Dimensiuni ale Fantasticului

Imagine preview
(8/10)

Acest proiect trateaza Dimensiuni ale Fantasticului.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 62 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Emil Bucur

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Romana

Cuprins

INTRODUCERE.p. 2
CAPITOLUL I: ABORDĂRI CONCEPTUALE CU PRIVIRE LA FANTASTICUL ÎN LITERATURĂ
1.1. Delimitări conceptuale.p. 5
1.2. Formele istorice ale fantasticului.p. 10
1.3. Fantasticul – gen literar sau categorie estetică?.p. 13
CAPITOLUL II: FANTASTICUL ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE ŞI A LUI VASILE VOICULESCU
2.1. Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – „Şarpele”.p. 21
2.2. Fantasticul în opera lui Vasile Voiculescu – „În mijlocul lupilor”.p. 36
CAPITOLUL III: CARACTERISTICI ALE FANTASTICULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE ŞI VASILE VOICULESCU – MITUL IUBIRII
3.1. Mitul iubirii la Mircea Eliade.p. 45
3.2. Mitul iubirii la Vasile Voiculescu – «Iubire magică».p. 52
CONCLUZII.p. 58
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ.p. 60

Extras din document

INTRODUCERE

Despre fantastic au apărut numeroase studii cu caracter teoretic dar şi aplicativ, de pe poziţii diferite: studii istorico-literare (luarea în considerare a autorului şi a condiţiilor care generează opera: P.G. Castex, Marin Beşteliu), studii tematice (instalează proprietăţile distinctive ale fantasticului la nivelul lumii operelor: Roger Caillois, Adrian Marino, Sergiu Pavel Dan), studii psihologice şi psihanalitice (definirea fantasticului e căutată în mecanismele inconştiente care îl produc, în manifestarea lor textuală: Sigmund Freud, Ion Biberi), studii structuraliste (organizarea textului, componentele sale – verbal, sintactic, semantic: Tzvetan Todorov, Irina Bădescu).

În ultimele decenii, numărul exegezelor referitoare la fantastic a crescut ca urmare a interesului manifestat faţă de acest gen literar. Perspectivele din care a fost abordat fenomenul sunt variate.

P.G. Castex preferă perspectiva diacronică şi analizează contribuţia scriitorilor francezi la dezvoltarea fantasticului. Interesant de relaţia autor-operă, exegetul interpretează textele fundamentale, făcând dese referiri la autorii acestora, la starea lor socială şi psihologică.

În concepţia lui H.P. Lovercraft, maestru al genului în literatura americană, fantasticul este produs de teama de necunoscut, într-o natură ostilă. Lectorul este stăpânit de o stare de nelinişte provocată de teroarea cosmică.

Folosind elemente de poetică structurală, Irène Bessiere dezvoltă o teorie complexă, unde abordarea sincronică se îmbină cu cea diacronică, în relevarea fantasticului în literaturile europene şi în literatura americană. Autoarea respinge ideea de gen fantastic şi susţine conceptul de povestire fantastică, adică o specie de naraţiune.

Marin Beşteliu inventariază formele imaginar-simbolice, din punct de vedere sociologic şi consideră fantasticul o categorie estetică. Fiind un produs al refulării, arta fantastică exprimă drama alienării omului modern şi devine o formă de protest în epoca civilizaţiei superdezvoltate, în ton cu ritmul şi specificul vieţii sociale. De aici nevoia de fantastic pentru valoarea sa de document al sensibilităţii umane.

Formele literare fantastice au evoluat spre un fantastic tenebros care şi-a consacrat forme de expresie, trucuri, convenţii, preluând anumite elemente de la reprezentanţii de seamă ai genului: Hoffmann a generalizat povestirea romantică străbătută de anxietate, Poe a desăvârşit tehnica terorii, suprarealismul şi psihanaliza au impus teoria subconştientului, existenţialismul – o viziune sumbră.

