Cuprins
- Introducere 3
- Capitolul 1
- Definiţie, caracteristici 6
- 1.1 Metodologia didactică 6
- 1.2 Tehnologia didactică 7
- 1.3 Metoda 7
- 1.4 Procedeul didactic 7
- 1.5 Forme de organizare 7
- 1.6 Strategia instruirii 7
- 1.6.1 Mijloc didactic 8
- 1.6.2 Mod de organizare a învăţării 8
- Capitolul 2
- Sistemul metodelor de învăţământ 9
- 2.1 Clasificarea metodelor de învăţământ 9
- 2.2 Prezentarea generală a principalelor metode
- de instruire 14
- 2.2.1 Metode expositive 14
- 2.2.2 Metode dialogate (conversative) 16
- 2.2.3 Metoda asaltului de idei ( Brainstorming-ul) 19
- 2.2.4 Metoda “ Phillips 6-6” 20
- 2.3 Metode bazate pe acţiunea practică
- ( pentru formarea deprinderilor) 20
- 2.3.1 Metode active (acţiunea reală) 20
- 2.3.1.1 Exerciţiul didactic 20
- 2.3.1.2 Modelarea didactică 21
- 2.3.2 Metode simulative (de acţine simultană) 22
- 2.3.2.1 Simularea 22
- 2.4 Metode active de predare-învăţare (completare) 25
- Capitolul 3
- Sistemul mijloacelor de învăţământ 27
- Principalele mijloace de învaţământ 27
- Capitolul 4
- Valenţele psihologice şi exigenţele pedagogice ale
- mijloacelor de învăţământ 29
- 4.1 Valenţele psihologice ale mijloacelor de învăţământ 29
- 4.2 Exigenţe pedagogice pentru folosirea şi integrarea
- mijloacelor de învăţământ în activitatea didactică 29
- 4.3 Funcţiile metodelor de instruire 30
- Capitolul 5
- Studiul de caz-Brainstorming
- Bibliografie 34
Extras din proiect
INTRODUCERE
Ce (mai) este educaţia ?
Din punct de vedere etimologic, termenul educaţie poate fi dedus din latinescul educo-educare (a alimenta, a îngriji, a creşte - plante sau animale). Cu înţelesuri similare întâlnim, la francezi, în secolul al XVI-lea, termenul education, din care va deriva şi cel românesc educaţie. Termenul mai poate fi dedus şi din latinescul educe-educere, care înseamnă a duce, a conduce, a scoate. Se pare că ambele traiecte etimologice sunt corecte, iar ramificaţiile semantice - de altfel, destul de apropiate - concură la o decantare semiotică destul de precisă. Cât priveşte determinarea realităţii acoperite de termenul în discuţie şi a conţinutului iraţional, apar multiple dificultăţi, întrucât mulţi pedagogi vor înţelege educaţia în mod diferenţiat. Vom exemplifica printr-o serie de definiţii, în care se încearcă surprinderea esenţei fenomenului discutat:
- A educa înseamnă a cultiva curăţenia sufletească şi buna cuviinţă a copiilor şi tinerilor, a-l creşte pe copil moral şi în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligenţa, a forma un atlet pentru Hristos; pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui. Educaţia este asemenea unei arte : artă mai mare decât aceasta nu există, pentru că, dacă toate artele aduc un folos pentru lumea de aici, arta educaţiei se săvârşeşte în vederea accederii la lumea viitoare (Ioan Hrisos-tom, apud, D. Fecioru, 1937, p. 9).
- Educaţia este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare şi moralizare a omului, iar scopul educaţiei este de a dezvolta în individ toată perfecţiunea de care este susceptibil (Kant, 1992, p. 17).
- Educaţia este acţiunea de formare a individului pentru el însuşi, dezvoltân-du-i-se o multitudine de interese (Herbart, 1976, p. 62).
- Educaţia constituie acţiunea generaţiilor adulte asupra celor tinere, cu scopul de a forma acestora din urmă anumite stări fizice, intelectuale şi mentale necesare vieţii sociale şi mediului special pentru care sunt destinate (Durkheim, 1930, p. 79).
- Educaţia este acea reconstrucţie sau reorganizare a experienţei care se adaugă la înţelesul experienţei precedente şi care măreşte capacitatea de a dirija evoluţia celei care urmează (Dewey, 1972, p. 70).
- Educaţia e o voinţă de iubire generoasă faţă de sufletul altuia pentru a i se dezvolta întreaga receptivitate pentru valori şi capacitatea de a realiza valori (Spranger, 1930, p. 341-344).
- Educaţia este o integrare: integrarea forţelor vieţii în funcţionarea armonioasă a corpului, integrarea aptitudinilor sociale în vederea adaptării la grupuri, integrarea energiilor spirituale, prin mijlocirea fiinţei sociale şi corporale, pentru dezvoltarea completă a personalităţii individuale (Hubert, 1965, p. 58).
- Educaţia este activitatea conştientă de a-l influenţa pe om printr-o triplă acţiune : de îngrijire, de îndrumare şi de cultivare, în direcţia creării valorilor culturale şi a sensibilizării individului faţă de acestea (Bârsănescu, 1934, pp. 159-164).
Definirea educaţiei se poate realiza din unghiuri diferite de vedere. Ioan Cerghit (1988, pp. 13-16) identifică următoarele posibile perspective de înţelegere a acesteia:
a. educaţia ca proces (acţiunea de transformare în sens pozitiv şi pe termen lung a fiinţei umane, în perspectiva unor finalităţi explicit formulate);
b. educaţia ca acţiune de conducere (dirijarea evoluţiei individului spre stadiul de persoană formată, autonomă şi responsabilă);
c. educaţia ca acţiune socială (activitatea planificată ce se desfăşoară pe baza unui proiect social, care comportă un model de personalitate);
d. educaţia ca interrelaţie umană (efort comun şi conştient între cei doi actori - educatorul şi educatul);
e. educaţia ca ansamblu de influenţe (acţiuni deliberate sau în afara unei voinţe deliberate, explicite sau implicite, sistematice sau neorganizate, care, într-un fel sau altul, contribuie la formarea omului ca om).
Preview document
Conținut arhivă zip
- Metodele Instructiv-Educative - Lucrare de Absolvire.doc