Mesajul Sublimal și Mesajul Persuasiv

1. Introducere

Conform teoriei matematice a comunicării, elaborată de Shanon şi Weaver, mesajul vine dintr-o sursă transmisă de un emiţător, printr-un canal şi este primită la destinaţie printr-un receptor. De-a lungul călătoriei sale mesajul se completează cu alte informaţii venite din surse parazitare. Dar această schemă este dedusă din transmisia telefonică. În realitate, un mesaj se modifică substanţial în procesul comunicării.

2. Influenţa subliminală

Problema mesajelor subliminale a început să fie discutată pe la jumătatea secolului al XX-lea. Un american, avocat şi jurnalist, anume Vance Packard(1957) pune pentru prima dată problema influenţării subliminale, într-o carte celebră Persuasiunea clandestină. Totul porneşte de la un experiment al lui James Vicary: in timpul derulării unui film, vizionat într-un cinematograf au fost intercalate fulgerător enunţurile Beţi Coca-Cola şi Mâncaţi pop corn. Aceste mesaje se derulau cu o viteză incredibilă şi nu lăsau timp spectatorului să le înregistreze. Totuşi, după aceea, s-a anunţat că vânzările firmei Coca-Cola au crescut cu 57%, iar pop cornul s-a vândut cu 18% mai mult decât până atunci. S-a discutat mult în jurul acestui experiment, existând atât păreri care susţineau că mesajele au acţionat subliminal, cât şi opinii care respingeau cu totul puterea de persuasiune a celor două mesaje. Către anii ’80, Vicary a recunoscut, însă că rezultatele testului nu erau adevărate, deschizând prin aceasta era sondajelor manipulatoare. Dar, povestea lui a consolidat discuţia despre influenţa subliminală şi a generat o serie de alte experimente. De pildă, în 1978, Weiner repetă testul lui Vicary, dovedind că rezultatele nu sunt notabile. El strecoară un cuvânt în jurnalul unui film, anume carne de vită(boeuf), aşteptându-se ca la pauză spectatorii să cumpere sanvişuri cu carne de vită, dar nu s-a întâmplat aşa.

3. Experimentul lui Noizet şi Brouchon

De interes este şi experimentul lui Noizet şi Brouchon, prin care au demonstrat că mesajele senzoriale sunt înregistrate într-un context determinat psihologic. Ei au înregistrat reacţiile electrodermale ale unor subiecţi în timpul unei vizualizări fulgerătoare (prin tahistoscop) a unui număr de 12 cuvinte; unele aveau incarcatura afectiva, altele erau neutre. Primele au declanşat un răspuns mai energic. Dar, un cuvânt nu are doar o încărcătură de sens limitată, ci o întreagă istorie care diferă de la individ la individ. Simpla lor apariţie poate să populeze sau să şteargă o lume, ca în cazul lapsusurilor explicate de Freud. Am văzut că pentru el denumirea unei gări activează relaţia cu sora sa şi violentează o întreagă semioză dezvoltata pe seama semnului Rose. Nu este vorba doar despre sematismul principal al cuvântului, ci şi despre alte legături de ordin retoric, mai ales de ordin afectiv. Pentru fiecare subiect este de presupus un context cultural în care este fixat un cuvânt, un nume, o poveste etc. Faptul că la imersarea cuvintelor cu sens afectiv au reacţionat în proporţie mai mare ar putea să fie întâmplător. Dar experimentul vrea să dovedească doar asimilarea subliminală de sens. Şi în cazul acesta este greu de crezut că intrarea unor cuvinte sub pragul conştiinţei s-ar putea produce dupa un şablon general.

4. Mesajul subliminal este variabil, in functie de stimul

Pe aceeaşi linie se înscrie şi experimentul realizat de Corteen şi Dunn în 1974. Ei au folosit socul electric in receptarea unor cuvinte. Subiectului i se cereau sa retina doar cuvintele care i se spuneau la o ureche si sa ignore cuvintele rostite in cealalta ureche. Experimentul a dovedit ca subiectii retinusera si cuvintele spuse la urechea ,, inchisa”. Ceea ce este absolut normal, stiuta fiind dorinta generala de a incalca orice interdictie. Ca si aceasta, multe dintre experientele facute de specialisti nu dovedesc in mod decisiv influenta dirijata, ci posibilitatea relativa a omului de a absorbi informatii fara voie.

Jean-Noel Kapferer analizeaza mai multe experimente care dovedesc ca pragul subliminal este variabil, in functie de stimul, observator si context. Unul dintre acestea ( al lui Eagle) dovedeste ca o imagine pozitiva, cum ar fi cea notata B, poate fi receptata variat.