O primă antologie a prozei fantastice româneşti a fost alcătuită de Alexandru George, 1982. Prefaţa cuprinde o definiţie a fantasticului, a modului său de constituire şi funcţionare, a naturii duale a acestuia „două planuri de explicaţii logice sau fapte plauzibile” . Din perspectivă istorică dar şi tematică face o serie de comentarii la naraţiunile antologate.

Pentru Roger Caillois, fantasticul nu se relevă ca un fenomen de voinţă, ci ca unul de inexplicabilă şi obscură necesitate. El analizează fantasticul autentic, rezultat dintr-un simplu detaliu ciudat, care schimbă întreaga logică a ansamblului; o „ruptură” care tulbură straniu o configuraţie clară, normală, realistă.

În eseul „În inimia fantasticuluii” se face diferenţierea între „fantasticul voit” şi „fantasticul instituţional” (miraculosul din basme, din legende, din mitologie). Fantasticul ţine mai curând de modul în care este tratat, decât de subiect, şi reprezintă o abatere de la reproducerea fotografică a realului.

Se reţine şi diferenţierea între imaginile infinite care înfăţişează incoerenţa şi reaping orice semnificaţie şi imaginile împiedicate având menirea de a traduce texte precise prin simboluri; ele sunt imagini închise, misterioase.

În „Arta fantastică”, Marcel Brion face disocieri privitoare la universul artistic, la formele istorice ale fantasticului. Există trei feluri de realitate: una creată prin voinţă, una întemeiată pe perceperea sensibilă şi o realitate în sine (realismul magic, realismul cosmic). Prin „realism magic” înţelegem realismul subiectivizat, o „realitate anxioasă”, purtătoare a tensiunii existenţiale, o realitate lirică.

Autorul a introdus conceptul de fantastic macabru pentru care apariţia elementului insolit este hotărâtoare şi a subliniat trăsăturile fantasticului modern (povestirea fantastică a conservat tehnica intruziunii insolite, utilizarea frecventă a unor motive puse în circulaţie de literatura romantică, natura obiectelor insolite poate fi un mijloc de expresie şi necesar şi superficial.

Pentru Sergiu Pavel Dan contează în primul rând specificitatea materialului tematico-tipologic („Proza fantastică românească”, 1975). Acesta a propus următoarele grupări tematice: fabulosul feeric, miraculosul mitico-magic, ocultismul iniţiatic, proza vizionară de factură absurdă, proza poetică şi alegorică. În receptarea fantasticului Sergiu Pavel Dan mizează pe ambiguitatea autorului. În condiţiile în care evenimentul supranatural se conturează ca o surpriză, important este felul cum normalul suportă presiunea anormalului. Literatura fantastică, pe de o parte, relatează întâmplări neobişnuite; pe de altă parte, încearcă să prezinte aceste întâmplări ca fiind reale.

Fisiere in arhiva (1):

  • Dimensiuni ale Fantasticului.doc

Bibliografie

INTRODUCERE.p. 2
CAPITOLUL I: ABORDĂRI CONCEPTUALE CU PRIVIRE LA FANTASTICUL ÎN LITERATURĂ
1.1. Delimitări conceptuale.p. 5
1.2. Formele istorice ale fantasticului.p. 10
1.3. Fantasticul – gen literar sau categorie estetică?.p. 13
CAPITOLUL II: FANTASTICUL ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE ŞI A LUI VASILE VOICULESCU
2.1. Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – „Şarpele”.p. 21
2.2. Fantasticul în opera lui Vasile Voiculescu – „În mijlocul lupilor”.p. 36
CAPITOLUL III: CARACTERISTICI ALE FANTASTICULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE ŞI VASILE VOICULESCU – MITUL IUBIRII
3.1. Mitul iubirii la Mircea Eliade.p. 45
3.2. Mitul iubirii la Vasile Voiculescu – «Iubire magică».p. 52
CONCLUZII.p. 58
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ.p. 60