Comunicarea și cunoașterea interpersonală

1. Rezumat

Obiectul central , exclusiv al psiho-sociologiei este reprezentat de toate fenomenele legate de ideologie si de comunicare, ordonate pe planul genezei, al structurii si al functiei lor.

Individul si societatea nu pot exista laolalta fara comunicare, deaceea este important sa explicam mecanismele, functiile si rolul comunicarii.

Relatiile interpersonale au constituit dintotdeauna mediul optim de dezvoltare a oricarei fiinte umane. Si când spun asta, ma refer la acel tip de relatie interpersonala definita ca o relatie interpsihologica, directa, reciproca, care se desfasoara atât în plan constient cât si în plan inconstient. Nu putem sa ne dezvoltam ca oameni în afara relatiilor cu alti semeni de-ai nostri.

Comunicarea este cea care asigura dispoziţii emoţionale si intelectuale asemanatoare, moduri similare de a raspunde la aşteptări şi cerinţe.

Relatiile interpersonale reprezinta comunicarea intre oameni.

Relatii interpersonale se numesc relatiile care se desfasoara in cadrul familiei: relatia parinte-copil, parinte- parinte, frate- frate,sot- sotie; relatiile care se desfasoara in afara vietii de familie: prieten-prieten; relatiile profesionale: sef- angajat,coleg de servici- coleg de servici, medic- pacient; relatiile care se desfasoara la scoala precum relatiile dintre profesor si elev sau relatiile intre colegii de scoala plus o alta multime de relatii interpersonale care se desfasoara zi de zi precum relatiile dintre vecini sau relatia unui cumparator cu o vanzatoare de la magazinul alimentar etc.Dintre toate acestea, am ales sa prezint in cadrul acestui referat relatiile in cadrul familiei, pentru ca ele reprezinta temelia de aur a formarii individului ca „animal social”, relatia elev- profesor, deoarece scoala are un aport semnificativ in dezvoltarea personalitatii si caracterului in cadrul societatii si nu in ultimul rand, relatia dintre prieteni, care marcheaza semnificativ evolutia omului in societate.

2. Introducere

“ La inceput a fost cuvantul. Dar nu la inceputul lumii, ci la inceputul culturii. Dincoace de cuvant se afla natura, dincolo de el incepe cultura. Incepand sa vorbeasca, antropoidul a devenit om; laba a devenit mana, piatra necioplita a devenit unealta, adaptarea a devenit munca, hrana a devenit mancare, adapostul a devenit casa. Nici o stare sufleteasca nu ajunge idee decat in si prin vorbire. Insa vorbirea nu e vorbarie, vorbaria este manifestarea zgomotoasa a tacerii de vreme ce nu mai spune nimic. Vorbirea este principalul mijloc de comunicare si de construire a ideilor. “

(Henri Wald))

Cea mai distinctivă trăsătură a oamenilor este aceea că numai ei, de-a lungul întregii lor vieţi terestre, au la dispo¬ziţie două repertorii semice separate, dar, fireşte, total com¬binate : cel non-verbal — evident derivat de la strămoşii lor mamiferele, îndeosebi primatele — şi un suprastrat verbal exclusiv uman, in felul acesta, comunicarea devine un atribut al speciei umane. În sens larg, ea poate fi definită drept procesul de transmitere de informaţii, idei, opinii, păreri fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul.

Comportamentul social al speciei umane are, in opinia lui George Herbert Mead (1963- 1931), o baza biologica constand in impulsul sexual sau de reproducere, impulsul paternal (maternal sau patern), impulsul sau atitudinea de solidaritate.Totusi, nici comportamentul social al individului si nici organizarea sociala nu se bazeaza , la nivelul speciei, pe un principiu natural. „Principiul pe care l-am considerat fundamental in organizarea sociala umana este cel al comunicarii care implica o participare cu celalalt.Aceasta impune ca celalalt sa apara in subiect, ca subiectul sa se identifice cu celalalt si sa devina constinet de sine gratie celuilalt.” (Mead, 1963, p.215 apud Stanciulescu p.32)

In ceea ce priveste fenomenele de comunicare sociala, ele desemneaza schimburi de mesaje lingvistice si non-lingvistice (imagini, gesturi etc.) intre indivizi si grupuri.Ea este legata de semnele care circula in societate, de semiologie care, dupa insusi Saussure, face „ parte din psihologia sociala si in consecinta din psihologia generala” (Saussure, 1916, p.33)

Asadar la ce se refera comunicarea? E posibila limba fara ideea de comunicare a unor persoane intre ele?

Dezvoltarea umană şi existenţa în societate presupun schimbul de informaţii între indivizi, folosind diferite sisteme de semne (coduri) comune tuturor membrilor unei societăţi.

Este dificil de a da o definiţie pentru un lucru atât de simplu despre care toţi „ştim” atât de multe lucruri, comunicarea umană. Sunt foarte multe definiţii date de experţii în domeniu, dar nici una nu este unanim acceptată.

Comunicare reprezintă înştiinţare, ştire, veste, raport, relaţie, legatură. Cam acestea ar fi sinonimele care ne sunt oferite de catre dictionarul explivativ pentru comunicare. Deşi pare simplu înţelesul comunicarii este mult mai complex şi plin de substrat. Comunicarea are o mulţime de înţelesuri, o mulţime de scopuri şi cam tot atîtea metode de exprimare şi manifestare. Nu există o definiţie concretă a comunicării însă se poate spune cel puţin că, comunicarea înseamnă transmiterea intenţionată a datelor, a informaţiei.

Prin comunicare intelegem o provocare constantă pentru psihologia socială; o activitate; satisfacerea nevoile personale; legătura între oameni.