Învățatura despre Sfințenia Bisericii

PREFAŢĂ

Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că Biserica este Trupul lui Hristos şi Hristos este Capul ei. (Efes. I, 23; V, 23), iar Trupul are mai multe mădu¬lare : “Căci precum trupul unul este şi are multe mădulare, iar toate mădularele trupului multe fiind, sunt un trup, aşa şi Hristos. Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toţi la un Duh ne-am adăpat. Căci şi trupul nu este un madular, ci multe” (I Cor. XII, 12-14). Această definiţie ortodoxă a ceea ce înseamnă Biserica, definiţie completată cu ceea ce ne mărturiseşte Simbolul de Credinţă despre Biserică – Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească – este cunoscută în mediile clericale şi printre credincioşi. O astfel de înţelegere strict teoretică a noţiunii de Biserică este însă inutilă dacă nu o însoţim şi de o asumare practică, în viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre creştini şi deopotrivă a tuturor creştinilor membri ai Bisericii Creştine. În realitatea vieţii Bisericii au existat numeroase momente în care asumarea definiţiei pauline a fost incompletă sau chiar inexistentă şi pervertită de oameni prin slăbiciunile şi păcatele lor. Ereziile din primul mileniu de creştinism, al căror moment de victorie întunecată a fost Marea Schismă, degradarea dogmei în Biserica Romano-Catolică şi apariţia sângeroasei Inchiziţii, criza din Biserica Ortodoxă a Imperiului Bizantin aflat în decădere care a culminat cu o aşa-zisă “unire” a ortodocşilor romei cu catolicii, cu puţin timp înainte de ocuparea Constantinopolelui de către musulmani, apariţia Reformei şi a Contra-Reformei în Europa Occidentală, curente religioase şi politice cauzatoare de războaie religioase, fărâmiţarea Bisericii Creştine Răsăritene în biserici autocefale locale, multiplicarea cultelor protestante şi neo-protestante pretendente la calitatea de biserici purtătoare ale mesajului creştin, toate aceste fenomene nu reprezintă altceva decât o îndepărtare de la definiţia Sfântului Apostol Pavel. Biserica ce era cândva Una, Sobornicească şi Apostolească este acum o oglindă sfărâmată în zeci de cioburi, de diferite mărimi, o oglindă care în vremurile de început ale creştinismului reflecta Cerul Dumnezeirii.

Privind la evenimentele mai apropiate timpului şi locului nostru, vom observa că secolul XX a fost un fel de culme a crizei Bisericii Creştine. Cele două războaie mondiale, dictaturile fascistă, nazistă şi comunistă, secularizarea profundă a societăţilor democratice din Vestul Europei şi America de Nord au afectat atât structura Bisericii, cât şi mesajul acesteia. Aceste frământări au avut repercursiuni, cum era de aşteptat, şi asupra Bisericii Ortodoxe Române. Nu voi insista asupra aspectelor încă neclarificate ale relaţiei Bisericii noastre cu regimul dictaturii comuniste – marea “necunoscută” a istoriei BOR din secolul XX – cu toate că o mare parte din problemele care afectează BOR îşi au cauzele în această relaţie. În actualul context istoric în care poporul român îşi duce existenţa – România ca ţară membră a Uniunii Europene, fenomenul globalizării, criza resurselor naturale – mult mai importantă îmi pare problema aplicării definiţiei pauline în viaţa de zi cu zi a clerului şi credincioşilor creştini-ortodocşi români. Evenimentele din decembrie 1989 care au provocat căderea dictaturii comuniste, dezbaterile intense din anii ’90 legate de rolul şi locul Bisericii în viaţa societăţii româneşti, redescoperirea de către tineri a valorilor creştine ortodoxe păreau să reprezinte premizele unei relansări a activităţii Bisericii Ortodoxe Române şi mai ales ale unei reîncreştinări a poporului român grav pervertit de ateismul totalitarismului comunist.

Am ales sa tratez in aceasta lucrare tema cu titlul “Învăţătura despre sfinţenia Bisericii” deoarece Biserica constituie viata noastra in Hristos Domnul nostru, prin Duhul Sfant care salaşluişte in Biserica conducandu-o spre tot Adevarul-Care este Hristos, după cuvantul Sfantului Apostol Pavel(I Timotei 3, 15). Biserica face prezentă pe pămant „Împărăţia lui Dumnezeu”, prin Hristos care sălăşluişte in ea , după cum spune una dintre rugaciunile Bisericii: „în Biserica Slavei Tale stand, in cer ni se pare a fii împreună cu Născtoarea de Dumnzeu”.

INTRODUCERE

Ce este Biserica si cine a întemeiat-o?

