Drepturile, obligațiile și privilegiile Bisericii Ortodoxe Române în contextul menținerii securității europene

INTRODUCERE

O privire canonică crestină ortodoxă asupra ideii de europenizare.

Cum o “cultură europeană” nu se poate manifesta corect fără sentimentul religios, problemele vor creşte în încercarea de a aşeza unele elemente culturale lângă cele religioase şi invers, întrucât cele două aspecte sunt de cele mai multe ori obişnuite să se manifeste într-un anumit cadru iar o anumită schimbare ar aduce probabil pierderi privind autenticitatea şi valoarea.

În acest sens, Sfinţii Părinţi întăresc ideea unei autentice convieţuiri numai în cadrul unei trăiri condusă de aceleaşi legi şi aceleaşi idealuri. Păstrarea învăţăturilor patristice face oarecum dificilă dar nu imposibilă sarcina de a trasa criteriile unei culturi europene căreia îi este indispensabilă manifestarea religioasă.

Retrăirea valorilor din primele secole creştine, dar sub imboldul unei vertiginoase accelerări în toate domeniile, ne-ar putea apropia de ceea ce am putea numi o Europă culturală comună, numai în sensul de acceptare a realităţilor din toate ţările europene dar cu tendinţa vădită de a oferi aceeaşi şansă, aceleaşi criterii sociale şi economice ţărilor rămase într-un anumit con de umbră. Este vorba dacă vreţi de acelaşi har primit de oameni dar care este folosit diferit.

Din punct de vedere creştin, cerinţa este de a-l face conştient pe fiecare şi de a nu impune, de a dărui şi nu de a lua, de a uni, de a găsi punctele comune şi nu de a despărţi. Ulterior diferenţele vor fi asumate de ceea ce este deja comun si speranţa îşi va urma cursul ei prin împreună-lucrarea omului cu Dumnezeu. Unitatea şi înţelegerea pe toate planurile îşi va atinge scopul prin relaţia dintre om şi Dumnezeu. “Dobândeşte duh paşnic şi mii de oameni se vor mântui în jurul tău” spunea Serafim de Sarov fără să cunoască problemele lumii actuale şi fără să se cramponeze în discuţii inutile şi interminabile.

Acelaşi lucru ar trebui să-l facem şi noi astăzi şi să ne ocupăm nu de crearea unor coloşi, a unor adunări imense ca participare, ci de celula societăţii care e familia.

De aici pleacă totul, de jos şi cine crede că poate domina prin simpla lui funcţie se înşeală. Atât timp cât adevărurile sociale, politice nu converg cu cele religioase e greu şi să gândeşti la un întreg perfect funcţionabil.

Pentru unii, astfel de idei folosite ca fundament pentru viaţa religioasă a unei bune părţi a Europei par doar o glumă îndrăzneaţă, mai ales atunci când încerci să spui că adevărata unitate există în potenţă. Această atitudine pleacă de la diversitatea religioasă cu care se luptă lumea actuală şi care dă multe necazuri tocmai datorită libertăţii rău înţelese.

Sfinţii Părinţi au ţinut să avertizeze asupra acestui lucru: „Biserica adevărată a lui Hristos este una singură din care, în diferite timpuri, s-au despărţit diverse adunări eretice şi grupări schismatice”