Conservarea, Restaurarea și Consolidarea Pavilionul VI F

INTRODUCERE

Romania este un tara pe intinsul careia, in mijlocul furtunilor istoriei sau in vremuri mai linistite, geniul de constructor al nenumaratilor mesteri anonimi a putut sa se exprime prin ridicarea unor bijuterii de arhitectura. Dintotdeauna fondurile puse la dispozitia constructorilor de catre marii ctitori ai neamului, au fost putine, comparativ cu posibilitatile financiare ale marilor imperii vecine, reflectand starea de vesnica incertitudine politica a micilor tari romane. Din acest motiv, materialele puse in opera au fost de cea mai buna calitate posibil de asigurat din resurse locale - var, piatra de rau sau de cariera, caramida arsa, lemn - iar stralucirea monumentelor noastre istorice rezida in estetica fara gres a volumelor, scara umana si perfectiunea formelor arhitecturale, pictura originala, detalierea minutioasa si ornamentica de bun gust si, mai ales, rezolvarile constructive deosebite (ex. "turla moldoveneasca"), fara de care clima agresiva, unele conditii de teren si lungul sir de cutremure de mare intensitate ne-ar fi lasat doar cu mormane de ruine.

De obicei, constructiile vechi dau acel caracter de individualizare oraselor noastre si, in in marea majoritate a cazurilor, devin emblema orasului (Palatul Culturii - Iasi, Biserica lui Stefan cel Mare - Piatra Neamt, Biserica Neagra - Brasov, Biserica Precista - Galati, etc.). Ceea ce altii au pastrat cu multa grija, reparând sau chiar consolidând atunci când a fost nevoie, la noi s-a demolat, s-a lasat in paragina sau a primit o destinatie "folositoare" (depozit, sala de sport, etc.). Aceste valori urbanistice trebuie salvate, pe cât se mai poate. Întelegem prin salvare nu atat readucerea la functionalul si arhitectura exterioara si interioara initiala, cit mai ales repunerea acestor constructii in siguranta. Prin modificarea structurilor (la interior) si pastrarea/refacerea fatadelor in stilul vechi (care are un aspect plastic deosebit, in comparatie cu aspectul de produse industriale al constructiilor "moderne") se pot scoate din pericol constructiile civile. Din nefericire pentru inginerul constructor, punerea in siguranta a unui vechi lacas de cult printr-o asemenea interventie radicala asupra sistemului structural este imposibila, deoarece bisericile ortodoxe sunt pictate in fresca la interior (ca sa nu aducem aminte de manastirile din nordul Moldovei la care interventiile structurale sunt minime, data fiind existenta frescelor si la exteriorul edificiilor).

Din aceste motive, solutia aleasa pentru scoaterea din pericol a unui monument istoric presupune o analiza deosebit de amanuntita a starii cladirii, alegerea unei modalitati de consolidare care sa nu afecteze aspectul arhitectural si plastic, incarcarile rezultate din noile elemente de consolidare nu trebuie sa depaseasca rezistentele capabile ale materialelor (blocuri de zidarie, mortar, etc.), schema statica rezultata dupa consolidare trebuie sa conduca la o buna comportare seismica a ansamblului structura veche - elemente structurale noi, precum si multe alte considerente care restrictioneaza sever masurile de consolidare.

Cladirile cu o durata relativ lunga de exploatare (de peste 50 ani) au materialele de rezistenta mai mult sau mai putin îmbatrânite, situatie in care caracteristicile lor mecanice initiale sunt afectate. La zidarii s-au folosit, de regula mortare slabe (cca. M2, M4 si mai rar M10) care uneori s-au macinat in timp, iar lemnul a suferit ori putreziri ori fisurari din uscare. Anii industrializarii masive au accentuat agresivitatea fizico-chimica a mediului ambiant. Datorita acestor agenti specifici, cele mai multe dintre constructiile vechi prezinta degradari si avarieri suplimentare fata de cele ale constructiile mai noi, deoarece au rezistat actiunilor seismice repetate avand rigiditatea structurala deja afectata.

Monumentul trebuie privit în totalitatea celor trei atribute ale sale: FIRMITAS (soliditate, tehnica de realizare),

UTILITAS (funcţionalitate, scopul pentru care a fost realizat), PULCHRITAS (frumuseţe, expresie estetică).

În restaurare nu există monumente mai importante sau mai puţin importante. Chiar atunci când si-a pierdut părţi importante din substanţa originară de-a lungul existenţei sale, monumentul trebuie privit ca o operă spaţială, participantă la realitatea din jur.

Aspecte generale

Restaurarea monumentelor istorice nu poate sa fie abordată decât în echipă; fiecare specialitate are importanţa ei aparte în stabilirea unor concepte unitare de restaurare. Echipa este formată de către şeful de proiect arhitect şi se bazează pe bună înţelegere, respect reciproc şi coeziune. Echipa nu poate fi completă fără participarea restauratorului executant.

Nu pot exista concepte separate pentru componentele arhitectură, structură, decoraţie, ci numai un singur concept, unitar, care sa le armonizeze pe toate.