Schimbarea la fata

Introducere

Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Hristos este paradigma teologică a îndumnezeirii şi desăvârşirii noastre. Ea este cheia de boltă a întregii iconomii divine precum şi a teologiei în totalitatea şi complexitatea ei .

În adâncimea sa Schimbarea la Faţă are consecinţe în toată istoria umanităţii, priveşte întreaga fire umană de la Adam până la ultimul om ce se va naşte pe pământ . Taina de pe Tabor este şi va fi, ţinta şi starea fiinţială a împlinirii umane după chipul schimbării la faţă a Mântuitorului Hristos . Ea este întrucâtva lumina prin care putem pătrunde, atât cât este cu putinţă, teologia firii umane şi întregul proces de realizare şi desăvârşire a acesteia .

În acest context lucrarea de faţă îşi propune, pe de o parte, să surprindă câteva din aspectele teologice ale Schimbării la Faţă urmărind consecinţele acestui fapt asupra umanităţii ca întreg, iar pe de altă parte, încearcă să evidenţieze modul de actualizare a al acestui act în viaţa noastră. Cu alte cuvinte, vom încerca să accentuăm atât condiţiile în care paradigmatic - în Hristos - se realizează transfigurarea şi îndumnezeirea noastră, cât şi modul în care se realizează această îndumnezeire la nivel personal.

Iată principalele idei ale problematicii vizate:

1. Cadrul teologic al Schimbării la Faţă

2. Schimbarea la Faţă a Omului în Hristos - temei al îndumnezeirii noastre.

3. Taborul firii umane la nivel personal - implicaţii ascetico-mistice

Capitolul I.

Cadrul teologic al Schimbării la Faţă

Schimbarea la Faţă este prin excelenţă actul iconomic al Luminii. Teologia Luminii se va identifica, aşadar, cu teologia tainei de pe Tabor . Lumina este slava firii dumnezeieşti. Este „chipul" veşnic şi fiinţial al fiecărei Persoane a Sfintei Treimi. Pe de altă parte, ea este slava lui Hristos cel Înviat şi Înălţat. Este şi taină a Omului-Adam celui dinainte de cădere şi a aceluiaşi Om din perspectiva sa eshatologică . Nu în ultimul rând Lumina este şi taină a Bisericii celei veşnice. Teologia Luminii, astfel, este în acelaşi timp o teologie şi o iconomie. Ea ne mijloceşte participarea la misterul Sf. Treimii (teologia), dar şi înţelegerea tainei lui Hristos ca Dumnezeu-Om, a Omului şi a Bisericii (iconomia).

Dacă privim, însă, aceste realităţi nu din perspectiva teologie Luminii, ci din cea a tainei Schimbării la Faţă (ca teologie a Luminii), observăm că, în ultimă instanţă, taina de pe Tabor este cea care ne desluşeşte misterele teologice amintite. Schimbarea la Faţă este, prin urmare, actul dumnezeiesc în care teologia şi iconomia pot fi experiate şi înţelese împreună. Să vedem în cele ce urmează cum se realizează acest fapt.

Slava Treimii şi Lumina împlinirii fiinţei umane în Hristos

Dacă vorbim de Lumină vorbim de Sfânta Treime. Şi dacă vorbim de Sfânta Treime vorbim de temelia înfiinţării noastre în Taina şi Împărăţia Luminii. Vorbim aşadar, în primul rând de Slava Treimii care în Hristos pe Tabor se manifestă în toată măreţia ei. Vorbim de Lumina Fiinţei Divine celei în Trei Ipostasuri . Şi aceasta pentru că la momentul amintit întreaga Treime, ca şi la Botezul Domnului Hristos, se afla de faţă : Tatăl grăind-„Acesta este fiul meu cel iubit...”, Fiul în Lumină rugându-se şi Duh Sfânt în chipul norului ce i-a umbrit pe apostoli. Înţelegem prin aceasta modul împlinirii noastre în Tatăl ca iubire (ca Cel ce îşi iubeşte fiii), în Fiul ca Cuvânt de viaţă făcător ( pe Acesta să-L ascultaţi) şi în Duhul Sfânt ca nor al harului şi al Luminii celei neapuse.