Practică pedagogică

Conform DEX-ului noţiunea de profesor = „persoanǎ cu pregǎtire specialǎ într-un anumit domeniu de activitate şi care predǎ o materie de învǎţǎmânt în şcoala. El este persoana care îndrumǎ, educǎ, învaţa pe cineva.” Ca şi sinonime a acestui termen putem avea noţiunile de: dacǎl, pedagog, magistru, prof, institutor, învǎţǎtor. Cel ma potrivit este însǎ acela de pedagog = „pesoanǎ cu pregǎtire specialǎ care se ocupǎ, teoretic şi practic cu munca didacticǎ şi educativǎ. Este persoana care supravegheazǎ şi ajutǎ elevii la pregǎtirea lecţiilor în anumite şcoli sau în internate”.

Profesorul, ca şi element de bazǎ al unei instituţii şcolare, nu este un psihoterapeut în sensul instituţional şi nici nu trebuie să depăşească limitele de competenţă dar, în acelaşi timp, în multe privinţe el trebuie să aibă capacităţile, virtuţile unui psihoterapeut (ca şi cadru didactic), tocmai prin marea sferă de influenţare, atât ca număr de persoane (elevii, instituţia, comunitatea) cât şi ca durată (mare parte a timpului său estse ocupat de activitatea profesională). Aceasta, pentru că el urmăreşte formarea, împlinirea personalităţii elevului şi o bună integrare socială a acestuia.

De multe ori însǎ, profesorii neglijează prioritaţile operaţionale ce trebuie implementate în pofida afişării culturii generale ce o posedă din dorinţa de a impresiona şi sigur pentru a-şi asigura acel respect indispensabil din partea elevilor. Calitǎţile cu adevǎrat apreciate de cǎtre elevi sunt în primul rând, apropierea faţǎ de ei, prin intermediu lecţiei predate, încercarea de a înţelege nevoile sale, capacitǎţile sale, doleanţele sale şi de a se face înţeles într-un mod agreat şi totodatǎ foarte productiv atât pentru el ca şi profesor cǎt şi pentru elevul care va depinde la un moment dat al vieţii de informaţiile pe care acesta i le transmite. Nu este de neglijat însǎ şi bagajul de cunoştinţe de care profesorul, pedagogul, se foloseşte în cadrul orelor sale aşa cum nu este de neglijat nici metoda/metodele, strategiile utilizate. Profesorul este, aşa cum spune şi doamna profesoarǎ Mirela Albulescu: „asemeni păstorului care îşi conduce turma prin cărările munţilor, profesorul trebuie să-i îndemne pe elevi pe calea cunoaşterii oferindu-le exemplul personal….”

2. Cheia succesului

În orice domeniu de activitate se vorbeşte întotdeauna despre aşa numita „cheie a succesului” sau de ce nu o „reţatǎ a succesului”. Fiecare vorbeşte despre experienţele sale, despre metodele adoptate şi despre cele care au dat roade mai bune, însǎ nimeni niciodatǎ nu a putut da cu exactitate o anumitǎ „reţetǎ” care sǎ te ducǎ spre accea culme a succesului. De ce? Pentru cǎ niciodatǎ nu vor fi pe lume doi indivizi identici din toate punctele de vedere, şi deci niciodatǎ nu vor percepe toate lucrurile la fel cum le-au perceput alţii dinaintea lor, drept pentru care fiecare profesor, la început de drum, va culege dintre succesele pe care ei le considerǎ demne de urmat şi le va aplica însǎ de fiecare datǎ va învǎţa pe „propria piele” ce înseamnǎ succesul şi cum anume îl poate dobândi în cadrul activitǎţii desfǎşurate de el.

Pe întregul parcurs al procesului de predare-învăţare este indicat ca profesorul să-şi stabilească, încǎ de la bun început, unele obiective planificându-şi astfel activitatea didactică ce trebuie realizată atât pe parcursul unei lecţii cât şi pe parcursul unui întreg an. Dintre obiectivele pe care trebuie sǎ le aibǎ în vizor amintim:

-Obiectivele operaţionale ( sau obictivele lecţiei ) reprezintǎ comportamente sau acţiuni cognitive pe care trebuie sǎ le atingǎ elevii în cadrul unei lecţii. Obiectivele trebuie sǎ fie observabile, mǎsurabile şi cuantificabile, ele evidenţiind, totodatǎ, şi implicarea activǎ a elevului în procesul de învǎţare.

-Obiectivul general ( sau fundamental ) denotǎ procesǎri cognitive foarte generale (sǎ cunoascǎ, sǎ înveţe, sǎ înţeleagǎ, sǎ ştie) despre un conţinut informaţional, spre deosebire de cele operaţionale.Obiectivul general desemneazǎ un rezultat atins pe termen lung. L.Vandevelde (1982)

Luând în calcul aceste obiective precum şi noile metode şi stretegii de predare-învǎţare profesorul va reuşi în decursul anului şcolar sǎ :

-Predea prin utilizarea unor noi metode de învăţământ şi învăţare (dezbateri, brainstorming, stagii practice, ateliere etc);

-Foloseascǎ curriculum-ul ascuns în curriculum non formal (investigaţii, vizite pe teren, scrierea unui proiect);

- Înveţe elevii folosirea unei noi metode de a socializa;

- Încurajeze participanţi să lanseze idei noi, inovaţii;

- Sǎ facǎ elevii sǎ înţeleagǎ faptul că învăţarea şcolară este începutul unei învăţări pe durata întregii vieţi;

-Sensibilizarea la valorile cheie ale educaţiei pentru cetăţenie (drepturile omului, pluralism politic, primatul dreptului).

Tot la baza succesului în „arta predǎrii” stǎ şi capacitatea profesorului de a se cunoşte pe sine în primul rând ca şi om iar apoi ca şi profesor. La baza cunoaşterii ca şi profesor stǎ Curriculumul Naţional ce conţine:

-Curriculumul Naţional pentru învăţământul obligatoriu. Cadru de referinţă;

-Planurile-cadru de învăţământ pentru clasele I-XII/XIII;

-Ghiduri, norme metodologice şi materiale suport;

-Manuale şcolare alternative;

-Programa şcolară.

ale cǎrui idei de bazǎ ar fi:

-de a aviza profesorul asupra importanţei coerenţei în elaborarea dimensiunilor sistemului curricular (nu doar conţinuturi, ci şi obiective, strategii instructiv-educative, strategii de evaluare);

-de a aduce la cunoştinţa profesorului ariile curriculare (“Limbă şi comunicare”, “Matematică şi ştiinţe ale naturii”, etc.), obiectele de studiu şi sugestii privind orientarea resurselor temporale;

-de a sugera profesorului abordări metodologice, etc.