Anglicismele în Presa Scrisă

Introducere

„… se scurge timpul trecător de parcă ar fi un izvor murmurător. Cu el îşi ia şi anii vieţii ce se strecor ca frunzele într-un copac roditor.

Omul e ca şi pomul ce-şi prinde rădăcini, apoi îşi adînceşte rădăcinile, dă roada de care mai apoi se bucură, dă fructul cel dulce care cu greu s-a făcut. Se întristează pomul cînd rămîne fără fructe şi frunze, devine trist, dar are speranţă că sămînţa lui va încolţi şi va da viaţă altui pom.

Timpul fuge repede ca un gînd, tu vrei să-l opreşti dar el nu te aşteaptă. El parcă se varsă într-o mare sau ocean ce-şi duce valurile într-o amintire din trecut. Da, ne amintim de acele clipe fericite cînd am obţinut cu atîta rîvnă să scriem cu alfabet latin. Ne-am bucurat că vom păstra limba noastră cea dulce ca pe un figure de miere. Uităm ori poate nu conştientizăm ce a zis marele nostru poet naţional şi universal M. Eminescu: ,,Noi nu suntem stăpînii limbii, ci limba e stăpîna noastră… Să păstrăm cu demnitate şi să luptăm, că avem o limbă pe care ne-au lăsat-o ca un mărgăritar scriitorii şi strămoşii noştri.” (D. Matcovschi)

Luat în totolitate, vocabularul poate fi definit ca un ansamblu pe care îl impart membrii unui grup social şi care serveşte la descrierea, clasarea sau actualizarea anumitor aspecte ale lumii exterioare. Se zice că fiecare semn lingvistic este un semn aparte în acest univers de semne, fiindcă limbajul uman este un limbaj incomparabil mai bogat, mai suplu, mai eficace ca oricare alt limbaj.

După doctrina lui Saussure, limba este asemeni unui organism mereu în schimbare, dar care îşi restabileşte neîncetat echilibrul său intern. Prin urmare, şi lexicul unei limbi este un ansamblu cu mutaţii permanente. Două sunt sursele de îmbogăţire a vocabularului: una internă şi alta externă. Sursa externă nu reprezintă altceva decît împrumutul. În studiul dat o atenţie deosebită vom oferi împrumuturilor recente din engleza britanică şi americană.

Cartea lui Nicolae Corlăteanu Încadrarea lingvistică în realităţile europene [1] adevereşte nu numai vigoarea spirituală a distinsului filolog, membru titular al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova, dar şi gîndirea profund contemporană a domnului academician, care ne instruieşte în sensul apropierii tot mai necesare de nivelul european al lingvisticii, în consens cu evoluţia economiei, ştiinţei şi tehnicii.

Întemeiată pe studierea multilaterală a neologismelor, lucrarea patriarhului filologiei noastre are drept moto un adevăr absolut: „Se cuvine a prezenta problema neologismului în limba noastră prin prisma pătrunderii în plan istoric a noilor elemente lexicale, motivată prin necesităţile dezvoltării economice, sociale, naţionale, ştiinţifice, tehnice”. Avem de a face cu o carte scrisă azi pentru ziua de azi, iar parţial - şi pentru cea de mâine. Chiar referinţele la istoria apariţiei neologismelor în trecut au importanţă actuală, servindu-i autorului drept premisă a abordării problemei cuvintelor noi în cea mai strînsă legătură cu înnoirile de esenţe ale vieţii sociale, politice, economice.

Cînd trece la problemele nemijlocite ale neologismului în limba română, savantul distinge cu toată claritatea două aspecte esenţiale. În primul rînd, moştenirea rămasă de la moşi-strămoşi se cere apreciată la justa ei valoare în funcţia ei de acomodare la necesităţile expresive ale prezentului. În al doilea rînd, elementele noi de limbă... se cer nu numai adoptate, ci şi adaptate la spiritul, la noima limbii noastre, adică la normele ei fonetico-fonologice, gramatico-derivative, lexico-stilistice şi noţionale, pentru a satisface setea generală de cunoaştere şi înnoire a vieţii politice, social-economice, culturale. [2]

Actualitatea temei. Asistînd astăzi la o dezvoltare tehnologică fără precedent, la o interculturalitate în plină emancipare, facilitată de numeroasele canale de comunicare şi răspîndire a ideilor, remarcăm că un fenomen, mai rar auzit altădată, se desfăşoară în limba noastră în ultimele decenii. E vorba de împrumuturile de termeni anglo-americani, care pătrund masiv în limba română şi continuă să crească într-un ritm accelerat în pas cu schimbările tehnologice spectaculoase. Acestea îşi găsesc motivaţia în necesitatea de a desemna noile realităţi extralingvistice.

În acest context un rol foarte important în difuzarea inovaţiilor lexicale îl are presa, care, pe lîngă faptul că este considerată, a patra putere în stat, este şi un important factor cultural-educativ. Prin larga sa audienţă, prin autoritatea pe care o impune, atît presa scrisă, cît şi presa audio-vizuală, ia parte la educarea lingvistică a publicului, dar şi la diversificarea şi difuzarea inovaţiilor lexicale. Astfel, englezismele care îşi fac apariţia pe paginile presei scrise autohtone din ultimii şapte ani, tipologia lor, acceptarea sau neaceptarea anglicismelor de către cititori sunt întrebări ce prezintă interes nu numai pentru lingvişti, ci şi pentru noi. Iată de ce cunoaşterea profundă a limbajului presei scrise, realizările şi carenţele acestuia ar fi de un real folos celor interesaţi de subiectul cercetării.