Biserica este asezamantul sfânt intemeiat de Domnul nostru Iisus Hristos, prin intruparea, moartea si invierea Sa, si, apoi, desavarsit, prin pogorarea Duhului Sfânt si prin propovaduirea si jertfa Sfintilor Apostoli si a urmasilor lor - martiri, episcopi, preoti, diaconi si toti sfintii. Biserica este, deci, obstea tuturor crestinilor care cred în Hristos, care marturisesc aceeasi dreapta credinta în Tatal, Fiul si Duhul Sfânt si care asculta de slujitorii sfintiti randuiti de Sfintii Apostoli si de urmasii lor. Cu ce scop a intemeiat Hristos Biserica Sa?

Iata cu ce scop a intemeiat Mântuitorul Hristos Sfânta Biserica: - Să mărturiseasca si sa apere dreapta credinta pe pamant, pe care a descoperit-o Dumnezeu în Sfânta Scriptura si în Sfânta Traditie; - Să adune şi sa uneasca sub acoperamantul ei, ca o mama, toate neamurile care cred în Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu; - Să înveţe, sa conduca si sa sfinteasca lumea prin Sfânta Evanghelie si harul Duhului Sfânt dat Apostolilor si pastorilor Bisericii randuiti de ei; - Să menţină pe pamant pana la sfarsitul veacurilor Sfânta Liturghie si toate sfintele slujbe de lauda, de multumire si de cerere, spre slava Preasfintei Treimi; - Să mântuiasca toata lumea prin dreapta credinta în Dumnezeu, prin harul Duhului Sfânt, pe care il primim la Biserica prin Sfintele Taine, si prin lucrarea faptelor bune. Ce trebuie sa mai stim despre Sfânta Biserica?

Sfântul Apostol Pavel ne invata ca Hristos este Cap al Bisericii, iar Biserica intemeiata de El este trupul lui Hristos (Efeseni 1, 22-23). În alt loc Biserica este numita mireasa lui Hristos (II Corinteni 11, 2), stalpul si intarirea adevarului (I Timotei 3, 15), sau trupul tainic al Domnului. Sfintii parinti, inspirati de Duhul Sfânt, ne invata ca mirele si mireasa, despre care se vorbeste în Cantarea Cantarilor, sunt Hristos si Biserica . Si precum capul are un singur trup si mirele o singura mireasa, asa si Hristos are un singur trup si o singura mireasa, Biserica, numita si "mama noastra cea de obste", care ne-a nascut pe toti prin baia Sfântului Botez si prin celelalte Sfinte Taine. De aceea si Sfântul Ciprian spune: cine nu are Biserica de mama, nu poate avea pe Dumnezeu de Tata. Deci, chiar daca oamenii stapaniti de mandrie si de neascultare, s-au dezbinat intre ei si s-au departat mai mult sau mai putin de adevarata Biserica intemeiata de Hristos si de Sfintii Apostoli, formand mai multe "biserici", confesiuni, culte si grupari crestine sectare, schismatice si anarhice, nu trebuie sa credem ca Biserica cea una s-a rupt în mai multe biserici. Biserica întemeiată de Hristos este dumnezeiască, este una, caci unul este si Hristos intemeietorul ei, si este vesnica. "Este un trup si un Duh", o Evanghelie si o Biserica; "un Domn si o credinţă, un Botez, un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, care este peste toate şi prin toate şi întru toţi " (Efeseni 4, 4-6) Este mântuire afara de Biserică? Nu. Afara de Biserică întemeiată de Hristos nu este mântuire, pentru ca nu este episcop, nici preotie, nici Sfintele Taine prin care primim harul mântuirii. Adevarul, care este Hristos, Crucea, Sfânta Evanghelie, harul mântuirii si urmasii Sfintilor Apostoli, adica episcopii si preotii, se afla numai în Biserica. Aici este Duhul Sfânt, Botezul, Sfânta Impartasanie, Preotia, Sfânta Liturghie, bucuria vietii si mântuirea. Aici se afla sfintii toti impreuna cu Maica Domnului si insusi tronul nevazut al Prea Sfintei Treimi. Cei care au iesit din sanul Bisericii si s-au lepadat de tainele ei, de pastorii ei randuiti de Apostoli, de Cruce, de sfinti, de Sfânta Liturghie si de toate darurile Duhului Sfânt ce izvorasc din Biserica, aceia s-au lepadat de harul mântuirii, caci au iesit din corabia Bisericii si din staului oilor lui Hristos, Mântuitorul si Pastorul nostru Cel bun. Ei se pot mântui numai daca se caiesc si revin în sanul Bisericii. Domnul nostru Iisus Hristos zice: Pe aceasta piatra - a dreptei credinte - voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18). Portile iadului sunt sectele crestine de tot felul care lovesc în unitatea si temelia Bisericii, dar nu o vor putea birui, caci la carma ei este Insusi Hristos Mântuitorul lumii.