Afectivitatea

Omul este un sistem informational polarizat, un atractor transformant-evaluant de realitate, el poseda moduri de masura a compatibilitatii actiunii cu realul si isi valorizeaza afectiv nevoile de supravietuire. Fiecare ambient aplica prin senzoriu o presiune fenomenala asupra corpului si mintii noastre, determinind ce sa facem, sau sa nu facem, valorificind experienta proprie sau sociala. Pentru a continua sa functionam normal avem nevoie de hrana, de securitate fizica si mentala, toate exprimate calitativ printr-o masura cuantificata a 'valorii relatiei' cu realul.

Informatia primita de senzori din realul extern si intern, metabolic si informational este procesata intr-o reprezentare 'simtita', intensionala, numita conventional senzatie, o evaluare prin 'participare in senzatie', a lumii si corpulului nostru.

Senzatia are o varietate de nuante, unificate in doua categorii senzoriale, aume placutul si neplacutul. Ambele a au o gama extensionala si intensionala, o variatate de specificitati si intensitati de manifestare.

Suntem astfel alcatuiti incit sa cautam acele parti de real si acele actiuni care activeaza senzatii dorite si declansam toate eforturile disponibile pentru a evita neplacerea in toate variantele. Natura este astfel incit nu putem evita senzatiile neplacute si nici nu ne putem provoca cind dorim o anume placere.

Corpul si mintea poseda procese de evaluare permanenta a cumulului senzorial si de decizie a actiunii orientata spre maximizarea unei senzatii placute ori spre minimizarea impotrivirii simturilor. Dar corpul nu coreleaza exersarea sistematica a placerii cu efectele si majoritatea disfunctiilor organelor dar si mintii deriva din cultivarea in exces a unor satisfactii.

Conflictul dintre placere si consecinte devine un conflict intre actiuni si efecte, iar modul in care gestionam in diferite proportii echilibrul contrariilor, optimizind consecintele defineste structura noastra intelectiva si afectiva.

Omul sta intr-un echilibru instabil intre atractiv si repulsiv, cit timp senzatia este duala, generind si incintarea si suferinta, am spune ca si placerea si durerea sunt factori conflictuali, prin ei natura ne spune ca exista permisivitati si interdictii, iar trasarea frontierei necesitatii este mereu instabila, contradictorie.

Daca placerea provoaca durere iar invers nu se prea intimpla, ar trebui sa intelegem ca moderatia in satisfactie e optimul placerii, dar aplicarea acestui principiu nu pare posibila.

Aceleasi reglaje interne care vor determina suferinta viitoare sunt incapabile sa ne smulga din interiorul placerii intense, ele nu apara de tot felul de excese senzoriale si de efectele lor negative. Suntem in capcana senzatiei, odata intrati in spatiul satisfactiei cu greu il parasim daca ne agreseaza la modul dorit. Deasemeni greu reparam efectele durerii, cind ea ne degradeaza in diverse proportii trupul si mintea.

Am spune ca acelasi corp ne premiaza si pedepseste prin cea ce simtim, pentru cea ce facem sau nu, dar inteligenta fiziologica, functionala, este insuficienta pentru a oferi existenta fara suferinta si astfel in spatiul relatiei senzoriale au aparut din cele mai vechi timpuri un set de criterii permisiv- interdictive, cristalizate in timp in actiunea morala, singura care ne pastreaza in intervalul normalitatii functionale.

Afectivitatea

Afectivitatea este deosebita de senzatie, dar are si ea o polarizare asemantoare, exista sentimente placute si greu suportabile, ambele atingind limite de intensitate atit de mari incit pot degrada ireversibil intelectul.

Daca senzatia este o masura specifica a calitatii ambientului si a calitatii metabolismului, ce anume tip de realitate evalueaza afectivitatea, prin ce mecanism si cu ce scop?

Spre deosebire de sistemele informationale create de noi care executa orice operatie din cele pe care le programam, pe orice durata de timp, mintea noastra are criterii de selectivitate operanta si evaluanta, oamenii poseda o caracteristica valorizanta a actiunii, putind refuza ceva nedorit.

Capacitatea biosistemelor de a se situa evaluant in spatiul actiunii o numim generalizat 'libertate optional interactiva'. Un biosistem este 'liber operant', daca poseda proceduri evaluante ale relatiei cu ambientul si semenii si are capacitatea selectarii numai prin conditionari interne, neinfluentat de exterior, unei anume strategii din mai multe disponibile, in functie de efect.

Dar tot biosistemele sunt 'nelibere afectiv', in sensul ca ele nu isi pot alege nuanta afectiva insostitoare a consecintei unei actiuni. Fiziologia si mentalul nostru aleg ce sa simtim intr-un context dat fara sa ne consulte asupra particularitatii si intensitatii acelei stari afective.

Ce deosebire este intre afectiv si senzorial? Un raspuns rapid ar fi ca exista senzori specializati care primind diferite mesaje din real le descompun senzorial in nuantele polare, placut, neplacut, dar emotia nu e provocata de senzori specifici, ea este efectul obscur al unei carcteristici functional evaluante a corpului si mintii, care aloca anumitor mesaje mai alaborate decit senzatiile, o anume 'masura valorizanta' anume starea afectiva. Prin asta nu am spus nimic, doar declarind ca la un anume stimul informational raspundem cu replica afectiva, nu discernem si mecanismul genezei emotiei, al concordantei intre situare si simtire.