Abandonul Școlar o Problemă Socială

1. DEFINIREA PROBLEMEI

În contextul actual, guvernul, organismele şi organizaţiile internaţionale consideră educaţia unul dintre cele mai eficiente mijloace de ridicare a standardelor de viaţă, de diminuare şi prevenire a diferitor fenomene cu impact negativ asupra copiilor şi tinerilor (abandon şcolar, corupţie, infracţionalitate juvenilă, delincvenţă, muncă ilegală,) şi de a oferi alternative pentru soluţionarea situaţiilor de criză, ca: sărăcie, excluziune socială, discriminare, acces limitat la informaţie etc. Studii comparative relevante asupra accepţiunii conceptului de "abandon şcolar" în sistemele educaţionale europene şi sistemul educaţional românesc.

Din această perspectivă, abandonul şcolar este unul din conceptele care, prin caracteristicile lui cantitative şi calitativ, oferă o imagine mult mai nuanţată asupra definirii, înţelegerii şi operării cu ceea ce experţii domeniului educaţiei numesc "acces la educaţie, participare şi progres şcolar şi social". Din datele existente reiese ca rata anuală a abandonului şcolar se învârte in jurul cifrei de 1%, cu extensii la 45%, diferenţele valorice fiind identificate în funcţie de ciclul şcolar (primar, gimnaziu), de zonele de reşedinţă (urban, rural), de sex (fete, băieţi) de zona geografică (dezavantajate economic şi social. Există extensii ale valorii ratei de abandon sunt sesizabile, mai ales, în rândul copiilor rromi (45% după informaţiile oferite la Conferinţa OSCE din 2001 de la Bucureşti, valori relative datorită absenţei unor datelor primare reale despre această etnie).

2.ELEMENTE CAUZALE ALE ABANDONULUI ŞCOLAR :

Copilul reprezintă una dintre categoriile de populaţie puternic dezavantajate din societatea românească actuală, care a cumulat multe probleme şi riscuri grave pe termen mediu şi lung. Comparativ cu generaţia adultă, mai mulţi copii trăiesc în condiţii precare material şi social. Pe fondul unor erori ale politicilor din perioada socialistă, insuficienţa sistemului de protecţie din prima perioadă a tranziţiei a agravat situaţia.

Instituţiile publice implicate în protecţia copilului împreună cu organizaţiile neguvernamentale şi chiar cu parteneri economici privaţi au iniţiat în ultima perioadă programe care indică o nouă abordare. Legea protecţiei copilului reprezintă un argument pentru această nouă direcţie.

Cele mai importante probleme cu care se confruntă copilul sunt legate de sărăcie.

Cauza problemelor sociale, nu numai a celor care privesc copilul, este sărăcia, de la care pleaca altele, „ca un arbore cu ramuri”. Toate pleacă de la sărăcie. Într-o familie săracă copilul nu prea se duce la şcoală, mai munceşte, îi ajută pe părinţi, aceştia îl mai şi bat, el la un moment dat se satură şi pleacă de acasă, se încurcă cu cine nu trebuie, fură şi aşa mai departe...

Sărăcia copilului prezintă anumite particularităţi. Nevoile unui copil sunt diferite ca tip şi ca structură faţă de cele ale unui adult. În cazul copilului, sărăcia vizează întreaga gamă de resurse necesare dezvoltării acestuia într-o persoană adultă cu oportunităţile necesare de funcţionare socială normală.

Prin urmare, sărăcia afectează puternic formarea viitoare a copiilor, prin expunere la:

* Deficienţe în alimentaţie, subnutriţie, malnutriţie (în modul cel mai dramatic sărăcia se resimte în consumul alimentar insuficient şi dezechilibrat care în cazul copiilor poate avea urmări pentru toată viaţa).

* Dezvoltare fizică întârziată datorită hranei dezechilibrate şi stării de sănătate precară

* Dezvoltare intelectuală întârziată datorită condiţiilor inadecvate de trai, stimulării insuficiente în familie, neparticipării şcolare etc.

* Educaţie insuficientă, lipsa unei calificări, analfabetism

* Violenţă, abuz, exploatare economică şi sexuală, trafic

* Delincvenţă, practica cerşetoriei, consum de droguri

* Abandon (copiii din familiile sărace se confruntă cu riscul cel mai ridicat de abandon, de plasare în grija serviciilor de protecţie a copilului ).Incidenţa sărăciei la copii este sensibil mai ridicată în raport cu media: 29,9% pentru copiii sub 15 ani, 31,9% la tinerii între 15-24 ani faţă de 25% pe ansamblul populaţiei în anul 2003.

Dinamica sărăciei pe categorii de vârstă