Rolul Orientării Sociale Dominante în Schimbarea Atitudinii în Relații Interpersonale

PARTEA I

PARTEA I

ASPECTE TEORETICE PRIVITOARE LA SCHIMBAREA ATITUDINII SI ORIENTAREA SOCIALA DOMINANTA ÎN RELATII INTERPERSONALE

1. Delimitari conceptuale – atitudinile

Prima definitie riguroasa a conceptului de atitudine a fost propusa de Allport în 1935 care definea: ”o atitudine este o stare mentala si neuropsihologica de pregatire a raspunsului , organizata prin experienta de catre subiect, exercitând o influensa diretiva sau dinamica asupra raspunsului sau fasa de toate obiectele si toate situatiile la care se raporteaza”.

Aceasta definitie sugereaza ca atitudinea are mai multe elemente: a) este o experienta personala cu un substrat neurobiologic si nu poate fi masurata decât într-o maniera indirecta, prin manifestarile comportamentale sau psihofiziologice, b) atitudinile constituie un ansamblu de elemente cognitive relative la un obiect carora le sunt asociate evaluari (afecte ) pozitive sau negative; c) elementul central este acela ca atitudinile sunt precursoarele comportamentului; d) individul produce reactii adaptate si consistente fata de obiectele acosiate atitudinii.

Conceptul de “atitudine” a apãrut la începutul secolului XX în lucrãrile de psihologie experimentalã. Atitudinile aveau rolul de a explica relatiile care existã între stimuli si rãspunsul subiectului.

Prin atitudine se întelege o dispozitie internã a individului care contine perceptiile sale si reactiile sale fatã de un obiect sau de un stimul. Atitudinile sunt considerate a fi relativ stabile, durabile si polarizate; ele reprezintã rezultatul experientei personalã a individului ca membru al unei societãti.

a) Functiile atitudinilor

În stabilirea functiilor pe care le îndeplinesc atitudinile Katz (1960) enumera patru functii esentiale:

1. Functia de cunoastere . Atitudinea serveste drept cadru de referinta pentru evaluarile obiectelor sau evenimentelor care se produc în jurul nostru. Ele stabilesc legaturi reciproce si le organizeaza într-o maniera bipolara(pozitiv/ negativ) sau unipolara( pozitiv sau negativ). Atitudinile constituie un fel de rezumat al evaluarilor unui obiect. Predominanta este datã de numãrul de elemente cognitive care constituie fiecare pol, de importanta atribuitã fiecãrui element si de intensitatea evaluãrilor si afectelor care le sunt asociate.

2. Functia de adaptare se referã si la functia utilitara sau instrumentala a atitudinii. Noi elaboram atitudini favorabile fata de obiecte care ne sunt utile, permitându-ne sa ne satisfacem nevoile, si atitudini negative fata de obiecte aflate la originea sentimetelor de teama sau a frustrarilor . Atitudinile îndeplinesc si o functie de adaptare sociala. Avem tendinta de a exprima atitudini care, într-un context social dat, ne permit sa primim aprobarea si sa evitam dezaprobarea celuilalt.

3. Functia expresiva. Atitudinile ne servesc la exteriorizarea credintelor si valorilor pe care le consideram centrale. Ele ne permit sa obtinem o multumire din simplul fapt ca ne ofera posibilitatea de a ne distinge de ceilalti.

4. Functia de aparare a eului reprezintã puterea de a permite sa ne crestem sau sa ne aparam stima de sine împotriva amenintarilor exterioare sau conflictelor interne.