Comunitatea umană în iudaism, creștinism și islam

INTRODUCERE

Iudaismul este alături de creştinism şi islam, una dintre cele trei mari religii ale lumii. Evreii sunt unul dintre puţinele popoare antice care şi-au păstrat neştirbită identitatea etnică. Teologul Hans Kung scrie în lucrarea sa „Judaism”, referitor la acesta că este o religie etnică, “religia unui popor”, o religie care a făcut istoria lumii, care a traversat istoria lumii. E una dintre cele mai vechi religii de pe pământ, care în ciuda persecuţiilor incredibile, se menţine vie până în ziua de astăzi. În accepţiunea sa cea mai largă, termenul de iudaism indică istoria generală a poporului ebraic, de la începuturile sale în epoca biblică, până în ziua de astăzi. Iudaismul îşi defineşte propria identitate prin permanenta exegeză a Biblei ebraice şi a istoriei poporului evreu, prevestită în textele biblice.

Conform istoricilor poporul evreu îşi face apariţia în istorie după 2000 î.Hr. El provine, parţial, din amoriţii care s-au instalat în Mesopotamia la sfârşitul mileniului al treilea. După Biblie, strămoşii lui Israel sosesc în Egipt ca oameni liberi, dar cad mai târziu în sclavie (sclavia egipteană). Ei au ieşit cu miile din Egipt, pe la 1260 î.Hr., urmându-l pe profetul Moise. S-au instalat în Canaan şi au format acolo 12 triburi. Au ocupat astfel pământul făgăduit de Dumnezeu acestui popor.

Iudaismul este o religie care are la bază Biblia (ebraică) şi Talmudul. Biblia ebraică e o culegere de 39 de cărţi împărţită în trei părţi: Legea (în ebraică Torah), Prorocii, Scrierile. Acest popor s-a afirmat în lume ca un popor exclusiv monoteist. Dumnezeu este unul singur şi fără egal. Încă din momentul când îl cheamă pe Avraam să iasă din Ur-ul Chaldeii, El îşi descoperă unicitatea Sa, într-o lume rătăcită spre politeism. De aceea şi dând poruncile, Decalogul lui Moise, El insistă: “Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine!” Dumnezeu este creatorul şi stăpânul universului, El conferă existenţă tuturor existenţelor, este veşnic, atotînţelept, călăuzitor şi omniprezent. Este numit şi: Elohim (Dumnezeu), YHWH (Cel care există pentru/prin Sine), Adonai (Stăpân), El Şadai (Dumnezeu Atotputernic), El Olam (Dumnezeul cel veşnic).

Semnul legăturii sau al legământului dintre Dumnezeu şi fiecare evreu este tăierea împrejur a bărbaţilor şi îndeplinirea cu stricteţe a prevederilor legii divine în toate privinţele.

Islamul este una dintre cele trei mari religii monoteiste (alături de creştinism şi iudaism). În arabă, “islam” înseamnă „supunere” - supunere faţă de Allah. Cuvântul Allah se referă la acelaşi Dumnezeu al evreilor si creştinilor. Islamul are ca învăţătură de baza existenta unui singur Dumnezeu atotputernic care a creat lumea, deosebindu-se de creştinism si de religia arabilor dinaintea apariţiei islamului prin monoteismul sau strict (Allah nu poate avea fii sau fiice). Islamul a apărut în peninsula Arabica în secolul VII şi în doua secole s-a răspândit in Africa de Nord, Spania, Siria, Persia si India. În secolele următoare, islamul se răspândeşte în Balcani, Africa sub-sahariană şi Asia. Unul din motivele creşterii rapide a islamului îl reprezintă doctrina islamică: islamul este o religie deschisă tuturor, toţi musulmanii aparţin unei comunităţi care nu face distincţie de rasă, naţionalitate etc. Declaraţia de credinţă a unei persoane este suficientă pentru convertirea la islam, şi aceasta nu trebuie confirmata de autorităţi religioase. Astăzi, peste 1 miliard de oameni sunt musulmani iar tara cu cea mai mare populaţie musulmană este Indonezia.

Este important să realizăm că islamul este o religie dinamică şi în rapidă creştere, răspândită în zone geografice şi ţări cât se poate de variate ca Nigeria, Filipine, Arabia Saudită, SUA, Franţa, Albania, Afganistan etc. şi că felul în care musulmanii îşi exprimă credinţa variază enorm. Islamul continuă doctrina monoteistă a iudaismului şi creştinismului si consideră că Moise, Iisus şi alţii au fost profeţi trimişi de Allah pe pământ. Coranul continuă cărţile anterioare: Tora evreilor (cu cele 10 porunci) Vechiul şi Noul Testament; islamul recunoaşte validitatea acestor cărţi, însă consideră că versiunile actuale nu sunt identice cu cele originale - nu au fost păstrate îndeajuns de bine în timp, spre deosebire de Coran, care s-a păstrat practic neschimbat din timpul lui Mahomed. De aceea, musulmani urmează doar Coranul.

Islamul învaţă că Iisus a fost un profet trimis de Allah, însă creştinii de mai târziu au distorsionat mesajul lui şi l-au transformat in „fiul lui Dumnezeu”. Prin urmare, islamul are ca misiune restaurarea credinţei monoteiste (distorsionata în timp) şi completarea acesteia pentru a se potrivi schimbărilor survenite în societatea umană. Islamul consideră ca legea lui Moise era potrivită pentru timpul său, Iisus a completat-o, dând importanţă spiritualităţii mai mult decât ritualului, iar în cele din urmă legea islamică (sharia) a fost dată de Allah pentru a servi nevoilor umanităţii în stadiile sale cele mai dezvoltate.