Asistenta Sociala in Mediul Penitenciar

Imagine preview
(8/10)

Acest proiect trateaza Asistenta Sociala in Mediul Penitenciar.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 2 fisiere docx, ppt de 28 de pagini (in total).

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Psihologie

Extras din document

1. Prezentarea generală a populaţiei vulnerabile

Organizarea socială presupune în mod obligatoriu existenţa şi aplicarea unor sancţiuni persoanelor care încalcă ordinea stabilită. În sensul cel mai general al termenului, orice sancţiune reprezintă o pedeapsă sau o “răsplată” al cărei scop este să realizeze conformitatea la normele de comportament considerate dezirabile de către un grup social.

Sancţiunea socială începe să acţioneze în momentul în care controlul de sine devine ineficace, când “ individul pierde sentimentul interior a ceea ce este şi a ceea ce nu este permis, devenind necesar să fie, în interesul grupului, adus la ordine de către ceilalţi sau eliminat din grup“. Astfel, organizarea socială presupune în mod necesar administrarea unui sistem de sancţiuni acelor persoane care încalcă în mod voit ordinea prestabilită, pedeapsa fiind in acest caz un mijloc şi o măsură de apărare socială. Reacţia socială constituită la nivel societal sau comunitar reprezintă totalitatea formelor şi modalităţilor prin care societatea înţelege să răspundă fenomenului criminalităţii.

În consecinţă, sancţiunea socială presupune, în esenţă, o reacţie din partea societăţii sau a unui număr considerabil a membrilor săi faţă de un comportament, prin care acesta este aprobat sau respins, dezaprobat. Atunci când manifestarea acestui comportament implică încălcarea unei norme penale şi, totodată, producerea unor consecinţe grave de natură să pună în pericol siguranţa, integritatea sau viaţa persoanei, sancţiunea va cunoaşte forma privării de libertate a autorului actului infracţional consumat.

În general sancţiunea se materializează în pedeapsa cu închisoarea atunci când pericolul social al faptei comise este ridicat şi real iar informaţiile privitoare la prejudiciile create semenilor reprezintă temei pentru o decizie a instanţei de judecată de a aplica în respectiva cauză penală măsura privării de libertate. Prevederea în sentinţă judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă a acestui tip de pedeapsă apare ca o consecinţă firească, în spiritul legii, a actului antisocial produs şi reprezintă un efect al exercitării controlului social absolut necesar al societăţii în care persoana condamnată este parte integrantă.

Cu toate eforturile făcute de administraţia locului de detenţie, se asistă deseori la reorganizări negative ale valorilor personale, diminuându-se receptivitatea la procesul de reeducare desfăşurat în penitenciar, motivat şi de faptul că normele după care deţinuţii îşi conduc activităţile şi relaţiile interumane trădează uneori un sistem propriu de valorizare, o raportare la bine şi la rău prin prisma intereselor personale, un nivel scăzut de moralitate.

În intenţia legiuitorului, pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului şi are drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. În acest context însă nu funcţionează întotdeauna principiul aparent logic al “îndepărtării” persoanei ce comite un act antisocial de mediul său de provenienţă , gest considerat a fi oportun pentru păstrarea “sănătoasă” a acestuia, tocmai datorită riscurilor la care societatea se expune prin aplicarea unei măsuri ce îl izolează şi îl desocializează pe individual în cauză.

Instituţia responsabilă de punerea în aplicare a pedepsei privative de libertate are obligaţia de a custodia persoana asupra căreia s-a dispus respectiva sancţiune şi de a asigura cadrul optim de executare a pedepsei în conformitate cu decizia instanţei de judecată şi a legislaţiei specifice în vigoare. În majoritatea situaţiilor de punere în executare a sancţiunilor ce presupun privarea de libertate, adulţii care au săvârşit infracţiuni cu grad de pericol social ridicat îşi vor ispăşi pedeapsa în penitenciar iar minorii autori ai unor fapte penale cu consecinţe sociale grave şi care îndeplinesc condiţiile de răspundere penală vor fi direcţionaţi către Centrele de reeducare pentru minori .În sistemul judiciar românesc însă, pentru punerea în aplicare a pedepselor privative de libertate ce au ca subiect minorul, există un număr redus de instituţii custodiale care pot operaţionaliza sentinţa. Aşadar, în România avem un penitenciar pentru minori şi tineri( Craiova), respectiv patru centre de reeducare pentru minori: Târgu Ocna, Tichileşti( Brăila), Buziaş( Timişoara), Găieşti.

Este necesar a se reţine ideea că a fi minor nu exclude automat responsabilitatea faptei comise, actul delincvent trebuind să fie sancţionat. Potrivit art. 99, aliniatele 1-3 din Codul Penal, minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal, cel care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal, numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ, iar dacă a împlinit 16 ani este prezumat că răspunde penal doar dacă nu se dovedeşte că nu a avut discernământ.

Odată cu împlinirea vârstei de 18 ani persoana va avea capacitate de exerciţiu deplină din perspectiva răspunderii penale.

În cazul în care persoana şi fapta penală atribuită acesteia îndeplinesc condiţiile de aplicare a măsurii probaţiunii, privarea de libertate nu va mai avea loc ci va fi înlocuită cu libertatea supravegheată. Din perspectiva efectelor pe care cele două categorii de pedepse le produc asupra persoanei care a săvârşit infracţiunea trebuie să subliniem faptul că există diferenţe majore de impact asupra formelor de evoluţie a comportamentului şi chiar a personalităţii individului în cazul penitenciarizării, respectiv în cazul executării pedepsei în libertate. Punctul de vedere unanim acceptat de către toate categoriile de specialişti implicaţi în sistemul judiciarizării faptei penale evidenţiază reale şi concludente beneficii ale executării pedepsei în libertate, chiar dacă este vorba despre o “libertate controlată şi monitorizată”.Câştigul uriaş al beneficiarului probaţiunii este în primul rănd construit pe realitatea evitării experienţei penitenciare, pe înlocuirea unor condiţii propice vicierii comportamentului, transformării în sens negativ al persoanei, cu un cadru optim pentru recuperarea şi reintegrarea socială a persoanei condamnate.

Fisiere in arhiva (2):

  • Asistenta Sociala in Mediul Penitenciar.docx
  • Asistenta Sociala in Mediul Penitenciar.ppt

Bibliografie