Metode de Învățământ

METODELE DE ĨNVǍŢǍMÂNT

Capitolul I

1.1 Noţiuni introductive

Din punct de vedere etimologic, termenul "metodă" provine din limba greacă ("metha" = "spre"; "odos" = "cale") şi desemnează o cale eficientă de urmat pentru atingerea anumitor scopuri.

Prin "metodă de învăţământ" se înţelege, aşadar, o modalitate comună de acţiune a cadrului didactic şi a elevilor în vederea realizării obiectivelor pedagogice. Cu alte cuvinte, metoda reprezintă „un mod de a proceda care tinde să plaseze elevul în-tr-o situaţie de învăţare, mai mult sau mai puţin dirijată”

Sub raportul structurării, metoda este un ansamblu organizat de operaţii, de procedee.

În anumite situaţii, o metodă poate deveni procedeu în cadrul altei metode (ex. problematizarea poate fi inclusă într-o demonstraţie).

Metodologia didactică desemnează sistemul metodelor utilizate în procesul de învăţământ precum şi teoria care stă la baza acestuia. Sunt luate în considerare: natura, funcţiile, clasificarea metodelor de învăţământ, precum şi caracterizarea, descrierea lor, cu precizarea cerinţelor de utilizare.

Metodele de învăţământ sunt un element de bază al strategiilor didactice, în strânsă relaţie cu mijloacele de învăţământ şi cu modalităţile de grupare a elevilor. De aceea, opţiunea pentru o anumită strategie didactică condiţionează utilizarea unor metode de învăţământ specifice.

Totodată, metodele de învăţământ fac parte din condiţiile externe ale învăţării, care determină eficienţa acesteia. De aici decurge importanţa alegerii judicioase a metodelor corespunzătoare fiecărei activităţi didactice.

Sistemul metodelor de învăţământ conţine:

- metode tradiţionale, cu un lung istoric în instituţia şcolară şi care pot fi păstrate cu condiţia reconsiderării şi adaptării lor la exigenţele învăţământului modern;

- metode moderne, determinate de progresele înregistrate în ştiinţă şi tehnică, unele dintre acestea de exemplu, se apropie de metodele de cercetare ştiinţifică, punându-l pe elev în situaţia de a dobândi cunoştinţele printr-un efort propriu de investigaţie experimentală; altele valorifică tehnica de vârf (simulatoarele, calculatorul).

În şcoala modernă, dimensiunea de bază în funcţie de care sunt considerate metodele de învăţământ este caracterul lor activ ,adică măsura în care sunt capabile să declanşeze angajarea elevilor în activitate, concretă sau mentală, să le stimuleze motivaţia, capacităţile cognitive şi creatoare.

I. Cerghit aratǎ cǎ metoda de invǎţamânt reprezintǎ o sintezǎ a unor factori obiectivi,adicǎ a unor factori logici ( ce derivǎ din finalitatea,conţinutul şi legitatea procesului de invǎţamânt) precum şi a unor factori psihologici ( ce ţin de personalitatea profesorului şi condiţiile psiho-sociale predominante la elevi).

1.2 Scopul şi caracteristicile metodelor de învǎţǎmânt

Metodele de învǎţǎmânt prezintă modalitǎţile prin care pe baza principiilor didactice se realizeazǎ obiectivele educaţionale propuse.

Metodele de învǎţǎmânt servesc următoarelor scopuri:

- sǎ transmită cunoştinţe;

- sǎ verifice gradul de asimilare al acestora (feed-back);

- sǎ dezvolte capacitǎţile creatoare ale elevului;

- sǎ dezvolte deprinderile practice (abilitǎţile psiho-motorii).

Caracteristicile metodelor de invǎţare:

- sǎ respecte conţinutul stiintific al disciplinei;

- sǎ respecte următoarele principii didactice:

- principiul inerţiei

- principiul sistematizării şi accesibilitǎţii.

- sǎ rezolve problema raportului cum învǎţǎm – ce învǎţǎm.

Din punct de vedere aplicativ sǎ reprezinte simultan conţinutul stiinţific, abilitǎţile pedagogice şi praxiologice.

Astfel,metodele de învǎţǎmânt,reprezintǎ modalitǎţi practice de desfǎşurare a activitǎţii comune, în spirit de cooperare, a profesorului cu elevii,şi nu se limiteazǎ numai la procesul instruirii elevilor ,ci servesc la realizarea obiectivelor educaţiei în învǎţǎmânt,vizând dezvoltarea capacitǎţilor intelectuale ,motivele învǎţǎrii precum şi educarea sentimentelor sociale.