Rolul activităților integrate în realizarea educației morale la vârsta preșcolară

INTRODUCERE

Rolul educaţiei este acela de a mijloci deschiderea spre lumea valorilor,

de a forma atitudini de receptare şi preţuirea lor. Conservarea şi transmiterea valorilor.

culturii prin sistemul de învăţământ se realizează constant, funcţia culturală tiind una din

functiile esenţiale ale educaţiei.

Deoarece valorile morale exprimă esenţa, specificul existenţei umane şi trimit la planul

convieţuirii, găsim importantă analiza şi interpretarea lor. Funcţia axiologică presupune

separarea valorilor de pseudovalori şi nonvalori. Fenomenul moral nu poate fi plasat pe o

linie de mijloc, acesta defineşte anumite accente, derivate din capacitatea noastră de a ne mobiliza şi a depăşi anumite dificultăţi.

În educație, respectând demnitatea omului, educatorul va reuși să dezvolte sentimentul onoarei, să cultive caracterul și să realizeze o autentică educație morală.

Deosebit de importantă este responsabilitatea morală, strâns legată de conştiinţa morală

a omului. Fiecare om este responsabil de faptele săvârşite şi în măsură să dea socoteală

pentru urmările acestora, iar responsabilitatea morală este doar un tip de responsabilitate.

care se întrepătrunde cu celelalte dimensiuni ale responsabilității (juridică, profesională,

familială, religioasă etc.). Cuvântul grecesc pentru responsabilitate este deon, astfel încât,

acest aspect ne trimite la domeniul deontologiei profesionale. Elaborarea unui cod de

conduită etică la nivelul şcolilor (care să aibă în centru valorile democrației) statuează

principiile şi cerinţele de bază prin care se încearcă promovarea şi recunoaşterea unor

comportamente dezirabile şi rezolvarea unor conflicte de interese în mediul intem şi în

relaţiile cu alte organizații şcolare sau nonşcolare.

Analizând evoluţia ideii de responsabilitate umană, Gh. Bunescu afirmă că "din perspectivă pragmatică, responsabilitatea morală nu se reduce la intenţii, nu se confundă cu gândirea ei, ci presupune acţiunea În direcţia a ceea ce trebuie să contribuie la binele uman prin

conformare la principiile morale sănătoase (Gh. Bunescu, 1998, 45).

Se afirmă că analiza impactului valorilor asupra elevilor trebuie făcută diferenţiat, având În vedere că la nivelul clasei se vehiculează atât valori instrumentale, cât şi valori expresive

(V. Iosifescu, 2004, 88).

Valorile tradiţionale trebuie îmbinate cu cele actuale, care favorizează autonomia,

responsabilitatea, spiritul critic, iniţiativa. Scara de valori decurge, de fapt, din conştiinţa

morală, iar educaţia pentru valori contribuie la dezvoltarea conştiinţei morale. Secolul acesta

ar putea fi un secol axiocentric, în cadrul căruia educaţia umanistă să reprezinte nucleul

educației.

Orientarea etică începe cu identificarea valorilor autentice. Din acest punct de vedere,

pedagogia românească actuală tinde să realizeze o „paradigmă a sintezei” şi să dezvolte

o hermeneutică a „esenţei axiologice”. La nivelul instituţiei şcolare, odată definită constelaţia

favorabilă conduitei etice, se definesc scopurile şi obiectivele, se identifică domeniile şi

conţinuturile specifice şi se construieşte strategia cea mai potrivită în demersul educativ.

Asumându-şi o poziţie etică, individul uman se consideră pe el însuşi membru al societății şi

caută scopuri dincolo de interesele personale şi semnificaţiile înguste.

