Tehnici de Lucru în Desen și Pictură de-a Lungul Timpului

INTRODUCERE

MOTIVAŢIA TEMEI

Şcoala este singurul loc unde elevul poate căpăta cunoştinţe de artă în mod organizat, unde poate fi educat prin limbajul artistico-plastic care provoacă stări empatice si atitudini estetice.

Astfel în clasele I-IV se pun bazele viitoarei culturi artistico-plastice a elevilor prin introducerea primelor noţiuni specifice. Ele sunt atât de lărgirea orizontului lor de informaţii (cunoştinţe artistico-plastice) cât şi de iniţierea lor treptată în actul de creaţie plastică.

În lucrarea de faţă mi-am propus să arăt tehnicile folosite în desen şi pictură, cu scopul de a cultiva receptivitatea copilului pentru artă prin punerea în contact direct cu imagini structurale de certă valoare artistică pe care elevul le poate înţelege şi descifra.

Am acordat prioritate problemelor fundamentale şi actuale ale desenului şi implicit creşterea randamentului în acest domeniu, constatând că există un număr redus de exemplificări pentru temele plastice propuse.

Deoarece sărăcia de informaţii este cel mai mare obstacol în calea dezvoltării creativităţii plastice a elevilor, se impun, ca o condiţie a acesteia, dobândirea unor cunoştinţe privind expresivitatea elementelor de limbaj, tehnicile de lucru specifice activităţilor artistico-plastice, cunoaşterea diferitelor modalităţi de organizare a spaţiului plastic precum şi însuşirea unui vocabular plastic adecvat.

Am observat că ori de câte ori are în mână un creion sau cretă, copilul este tentat să „configureze” ceva, de multe ori fără să ştie ce anume, numai din plăcerea de a se exprima pe această cale. În acest sens, grădiniţa, şcoala, instituţiile cultural-artistice, mass-media, monumentele şi clădirile ce prezintă interes artistic, muzeele, expoziţiile de pictură, cercurile de arte plastice, concursurile (desen pe asfalt), parcul, întregul mediu ambiant oferă copiilor nenumărate surse de „inspiraţie”. Întâlnirea cu personalităţi artistice (scriitori, muzicieni, pictori) le oferă o deschidere în tainele artelor, pregătindu-i să vibreze la frumuseţea exprimată în poezii, cântece, în picturi cu aspecte ale naturii în instantanee ale diferitelor tipuri de activităţi şi acţiuni umane îndeosebi ale celor relevant creatoare.

Privind activitatea mea de învăţătoare, am lăsat copiilor deplina libertate de exprimare, stimulându-i şi sugerându-le fără a le impune sau a le înăbuşi creaţia personală. Consider că desenul lor autentic le reprezintă personalitatea, interesele, preferinţele şi pentru aceasta le-am pus la îndemână materiale şi tehnici diversificate pentru a-i ajuta să-şi formeze modalităţi proprii de exprimare.

Pablo Picasso aprecia că „arta este lumina sufletului” dar, referindu-se la multiplele ei formule, valenţe şi subtilităţi, obişnuia să atenţioneze că „Mulţi privesc, puţini văd”.

Liviu Rebreanu menţiona în paginile romanului „Adam şi Eva” că „sufletul nu are nevoie de cuvinte pentru a înţelege”. Însă, pentru a ajunge la perceperea frumuseţii naturale şi a celei artistice a sufletului cu lumea spirituală, elevul trebuie educat în spiritul frumosului, astfel încât să nu i se pară de neînţeles un album cu reproduceri după creaţiile unor mari pictori, să nu respingă ideea de a merge la un concert sau la o lansare de carte. Încercăm, prin educaţie estetică, să formăm oameni capabili să comunice între ei prin ceea ce păstrează mai bun şi mai frumos în fiinţa lor.

Observând lumea înconjurătoare şi receptând-o cu fantezia propriei vârste, orizontul cunoaşterii se îmbogăţeşte cu emoţionante impresii pe care numai arta le poate oferi şi determina ca fenomene psihice, sufleteşti. Fiecare pas făcut pe drumul cunoaşterii prin intermediul artei ne înalţă spiritul, ne face viaţa mai bună şi mai frumoasă cultivând în jurul nostru relaţii civilizate, bunul gust, toleranţa şi dorinţa de perfecţiune.