Etica și Deontologia Funcționarilor Publici

Argument

Una dintre cărămizile societăţii moderne, dacă o putem numi aşa, este funcţia publică. Această parte importantă a dezvoltării umane a apărut din cele mai vechi timpuri, odată cu cei care strângeau taxele de la oameni. Aceştia au fost primii funcţionari publici. În zilele noastre funcţia publică are mai multe ramuri, pe cât de neînsemnate, pe atât de importante în societate

În prezenta lucrare am tratat problemele referitoare la etica si deontologia funcţionarilor publici din mai multe puncte de vedere, după cum urmează:

În primul capitol am considerat necesară abordarea problemei din prisma funcţiei publice. Astfel ne-am axat atenţia asupra generalităţilor ce ţin de funcţia publică.

În cel de-al doilea capitol am dezvoltat noţiunea de funcţionar public. Am expus de asemenea aspectele ce ţin de cariera acestuie, din momentul numirii în funcţie până la promovarea în funcţia publică. Am enumerat de asemenea drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici.

Cel de-al treilea capitol a fost dedicat eticii, în aceeaşi măsură tratării unor aspecte privind etica funcţionarilor publici, cât şi a unor aspecte de etică în genere şi principii ale acesteia.

În cel de-al patrulea capitol ne-am îndreptat atenţia asupra unor aspecte generale ale deontologiei, evidenţiind-o în domeniul funcţionarilor publici, evidenţiindu-se şi unele aspecte din terţe domenii, cum ar fi magistratură şi medicină. Am tras de asemenea şi o serie de concluzii privind dreptul deontologic al funcţionarilor publici şi deontologia administrativă.

În ceea ce priveşte partea practică am considerat oportună efectuarea unui studiu de caz , analizând ca atare o speţă judecată la Tribunalul Bucureşti, având ca obiect o nerespectare a codului deontologic al funcţionarilor publici,şi o a doua judecată la Curtea de Apel Iaşi referitoare la neîndeplinirea atribuţiilor unui funcţionar public.

Concluziile regăsite în partea finală a lucrării reflectă atât opiniile specialiştilor în domeniu, cât şi opinia personală.

Viaţa socială a pus dintotdeauna multiple probleme, îndeosebi de ordin administrativ. Nevoia a dus la apariţia funcţiei publice şi a funcţiilor care să o îndeplinească. Comunitatea umană n-ar fi avut acces la progres dacă nu şi-ar fi creat un întreg organism social, căruia i-a dat viabilitate prin personalul investit în diversitatea de funcţii statornicite de-a lungul timpului.

Diversitatea sarcinilor pe care le are de îndeplinit administraţia publica necesită o extrem de variată gamă de prestaţiuni realizate prin serviciile publice, ca şi un personal cu pregătire profesională diversă. Satisfacearea nevoilor cotidiene ale colectivităţii, a nevoilor omului care trăieşte într-o grupare organizată, rămâne finalitatea esenţială şi singura justificare a administraţiei publice, atât de diversificată, mai ales in prestaţiunile sale către populaţie. Privită din punct de vedere sociologic, administraţia publică nu reprezintă altceva decât o suma de colectivităţi umane care organizează anumite acţiuni în favoarea altor oameni. Din acest punct de vedere, problema oamenilor care lucrează în administraţie capătă o importanţă considerabilă. Oricât de perfectă ar fi organizarea unui organism social şi oricât de bune legi şi decizii ar fi, rămâne doar o simplă schemă, fără viabilitate, dacă nu există oameni competenţi, activi şi devotaţi pentru realizarea scopului stabilit.

Funcţia în cadrul administraţiei publice poate fi definită ca un ansablu de atribuţii stabilite prin lege sau prin actele juridice emise pe baza şi în executarea legii, atribuţii pe care le indeplineşte o persoană fizică angajată într-un organ al administraţiei publice şi care are abilitatea legală de a îndeplini aceste atribuţii ale administraţiei publice.

Administraţia publică presupune, indiferent de natura sistemului administrativ, responsabilitatea exercitării actului în sine şi direcţionarea lui prioritară spre cetăţean, cu întreaga lui arie de preocupări, interese şi trebuinţe.

Pentru a pune bazele unei administraţii publice eficiente şi moderne pentru a imbunătăţi serviciile oferite de aceasta cetăţeanului trebuie elaborate standarde de performanţă în baza cărora să fie creată o matrice a interacţiunii dintre cetăţeni şi funcţionari.

Nu se poate face nici un fel de abstracţie în promovarea principiilor administrative publice de calitatea deciziilor, de calitatea personalului angajat în susţinerea, în urmărirea lor, de calitatea serviciilor oferite şi garantate membrilor comunităţii, de calitatea actelor de comunicare şi informare.

Pentru a putea ocupa o funcţie publică, indiferent de tipul sistemului administrativ, este necesară îndeplinirea unor cerinţe de tip educaţional. Dacă mai demult pregătirea avea loc, de cele mai multe ori, la locul de muncă, acum pregătirea iniţiala are un rol determinat. O mare importanţă se acordă şi perfecţionării continue a funcţionarilor publici.

Dar una din problemele celel mai importante cu care se confruntă administraţiile este migraţia funcţionarilor publici, dinspre şi înspre mediul politic respectiv sectorul public şi cel privat.

1. Funcţia publică

Diversitatea sarcinilor pe care le are de îndeplinit administraţia publică necesită o gamă extrem de largă de prestaţii realizate prin serviciile publice, ca şi un personal cu pregătire profesională diversă. Satisfacerea nevoilor cotidiene ale colectivităţii, a nevoilor omului care trăieşte într-o grupare organizată, rămâne finalitatea esenţială şi singura justificare a administraţiei publice, atât de diversificată, mai ales în prestaţiile sale către populaţie.

Privită din punct de vedere sociologic, administraţia publică nu reprezintă altceva decât o sumă de colectivităţii umane care organizează anumite acţiuni în favoarea altor oameni. Din acest punct de vedere, problema oamenilor care lucrează în administraţie capătă importanţă considerabilă.

Oricât de perfectă ar fi organizarea unui organism social şi oricât de bune legi şi decizii ar fi, rămâne, doar o simplă schemă, fără viabilitate, dacă nu există oameni competenţi, activi şi devotaţi pentru realizarea scopului stabilit.

De aceea, se poate spune că eficacitatea administraţiei publice depinde de calitatea umană şi capacitatea tehnică a celor care alcătuiesc organele administraţiei publice, a funcţionarilor care lucrează în administraţie publică, îndeplinind o funcţie de stat, o funcţie publică.

Exercitarea unor atribuţii pe baza unor însărcinări în cadrul organelor administraţiei publice constituie funcţii în cadrul acestor organe, iar cei care le realizează au calitatea de funcţionari ai organelor administraţiei publice.