Pledând şi noi pentru o educaţie prin şi pentru valori, putem afirma că:

- din perspectiva cunoaşterii empirice, valoarea este un lucru util, necesar, de preţ sau o calitate a unui obiect, lucru; este o calitate ce corespunde aşteptărilor şi răspunde

necesităţilor, trebuinţelor, aşteptărilor oamenilor;

- din perspectiva cunoaşterii ştiinţifice, valoarea are un caracter obiectiv-subiectiv, ea

aflându-se nu doar în afara omului, ci şi în interiorul său;

- din perspectiva cunoaşterii artistice, valoarea este specifică fiinţei umane, ea

identificându-se chiar cu subiectul cunoscător (de altfel, omul nu este, ci devine o fiinţă

culturală).

Este de dorit ca implicarea în diferite experienţe educaţionale să se realizeze în raport cu

valorile morale, ştiinţifice, artistice etc. Numai în măsura în care şcoala situează valorile

autentice în centrul procesului instructiv-educativ se poate afirma că orientările axiologice ale personalităţii conduc spre valorificarea potenţialului şi scot la lumină ceea ce este specific uman.

CAPITOLUL I

ABORDĂRI CONCEPTUALE CU PRIVIRE LA EDUCAȚIA MORALĂ

1.1. Definirea conceptului de educație morală

Între temele care suscită în mod deosebit intereselor cadrelor didactice se înscrie, incontestabil, și problematica educației morale.

Educația, darul cel mai frumos care poate fi făcut omului (Platon), a fost concepută din epoca greco-romană ca o activitate de formare și dezvoltare armonioasă a ființei umane. Conceptul de kalokagathia (îmbinarea în actul educațional a frumosului cu binele), lansat în vechea Eladă, este o ilustrare a viziunii la care facem referire.

„O dezvoltare armonioasă a omului reclamă o activitate de modelare a lui în planuri multiple, aflate într-o strânsă conexiune: fizic, intelectual, moral, estetic și practic. Menționarea acestor aspecte, cu toată relativitatea pe care o comportă, indică totuși direcțiile din care poate fi privită ființa umană, entitate deosebit de complexă, multidimensională, aflată într-un necontenit proces de devenire” (J. Piaget, 1980, 15).

Dacă pedagogii sunt, în general, de acord că în cadrul acțiunii de formare a personalității, educația intelectuală ocupă locul cel mai important, trebuie să fim de acord și că nu este posibilă formarea personalității fără a ține seama de aspectul care, în mod necesar, ar trebui să domine întreaga noastră viață sufletească: aspectul moral.

Educația morală vizează, în special, formarea voinței: pe de o parte întărirea voinței, iar de altă parte dirijarea voinței spre scopuri morale. Această acțiune educativă presupune, deci, formarea unei voințe energice și consecvente și îndrumarea morală a voinței către scopuri morale, căci exercitarea, dezvoltarea voinței nu înseamnă însă și îndrumarea ei morală.

„Dacă educația morală vizează în mod deosebit educația voinței, înțelegerea modului de organizare și desfășurare a acțiunii de educație morală presupune cu necesitate și clarificarea unor aspecte de psihologie a voinței” (I. Holban, 1989, 37).

În orice act de voință conștientă deosebim două componente esențiale: reprezentarea actului și executarea lui. Aceste două elemente, reprezentarea și executarea, sunt la fel de necesare. Dacă reprezentarea actului nu este destul de clară sau vine în opoziție cu alte stări sau procese prezente în conștiință când vrem să luăm o hotărâre, atunci nu vom ajunge la actul voluntar. Prof. I. Holban ne oferă un exemplu concludent în acest sens: „Un student trebuie să fie prezent la un curs, ideea actului este foarte clară, dar i se opune gândul că ar putea să facă o plimbare la șosea și acest gând, fiind legat și de trăiri afective mai plăcute decât aceea de a merge la curs, el se va duce la șosea. Deci, dacă ideea actului îi era clară, dar în opoziție cu alte trăiri afective, nu s-a putut ajunge la exercitarea actului voluntar” ( I. Holban, 1989, 38).