Consilierea privind conflictele în relația de cuplu

În contextul teoriilor psihosociale, termenul de consiliere se refera la suportul imediat acordat indivizilor într-o situatie de criza sau într-un moment de schimbare care necesita o adaptare a individului la conditii de viata cu care nu este familiarizat.

Consilierul are un rol de facilitator al introspectiei si analizei pe care clientul o întreprinde, de suport emotional pentru situatiile de criza, capacitând totodata clientul si oferindu-i suportul necesar pentru adaptare si schimbare.

În cazul consilierii, solicitarea serviciilor de catre client si natura interventiei care are în vedere sprijinirea acestuia în deciziile sale de schimbare determina o relatie participativa, în care puterea de decizie este data clientului, în baza expertizei absolute pe care o are în ceea ce priveste viata sa personala. Principiul esential în consiliere îl constituie respectarea dreptului clientului la autodeterminare, cu prezervarea subsecventa a autonomiei acestuia. Desi termenul de consilier este uneori confundat cu cel de sfatuitor, ceea ce caracterizeaza consilierea profesional realizata este abilitarea clientului de a gasi solutii viabile si eficiente pentru situatia în care se afla sau cu care urmeaza sa se confrunte. De aceea, consilierul nu ofera sfaturi, ci indica anumite alternative, stimulând clientul sa gaseasca si sa aleaga cele mai potrivite raspunsuri. O alta caracteristica a consilierii o constituie centrarea pe resursele personale pe care clientul le aduce cu sine si, totodata, folosirea resurselor existente în sistemele cu care clientul intra în contact.

Tema de fata se adresează nevoii oamenilor de a găsi soluţii în rezolvarea problemelor sau conflictelor apărute în relaţia de cuplu. Această nevoie apare când oamenii devin neputincioşi, resemnaţi, când orice încercare de a mai atenua un conflict eşueaza, când nu mai gasesc alte resurse de a rezolva conflictele. Fără soluţii de rezolvare, relaţia se deterioreaza, oamenii devin din ce în ce mai distanţi, nu mai comunică, pot deveni depresivi, renunţă la unele activităţi, în unele cazuri se poate ajunge la conflicte de o aploare mai mare care implică şi alti indivizi, sau în alte cazuri problema rămâne nerezolvată şi cuplul se destramă. Când rămâne fără resurse de rezolvare a conflictelor, omul nu-şi mai poate întelege în totalitate partenerul de viaţă, nu-i mai înţelege nevoile, cerinţele, pretenţiile, aşteptările.

Această nevoie a oamenilor de a-şi rezolva conflictele de cuplu este vitală pentru demersul benefic al vieţii lor, al activităţilor de zi cu zi, al stării psihice şi fizice. Un om care are probleme în relaţia de cuplu ajuge să fie afectat pe toate planurile, nu se mai poate concentra la activităţile zilnice, la locul de muncă, tinde să se îndepărteze de prieteni şi familie, afectându-i şi pe aceştia, fiind ca un lanţ în desfăşurare care duce de la o problema la alta. Tocmai de aceea, este şi o problema socială, pentru că nu afectează numai persoanele din relaţia respectivă, ci şi pe ceilalţi indivizi din jurul lor.

Un cuplu reprezintă o relaţie, o pereche formată din două persoane, aflate într-o anumită legatură, o anumită conexiune, fiecare cu caracteristicile proprii şi care împart anumite emoţii, sentimente. Aceste conflicte pot apărea în orice cuplu, la oameni de orice vârstă, naţionalitate, sex etc., fie că sunt căsătoriţi sau necăsătoriţi, pot apărea în diverse cazuri sau situaţii, cum ar fi într-o relaţie de cuplu în care partenerii sunt şi colegi de serviciu; aici relaţia afectivă le poate influenţa munca; un alt caz reprezintă şi cuplurile care au copii, iar aceştia sunt influenţaţi şi afectaţi de conflictele părinţilor lor.

Avand in vedere teoria conflictului, familia este conceputa ca un sistem de reglementari conflictuale permanente. Este un aranjament social in care, inevitabil, unii dintre membrii beneficiaza mai mult decat ceilalti. Conflictul, determinat de lipsa resurselor, incompatibilitatea scopurilor si asa mai departe, devine o parte a vietii de zi cu zi.

Eshleman (1997) considera conflictul o activitate naturala si inevitabila in interactiunea umana, inclusive in sistemul familial si in cadrul interactiunilor maritale, fara a fi neaparat distrugator, ci mai degraba capabil sa consolideze relatia partenerilor, care ar putea sa o considere mai valoroasa.

In momentul in care interesele comune ale familiei nu mai sunt impartasite de membrii acesteia, sau atunci cand indivizii incep sa se orienteze dupa un alt system de valori , apare conflictul. Poate aparea conflictul de roluri, cand unul dintre membrii familiei nu isi indeplineste rolul asteptat sau il indeplineste deficitar. Pot aparea conflicte valorice, daca partenerii incep sa aiba asteptari sau reprezentari diferite asupra familiei. Cu toate acestea, conflictul nu implica in mod necesar o scindare, o rupture, ci mai degraba negocieri si incercari de mediere. Procesul de negociere care intervine in urma desfasurarii conflictului trebuie sa aiba de asemenea in vedere empatia, capacitatea de intelegere a celuilalt, de interiorizare a sentimentelor partenerului.

Pentru ca o relatie de cuplu sau o casnicie sa functioneze ar trebui indeplinite de catre ambii parteneri anumite norme/conditii necesare care ar ajuta la o buna relationare intre acestia: iubire, conditii bune de locuit, sprijin reciproc, incredere reciproca, fidelitate, intelegere reciproca, bani, respect reciproc si multe alte lucruri/aspecte. Aceste norme mai depind de asemenea si de varsta, nivel de educatie, interese etc.

Referitor la normele considerate a fi normale sau necesare intr-o relatie de cuplu sau intr-o casnicie, cele mai importante motive pentru care partenerii decid sa se desparta/sa divorteze sunt: violenta, alcoolismul, infidelitatea, incetarea iubirii dintre cei doi, nepotrivirea de character sau nepotrivirea sexuala.