Învățătura Bisericii despre Glossolalie sau Vorbirea în Limbi la Sectele Neoprotestante

INTRODUCERE

1. Limba – mijloc de comunicare umana

Unul dintre principalele atribute ale omului, prezent în orice definitie a sa este acela de a fi o fiinta sociala. De aceea, înca de la primele faze ale dezvoltarii lor, oamenii au simtit necesitatea comunicarii; o comunicare rationala, pentru ca era pusa în primul rând în slujba unor scopuri practice, dar si afective, pentru ca trebuia sa exprime emotii si sentimente ale fiecarui membru al colectivitatii în parte; si aceste dorinte se puteau realiza fie prin gesturi (o anumita miscare a capului poate sa însemne „da” sau „nu”), fie prin imagini desenate (reprezentarea unui om în mers), fie prin sunete (un fluierat sau un strigat poate înseamna „atentie!”).

Sa ne oprim putin asupra ultimei modalitati de exprimare. Se întelege clar ca ne referim la sunete nearticulate, asociate însa, printr-o conventie (conventia consta în faptul ca acelasi fluierat, de exemplu, într-o anumita împrejurare înseamna „atentie!” si în alta împrejurare „vino aici!”), cu o anumita semnificatie, stabilita anterior.

În practica sociala a oamenilor s-a ajuns la necesitatea ca aceste conventii sa devina stabile, iar asocierea sa se faca între sunete, pe care le numim articulate (pentru ca sunt produse cu ajutorul organelor anatomice care participa la actul vorbirii), si semnificatii stabile. A luat nastere forma de comunicare pe care o numim „naturala”, cea mai importanta forma de comunicare, cu ajutorul careia echivalam si celelalte mijloace de comunicare.

Astfel a luat nastere graiul, limba naturala, care a devenit un instrument de materializare a gândirii. Definitiile propuse de manualele de „limba si literatura româna” cu privire la „limba” sunt la unison: „ prin limba naturala vorbita de un popor, de o comunitate de oameni, întelegem un sistem complex de semne – asocieri de sunete — si relatii între aceste semne, sistem ivit în istoria convietuirii sociale a oamenilor, al carui rol principal este asigurarea comunicarii între membrii unei societati”.

În definitia de mai sus este vorba de limba naturala, adica acel complex de cuvinte, forme gramaticale, întelesuri si înlantuiri sintactice care s-a realizat în practica sociala. Aceasta observatie este cu atât mai necesara în timpurile noastre, cu cât dezvoltarea stiintei si tehnicii a dus la aparitia asa-numitelor „limbaje artificiale”, de exemplu, limbaje logice si simbolice care servesc între om si masina de calcul.

Limba este „principalul mijloc de comunicare între membrii unei colectivitati” . Asigurând comunicarea între oameni, limba are un rol covârsitor în dezvoltarea constiintei omenesti.

Limba este un mijloc foarte important în lupta pentru progresul cultural si social al popoarelor; de aceea, studiul limbilor este necesar pentru cunoasterea popoarelor care au vorbit-o. „O definitie gresita, formulata acum mai bine de o suta de ani, mai persista în unele minti: limba ar fi un „organism viu”, care se dezvolta neîncetat, sau, cum se mai spunea, care se naste, se dezvolta, îmbatrâneste si moare. Limba este un sistem de semne care ne permit sa ne formulam gândurile si sa le transmitem altor oameni. Limba face parte din