Integrarea Școlară

ARGUMENT

Această lucrare vizează o mai bună integrare a copiilor cu tulburări de limbaj în mediul şcolar.

Societatea şi în special comunitatea şcolară (elevi, profesori, părinţii elevilor), este total lipsită de informare cu privire la nevoile acestor copii, a modalităţilor concrete de ajutorare a lor. De aceea, înclină să respingă ceea ce iese din limitele normalităţii recunoscute social; prima reacţie, nu chiar şi cea mai dezirabilă, fiind separarea - ca o modalitate de a-i trata pe aceşti indivizi aşa-zişi anormali.

Aceşti copii sunt fiinţe cu individualităţi distincte, cu particularităţi specifice, care necesită receptivitate şi deschidere din partea celor din jur. Evoluţia limbajului stimulează dezvoltarea celorlalte funcţii psihice şi a personalităţii subiectului, înlăturând eventualele dezechilibre ce se pot datora tulburărilor din planul limbajului.

Există copii cu tulburări de limbaj, incluşi în categoria copiilor cu cerinţe educative speciale, ce au potenţialul de a se integra în mediul şcolar în mod corespunzător.

Eliminarea cauzelor, existente la nivelul copilului (cauze psihologice), a familiei, a comunităţii şcolare, care determină dificultăţi de adaptare, poate conduce în final, la o mai bună integrare a copilului cu tulburări de limbaj în învăţământul de masă. Se evită astfel riscul instituţionalizării, înscrierii copilului într-o şcoală specială.

Pentru a realiza acest deziderat, se impune structurarea unui plan de intervenţie individualizat.

Capitolul I

DELIMITĂRI CONCEPTUALE

1.1 Conceptele de deficienţă, incapacitate, handicap

a) Termenul de „deficienţă" semnifică absenţa, pierderea sau alterarea unei structuri, a unei funcţii (anatomice, fiziologice sau psihologice). Deficienţa poate fi rezultatul unei maladii sau a unui accident, dar şi a unor condiţii negative din mediul de dezvoltare a unui copil, precum lipsa afectivităţii. Termenul de „deficienţă" include si o serie de alţi termeni cu o semnificaţie mai îngustă, cum ar fi:

- „deficit" - desemnează înţelesul cantitativ al deficienţei, adică ceea ce lipseşte pentru a completa o anumită cantitate sau întregul;

- „defectuozitate" - se referă la ceea ce determină un deficit;

- „infirmitate" – diminuarea ori absenţa uneia sau a mai multor funcţii importante care poate fi reeducată, compensată sau supracompensată. După datele UNESCO infirmitatea se limitează numai la deficienţe motorii;

- „invaliditatea" - implică pierderea sau diminuarea temporară sau permanentă a capacităţii de muncă;

- „perturbarea" - se referă la abaterile de la normal.

b) „Incapacitatea" desemnează un număr de limitări funcţionale, cauzate de disfunctionalităti (deficienţe) fizice, intelectuale sau senzoriale, de condiţii de sănătate sau de mediu, de boli mintale/neuropsihice. Aceste disfuncţionalităţi, condiţii sau boli pot fi permanente sau temporare, reversibile sau ireversibile, progresive sau regresive.

Incapacitatea poate fi evaluată prin:

- probe care conduc la stabilirea coeficientului de inteligenţă, a coeficientului de vedere, de auz , a gradului de dezvoltare motorie.

- investigaţii sociologice care urmăresc consecinţele incapacităţii, asupra relaţiilor şi vieţii sociale a persoanei deficiente;

Consecinţele din planul social sunt incluse în noţiunile de handicap, respectiv de inadaptare propriu-zisă, de marginalizare, inegalitate, segregare, excludere.

c) Termenul de „handicap social" se referă la dezavantajul, la pierderea sau limitarea şanselor unor persoane de a lua parte la viaţa comunităţii, la un nivel echivalent cu ceilalţi membri ai acesteia. Handicapul rezultă din relaţia care se constituie între persoanele cu deficienţe şi mediul înconjurător, cu deosebire în unele activităţi organizate de societate, precum accesul la informaţie, comunicarea şi educaţia.

Handicapul poate să apară atunci când persoanele cu deficienţe întâlnesc bariere culturale, fizice, arhitecturale sau sociale, care împiedică accesul la diferite sisteme ale societăţii care sunt accesibile celorlalte persoane.

Dificultăţile întâlnite la persoanele cu handicap pot fi clasificate astfel:

1. Dificultăţi de ordin general:

- dificultăţi de deplasare şi mişcare, pentru cei cu deficienţe motorii;

- dificultăţi de exprimare şi comunicare, pentru cei cu deficienţe senzoriale;