In cazul in care peste ea este suprapusa rapid cea in care personajul apare ca negativ (A1) nu influienteaza totdeauna perceptia si apoi opinia pe care si-o formeaza receptorul. Exista cazuri in care imaginea pozitiva (A2) prevaleaza, fara sa fi fost combinata cu B, dupa cum personajul poate fi perceput negativ doar printr-o reminiscenta a imaginii A1, prezentata receptorului cu mult timp in urma.

6. Punerea in lumină a subconstientului

Dar, daca este vorba si despre un context care actioneaza supraliminal in Fight Club (1999) al lui David Fincher mesajele sunt trimise spre zona subconstientului. Filmul a suscitat mult interes, deoarece povestea este sustinuta de sase imagini strecurate de-a lungul actiunii si de nesesizat la o vizionare normala. Personajul principal, Jack, (Edward Norton) este un om nemultumit de sine, stresat, doborat de insomnii prelungite. El este si naratorul, ceea ce face ca povestea sa devina produsul unui singur punct de vedere. Acesta povesteste despre intalnirea cu Tyler (Brad Pitt), un barbat tanar, ca si naratorul insusi, cu personalitate fascinanta si care treptat il smulge din lumea monotona si conventionala a functionarilor din care facea parte. Tyler ii stimuleaza pasiunea de a participa la diverse grupuri de discutii, alaturi de oameni foarte bolnavi, adeseori muribunzi, ajutandu-l sa-si infiinteze propriul club, unul de asemenea situat in preajma pericolului: clubul lor fiinteaza subversiv si aduna barbati, in general nemultumiti care vin sa se bata. Nu este vorba despre confruntari, despre lupte de arena, ci despre batai sangeroase, salbatice si mutilatoare. Treptat, personajul-narator isi pierde casa, slujba si se transforma intr-un alter-ego al lui Tyler, dar unul slab, servil, infricosat de mentorul sau. Partea spectaculoasa a filmului consta in faptul ca Jack descopera cu aceeasi stupoare ca si a spectatorului, ca Tyler nu ste decat o proiectie a imaginii sale, o fantoma iesita din subconstient.

Dus de acest personaj halucinatoriu, eroul povestitor infiinteaza cluburi de bataie in toate statele, transformandu-i pe adepti intr-o adevarata armata de teroristi. Ceea ce intereseaza aici sunt cele sase imagini care apar cate o fractiune de secunda in momente cheie ale filmului. Cele mai multe il reprezinta pe Tyler completand cadre in care Jack este singur si dornic de comunicare.

Aparitia ca o umbra, pentru un timp extrem de scurt, face imposibila receptarea imaginii lui Tyler. Rolul ei ar fi putut fi unul de anticipare a deznodamantului care dezvaluie inexistenta lui Tyler in planul realitatii obiective. De asemenea, ar putea accentua impresia de sufocare pe care o resimte eroul-narator sub presiunea personalitatii dominatoare a personajului imaginat. Dar efectele sunt greu de acceptat, cu toate ca momentele alese pentru imixtarea imaginilor sunt extrem de sugestive. Fantomatica aparitie a lui Tyler, de pilda, intr-un cadru ca un xerox, sugereaza crearea lui dupa modelul originar, zavorat sub pragul constiintei, in Valea Galbena a visarii. Dar este dificil de probat un astfel de rezultat. Spectatorii care au fost consultati s-au aratat surprinsi de deznodamant, ceea ce presupune ca asupra lor s-a exercitat puterea mesajului subliminal. Altii, cei avizati, sustin chiar ca imaginile sunt sesizabile, desi timpul aparitiei lor este extrem de mic. Intr-o secunda incap in medie 25-30 de secvente, iar imaginile din Fight Club apar ca patru secvente din cele 25 ori 30 posibile. Totusi exista oameni care le percep si pentru ei nu sunt subliminale. Dar nici intr-un caz, nici in celalalt nu se poate spune ca imaginile acestea modifica receptarea povestii, ori ca favorizeaza intuirea deznodaman-tului.

Nici imaginea care incheie filmul nu contribuie decisiv la implantarea unui sens. Cu toate ca este anticipata, Tyler insusi povestind ca introducea imagini deocheate in timpul filmelor pe care le proiecta intr-un cinematograf decent, nu cred ca inoculeaza ideea de masculinitate ,,dezbracata”. Desigur, sensul filmului se invarte tocmai in aceasta zona a agresivitatii duse la extrem, in care valorile morale par eliminate din schema, dar imaginea fugitiva a unui penis nu cred ca mai aduce nimic nou mesajului estetic.