Maica Domnului în teologia sfinților părinți din primele cinci secole

Parintii Apostolici

Daca ar fi studiata dezvoltarea învataturii despre Fecioara Maria numai conform datelor biblice sau documentelor sinoadelor ori dupa definitiile dogmatice nu s-ar putea sublinia decât câteva momente sau s-ar realiza doar o imagine de ansamblu asupra Sfintei Fecioare. Biserica, prin scrierile Sfintilor Parinti, ofera însa o imagine completa, acestea constituind traditia vie sau viata însasi a celor ce au crezut si cred în Dumnezeu si în alesii Sai.

Învatatura despre Maica Domnului a început sa se structureze într-un mediu greco-roman ostil care putea foarte usor sa o influenteze negativ. Existau divinitati feminine peste tot în lumea veche. „Zeite-mame” aveau romanii (Magna Mater), frigienii (Cybele), locuitorii Palestinei (Astarte), locuitorii Egiptului (Isis) si multi altii. Tocmai de aceea Parintii au avut mereu în vedere faptul de a nu se da interpretari gresite sau sa provoace ambiguitati privind persoana si rolul Maicii Domnului. Biserica a „impus”, în timp, imaginea Sfintei Fecioare ca predica a faptei si a cuvântului în discretie dar si în fermitate si claritate.

În constiinta sa, Biserica însa a trait de la început adevarul revelat de Sfânta Scriptura asupra Fecioarei Maria. La început, literatura crestina nu a facut referiri numeroase la Maica Domnului, aceasta raportându-se mai mult la datele oferite de Noul Testament. Spre exemplu, Sfântul Policarp († c. 155) nu-i aminteste macar numele, iar apologetul Meliton al Sardelor o numea simplu: „Maria, Mieluseaua cea buna” si „o Fecioara”. Teologia Parintilor Apostolici referitoare la Maica Domnului a fost simpla, directa, si axata pe marturisirea câtorva adevaruri: Mântuitorul Iisus Hristos S-a nascut din Fecioara Maria prin puterea Sfântului Duh; Fecioara este cu adevarat Maica a Lui; este preacurata fiind ocrotita de puterea lui Dumnezeu.

Trebuie mentionat, totodata, ca nu se cunosc astazi decât câtiva parinti ai epocii primare a Bisericii sau scrieri ale lor: Sfântul Ignatie de Antiohia, Sfântul Policarp de Smirna, Clement al Romei, Papias, lucrarea „Pastorul” a lui Herma, „Scrisoarea lui Barnaba”, „Scrisoarea catre Diognet”.

În cele ce urmeaza se va arata cum a fost „sustinuta” învatatura despre Maica Domnului înca din primele decenii ale secolului al II-lea din era crestina de catre Parintii Apostolici.