Problemele formării reprezentărilor spațiale la copii

INTRODUCERE

Actualitatea temei: îngrijirea, educaţia şi instruirea unui copil cu dizabilităţi este o piatră de încercare pentru familie, specialişti şi societate. Problema este şi mai complicată ctunci, cînd copilul este marcat cu dizabilităţi severe sau profunde, deoarece soluţionarea lor necesită eforturi ce le revin tuturor părţilor implicate, într-un mod sau altul, în viaţa copilulii respective.

Deşi şcoala ajutătoare prin toată gama de activităţi corecţional-recuperative realizează o mare muncă de stimulare şi dezvoltare a vorbirii acestor copii, rezultatele acestei munci şi influienţa asupra calităţii comunicării sunt insuficiente.

Majoritatea elevilor şcolii ajutătoare ajung pînă la finele activităţii şcolare cu o calitate scăzută a deprinderilor de comunicare. Mulţi dintre ei nu pot formula clar şi concis intenţiile, dorinţele, sentimentele. Mai mult decît atît, în practică este cunoscut fenomenul, cînd unii elevii şcolii ajutătoare chiar şi la absolvire evită să participe în activităţi bazate pe comunicarea verbală.

Bineînţeles, o mare parte a acestei stări de lucruri se datorează tipologiei şi profunzimei deficienţelor psihointelectuale a acestor copii. În acelaşi timp, nu putem ignora şi carenţele existente în practica educaţiei speciale în condiţiile şcolii ajutătoare. La etapa actuală de dezvoltare a învăţămîntului special şcoala ajutătoare mai continuă să promoveze conceptul de „dezvoltare a vorbirii” elevilor şi face acest lucru în cunoscutul stil academic „predare-învăţare” – „întrebare-răspuns” fără a da libertate şi a descătuşa libera creaţie, de care de fapt, nu sunt lipsiţi nici chiar elevii din şcoala ajutătoare. Ideea educării unor elevi „cuminţi şi ascultători” mai continuă să domine procesul didactic din şcoala ajutătoare, iar acest lucru diminuează în primul rînd capacităţile comunicative ale copiilor cu deficienţe mentale, limitează interesele lor de cunoaştere, inhibă motivaţia comunicării. În acelaşi timp şi programa şcolară în vigoare şi recomandările metodice (sau lipsa acestor recomandări) orientează procesul didactic spre aşa numita „dezvoltare a vorbirii” în cadrul orelor speciale în baza unui sistem metodic axat pe cunoaşterea copiilor cu obiectele şi fenomenele lumii înconjurătoare.

În cercetarea noastră ne vom axa mai mult pe copii cu PC. Paraliciul cerebral la copii -este o boala grava care afecteaza creierul la copilul nou nascut, in urma careia sunt dereglate functiile de formare a capacităţilor de miscare, de vorbire (exprimare, comunicare) şi cele psihice. În urma analizei mai multor surse, concluzionăm că numarul copiilor cu paralizie cerebrală in multe tari ale lumii constituie zeci de mii. Insemnatatea sociala a problemei copiilor bolnavi de paraliciul cerebral este foarte mare.

In scopul creării unor noi condiţii în ceea ce priveşte studierea copiilor cu tulburări cerebrale, găsirea unor noi metodologii pentru compensarea defectelor se afla intr-un lant permanent de schimbare prin formarea şi lărgirea lanţului de instituţii medico-pedagogice atît in tara noastra cît si peste hotare (sectie specializata pentru nou nascuti, policlinica, secţiile de neurologie, spitale specializate de ortopedie, case de tratament specializate, gradinite, scoli-internat, case de copii).

In decursul ultimilor zece ani problema copiilor ce sufera de paralizie cerebrală e obiectul de studiu a multor cercetatori cum ar fi E.Arhipova, H.Malofeev, M.Ipolitova, T.Mastiukova, R. Babencova, E.Vinarscaia, L. Levcenko, L. Danilov, A. Colijniuc, L. Hahilova, N. Bucun, N. Andronache, M. Roşca, Gh. Radu.

Dezvoltarea problemei promovate constituie scopul cercetarii noastre.

Scopul cercetării: cercetarea şi elaborarea unui sistem de metode speciale de formare a reprezentarilor spatiale la elevii din clasele primare cu paralizie cerebrală infantilă. De a scoate în evidenţă condiţiile speciale ce ar favoriza formarea şi utilizarea vorbirii elevilor şcolii ajutătoare ca mijloc de comunicare, ca mijloc de generalizare a propriilor experienţe şi de a elabora pentru aceste condiţii un sistem metodic corecţional-recuperativ bazat pe mijloace care ar motiva declanşarea vorbirii şi utilizarea ei în scopul comunicării.

Obiective cercetării:

1. Analiza literaturii psihopedagogice referitor la la problema copiilor cu PC deficienţi mental şi studierea structurii vorbirii acestor copii.

2. Elaborarea proiectulu de cercetare şi stabilirea unei model complex de diagnosticare a nivelukui dezvoltării comunicării.

3. Determinarea tipurilor de mijloace verbale deficiente sau insuficient dezvoltate.

4. Conceperea modului de desfăşurare şi elaborare a căilor de ameliorare a comunicării elevilor deficienţi mental din perspectiva cerinţelor integrării sociale exprimate în planul de studii şi programele de învăţămînt ale şcolii ajutătoare.

Obiectul cercetării: cercetara nivelului dezvoltarii reprezentarilor spatiale la copiii din clasele primare cu deficientă mintală ce au manifestari grave ale aparatului locomotor.

Ipoteza cercetarii: precizarea caracteristicilor vorbirii elevilor, legatura dintre dezvoltarea defectuoasa a proceselor psihice si fizice a copiilor cu paralizie cerebrală ce implică folosirea in activitatea noastra maximum de insarcinari accesibile pentru ridicarea nivelului de dezvoltare a comunicării pe baza reprezentărilor spaţiale, cit si folosirea lor in viata de zi cu zi.

Conform problemei indicate si scopului au fost determinate urmatoarele sarcini:

1. A studia nivelul de formare a cunostintelor de spatiu la elevii deficienti mintal cu PC.

2. A determina influienta tulburarii locomotore si nivelul manifestarii lor la formarea cunostintelor de spatiu la elevii deficient mintali.