Relații Interumane

Binomul management – relaţii interumane nu poate fi descifrat decât studiind celula de bază – GRUPUL (subiect tratat în prezenta lucrare în primul capitol).

Prin studierea grupului se face trecerea de la cunoaşterea relaţiei om – activitatea sa, la problematica om – relaţii sociale, în contextul muncii. Acţionând laolaltă, membrii grupului au posibilitatea să se perceapă unii pe alţii, să comunice între ei pentru a realiza sarcina totală de grup, clădind modelul relaţiilor interpersonale. Diferite tipuri de relaţii care apar între membrii grupului au caracter instrumental, ele contribuind la modelarea stărilor de spirit comune, convingeri şi concepţii, sentimente superioare, voinţe comune, conduite sociale normale şi relativ stabile. Toate acestea dau o personalitate grupului, un „psihism” al lui care, ca şi personalitatea umană, influenţează calitatea activităţii managerului.

Studiul echipei este o verigă în procesul de cunoaştere a vieţii sociale din două motive: la nivelul grupului, omul trăieşte direct relaţiile sociale dovedind nivelul său de integrare, iar pe de altă parte ceea ce se petrece la nivelul societăţii său la nivelul firmei se reflectă în structura şi dinamica grupului.

Relaţiile interumane nu sunt limitate la un domeniu particular de activitate, ci cuprind toate contactele sociale. R. Clemens şi A. Massart au definit în 1995 relaţiile umane ca fiind „relaţiile de ordin psihologic şi social care se produc în cursul efectuării muncii în comun”.

Conceptul de bază în studiile asupra relaţiilor interpersonale este cel de interacţiune (influenţa reciprocă), adică faptul că două sau mai multe persoane sunt în contact, urmat de o schimbare în conduitele lor.

Atracţia interpersonală este tratată în literatura de specialitate ca o caracteristică structurală, fiind investigate şi unele consecinţe ale sale, între care coeziunea în cadrul grupului. Coeziunea se bazează pe lângă atracţia interpersonală pe importanţa sarcinii în cadrul grupului.

Coeziunea se bazează pe lângă atracţia interpersonală pe importanţa sarcinii şi prestigiului apartenenţei la grupul respectiv. Astfel atracţia interpersonală este cauza cât şi consecinţa coeziunii (B. Collins şi B. Raven, 1979).

B. Collins şi H. Guetzkow stabileesc în 1984, o legătură între atracţia interpersonală şi satisfacţie. Aceasta nu are însă totdeauna consecinţe favorabile asupra productivităţii grupului.

Atracţia interpersonală este investigată tipic cu ajutorul testului sociometric (subiect tratat în lucrare în cel de-al doilea capitol).

Relaţiile interpersonale subliniază, între altele, şi măiestria în conducerea grupurilor spre realizarea scopurilor propuse. În cadrul relaţiilor interumane, o comportare adecvată a managerului dă roade: ea nu numai că îmbunătăţeşte climatul de muncă şi contribuie la ridicarea moralului angajaţilor, creând o imagine favorabilă companiei, dar joacă şi un rol important în obţinerea profitului, ceea ce face o impresie bună clientului.

Bunele maniere sunt cheia relaţiilor interumane. Ele guvernează modul în care oamenii se poartă unii cu alţii, indiferent dacă se află într-o mină sau într-un cabinet ultramodern.

Lucrarea de faţă are scopul de a detalia aspecte privind grupurile şi metodologia cercetării relaţiilor din interiorul grupurilor, precum şi realizarea unui studiu de caz privind relaţiile interumane dintr-o unitate economică.