şi optimizând-o continuu ca mediu de realizare şi de împlinire a sa. Ea s-a născut din nevoia de a înţelege şi explica semnificaţia filozofică a conceptului personalitate, interacţiunea factorilor obiectivi şi subiectivi în formarea şi dezvoltarea personalităţii, raportul societate-personalitate, rolul personalităţii în dezvoltare.

Emotivitatea este pe cât de frecventă, pe atât de invalidantă, mai ales în societatea actuală, în care comunicarea este esenţială. Un adult timid nu poate ocupa un post de conducere sau avansează cu mare greutate în ierarhia socială. Se confruntă deseori cu eşecuri atât în activitatea profesională, cât şi în viaţa personală. Timizii nu se bucură de prea multă înţelegere din partea colegilor sau prietenilor, doar dacă se cunosc de o viaţă. Aceştia nu sunt sociabili, nu le place să comunice cu cei din jur de teamă să nu fie percepuţi ca snobi, plictisitori, neprietenoşi, slabi din cauza incapacităţii de a interacţiona cu ceilalţi.

1.1 Conceptul de personalitate

În literaratura psihologică, unii autori definesc personalitatea ca totalitate a comportamentelor psihice ale individului concret. Aceste comportamente psihice sânt explicate prin particularităţile biopsihice ale individului, prin logica intrenă a laturilor comportamentelor, independent şi în afara activităţii sociale a individului, a structurilor acţionale în care individual intră cu lumea (naturală şi socială) în dublă ipostază: creat şi creator de lume. (Georgeta Hălăşan, 1976)

Norbert Sillamy, membru al Societăţii franceze de psihologie, defineşte personalitatea ca expresie a unor elemente stabile ala conduitei unei persoane prin care aceasta se deosebeşte de alta; singularitatea, rezultat al unei experienţe unice şi care reprezintă fracţiunea cea mai originală a eului, constituie expresia esenţială a personalităţii. Personalitatea, arată în continuare autorul, este ansamblul structurat de dispoziţii înnăscute şi dobândite, formate şi transformate continuu sub influenţa factorilor bilogici şi a experienţelor personale.

C. Bălăceanu şi Ed.Nicolau, în studiul lor de psihologie cibernetică, definesc personalitatea umnaă ca fiind ,,expresia structurii sale psihice’’.

În ultimul timp, numeroşi psihologi manifestă un interes sporit pentru explicarea procesului formării personalităţii în cadrul raportului dintre individ şi mediul ambient (natural şi social). După Vasile Pavelcu, ,,conţinutul personalităţii îl constituie totalitatea calităţilor şi însuşirilor (orientarea , înclinaţiile, interesele, trebuinţele, aptitudinile, idealurile etc.) apărute pe o bază biologică în relaţiile omului cu mediul social şi în corelaţiile interne ale trebuinţelor, intereselor între ele.

Apreciind contribuţia psihologiei în abordarea problematicii personalităţii –formarea şi devenirea personalităţii ca process fiind direct condiţionate de structură psihică, de calitatea determinărilor subiective ale individului-, subscriem însă consideraţiilor lui Lucien Seve(1974, pp.110-111) cu privire la importanţa punctului de vedere sociologic în abordarea personalităţii. În lucrarea sa Marxismul şi teoria personalităţii, Lucien Seve consideră că neajunsul principal al psihologiei contemporane, al impasului în studiul personalităţii, îl constituie ignorarea extraordinară şi cvasiuniversală a tot ceea ce poate să aducă într-o teorie a personalităţii analiza ştiinţifică a muncii, a relaţiilor de producţie; după Lucien Seve, cercetarea transformărilor istorice ale structurilor şi legilor de dezvoltare ale personalităţii umane este posibilă numai în legătură cu cercetarea transformărilor relaţiilor sociale, corelaţie de un interes teoretic şi practice de prim ordin.