Educația preșcolară - premisă a dezvoltării psiho-fizice a copilului

ARGUMENT

Ca primă etapă a sistemului de învăţământ, grădiniţa de copii are o importanţă covârşitoare în formarea personalităţii tinerei generaţii deoarece vârsta copiilor de care se ocupă este cea a maximei plasticităţi şi receptivităţi, a deschiderii spre lume, a curiozităţii nemărginite, a motivaţiei maxime de a cunoaşte tot ce există în jur.

Cu toate progresele făcute de ştiinţă, cunoaşterea copilului nu a fost epuizată. Cunoaştem îndeajuns copilul şi copilăria? Fiecare copil este unic în felul său, eset o personalitate în devenire. Să-l cunoaştem îndeaproape, să-l călăuzim pe treptele evoluţiei, să-i modelăm personalitatea reprezintă competenţele prioritare ale oricărui educator. Aşadar copilul trebuie cunoscut pentru a dirija cu cât mai multe şanse de succes dezvoltarea personalităţii lui. Pe temelia la care contribuim noi, educatorii alături de părinţi se va clădi viitoarea personalitate, omul de mâine. Înconjurându-l cu afectivitate şi ghidându-l cu dragoste treptat de la lumea imaginară la realitatea vieţii, copilul este trasmis în mediul social reuşind să facă faţă cu succes greutăţilor şi obstacolelor de mai târziu. Părinţii şi dascălii trebuie să fie modele de personalitate pentru copii, spiritualitatea unora hrănindu-se din spiritualitatea celorlalţi.

M-am oprit asupra acestei teme deoarece am avut posibilitatea să observ evoluţia copiilor de la grădiniţă până la primele clase ale şcolii primare şi mă bucur că sub îndrumarea mea au crescut şi şi-au dezvoltat personalitatea. Fiind aproape de sufletul lor, îmi este uşor să le înţeleg nedumeririle specifice vârstei şi nu numai să le răspund întrebărilor pline de inocenţă, ci şi să-i stimulez să pună întrebări din ce în ce mai inteligente. În orice profesie ar lucra, omul societăţii moderne are nevoie de pregătire de specialitate care, în condiţiile actuale se cere a fi cât mai temeinică şi mai cuprinzătoare. Cunoaşterea îndeaproape a copilului de către educator este premisa creşterii calităţii instructiv-educative; pentru aceasta am căutat să studiez lucrări recente, articole apărute în literatura de specialitate care tratează personalitatea preşcolarilor.

Educatorul este într-o permanentă comuniune spirituală cu copilul fiind astfel capabil să-i corecteze comportamentul şi chiar temperamentul fără a-i impune reguli stricte ci doar prin mimica prietenoasă şi glasul cald. El nu este un om simplu transmiţător de cunoştinţe, ci un modelator de personalităţi, un “formator”.

Nici un om nu se poate simţi mai împlinit decât dascălul ai cărui elevi s-au descurcat în viaţă şi a căror personalitate poartă amprenta dăruirii sale! Cât de fericit se simte atunci când un elev îndrumat de el pe primele cărări ale vieţii atinge performanţe, ajungând un model în societate!

Modernizarea învăţământului este o necesitate derivată din cerinţele dezvoltării societăţii contemporane, din experienţa practică acumulată şi din posibilităţile pe care le oferă azi ştiinţele educaţiei.

Învăţământul este o instituţie socială dinamică şi cu variate intercondiţionări naţionale şi internaţionale. “Ultimii 20 de ani se caracterizează prin transformări profunde în toate activităţile. Niciodată educaţia tinerei generaţii (pregătirea pentru a se adapta la o lume în continuă schimbare) n-a stat, ca azi, în atenţia lumii întregi. Problema adaptării şcolii la cerinţele noi ale dezvoltării sociale, organizarea ei în pas cu marile cuceriri ale revoluţiei tehnico-ştiinţifice, preocupă forurile guvernamentale şi de specialitate din toaţe ţările lumii, corpul profesoral şi masele tineretului de pretutindeni.”

Reforma învăţământului- moment de răscruce pentru şcoala românească- reprezintă un act de maximă răspundere socială.

Reforma învăţământului trebuie privită ca un proces continuu, adaptat condiţiilor concrete. Concepută ca un complex de cercetări concrete, reforma învăţământului s-a axat pe ancheta de opinie întreprinsă în rândul principalilor actori ai procesului instructiv-educativ, adică al cadrelor didactice, al elevilor precum şi al părinţilor.

“Trebuie să se ţină seama în cadrul reformei, de compatibilitatea dintre schimbările ce vor avea loc şi tradiţiile deja existente, specifice învăţământului românesc.”

Tradiţia valoroasă a învăţământului românesc constituie suport pentru revigorarea la cote înalte a sistemului instituţionalizat de pregătire pentru viaţă a tinerei generaţii.

Legea educatiei nationale prevede ca ideal educaţional al şcolii, dezvoltarea liberă şi armonioasă a individualităţii umane, formarea personalităţi autonome şi creative.

“Legea educatiei nationale a creat cadrul pentru atingerea unor obiective concrete ale reformei, vizând:

• un învăţământ diversificat care permite şi stimulează rute individuale de pregătire;

• un învăţământ care încurajează competiţia şi favorizează înnoirea;

• un învăţământ cu standarde ridicate, orientat spre cercetare ştiinţifică;

• un învăţământ compatibilizat cu sistemele europene şi, în acest sens, internaţionalizat.”