Imaginea satului în operele lui Liviu Rebreanu și Marin Preda

Cap. I. Introducere

„ pentru ţăranul nostru pământul nu e un obiect de exploatare, ci o fiinţă vie, faţă de care se nutreşte un sentiment straniu de adoraţie şi de teamă. El se simte zămislit şi născut din acest pământ ca o plantă fermecată care nu se poate stârpi în vecii vecilor. De aceea pământul este însuşi rostul lui de-a fi. Pământul nostru are un glas pe care ţăranul îl aude şi-l înţelege.” 1

Lovinescu denunţa excesul de literatura rurală, excesul de perspectivă socială, individualismul semănătorist, lipsa de realism. Deşi promovează cu deosebire literatura citadină, subiectivă şi intelectuală ca forme de sincronizare cu metodele vest-europene, salută cu entuziasm apariţia romanului Ion, de Liviu Rebreanu, care, pornind de la o tematică rurală şi socială, depăşeşte decisiv orientările semănătoriste si cele poporaniste.”

G.Călinescu spunea că „Liviu Rebreanu este un mare scriitor şi pe drept cuvânt creatorul romanului românesc modern, cu mult asupra a ceea ce epoca lui produsese.2 Romanul lui Liviu Rebreanu reprezintă realizarea integrală a idealului semănătorist. Ceea ce nu au reuşit să dea tendinţă agresivă şi lirismul romantic al acestei şcoli literare, ne-a dat realismul lui Rebreanu : epopeea ţărănimii noastre prinse în celula vieţii unui sat ardelean.” 3

Apariţia romanului Moromeţii din 1955 a fost ca o ţâşnire din pământ a unei flăcări. Ea a ars doar buruienile unei proze false, confecţionate după reţetarul partinic impus cu mijloace administrative, dar s-a oferit pe sine ca model de literatura adevărată. Urmările sale în timp au fost spectaculoase. A apărut o nouă proză. Puţine opere literare au pătruns atât de adânc şi s-au statornicit atât de temeinic în conştiinţa postbelică românească. Autorul romanului Moromeţii, Marin Preda a introdus într-un roman ţărănesc psihologia, demonstrând posibilitatea ( explicit negată în perioada interbelică ) a unei proze analitice si problematizante cu material din universul rural.4

Note bibliografice

1. L. Rebreanu, Lauda ţăranului român , vol. Amalgam, Editura Dacia, 1970, p.163

2. G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Fundaţiei, Bucureşti, 1941, P.731

3. E Lovinescu, Critice, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1969, p.731

4. D. Micu, Scurtă istorie a literaturii române, Editura Iriana, Bucureşti, 1996, p.21

Cap. II Liviu Rebreanu şi lumea satului

II.1. Liviu Rebreanu – omul şi opera

S-a născut la 27 noiembrie 1885 in satul Târlişiua, judeţul Bistriţa-Năsăud, fiind primul din cei treisprezece copii ai învăţătorului Vasile Rebreanu şi ai Ludovicăi. În 1888, familia Rebreanu se stabileşte la Maieru, pe valea Someşului, unde scriitorul urmează şcoala primara.

Între 1895-1899 urmează cursurile Gimnaziului Superior de Fundaţional din Năsăud. Este elev al Şcolii Civile de Băieţi din Bistriţa, unde învaţă limbile maghiară şi germană. Între 1900-1903 frecventează Şcoala Superioara de Honvezi din Sopron fiind admis ca bursier de stat. În ultimul an de studii publică o schiţă sub pseudonim, într-o revistă din Budapesta. Între 1903-1906 urmează Academia Militară Ludovika din Budapesta. În această perioadă scrie piese de teatru în limba germana şi proză în limba maghiară

În 1906 îşi începe cariera militară ca locotenent la Gyula, carieră care va dura şaptesprezece luni. Din aceasta perioada datează prozele din ciclul Scara măgarilor şi fragmentul de roman Cazarma, scrise în limba maghiară.

În 1908 se întoarce la Prislop, unde familia se stabilise din 1897. Ocupă diverse funcţii mărunte. Reia piesa Ghighi, scrisă iniţial în maghiară, în limba română.

Debutează în presa română, publicând la 1 noiembrie 1908, în revista sibiană Luceafărul, schiţa Codrea, republicată cu titlul Lacrima în volumul Frământări (1912) şi Mărturisiri (1916) cu titlul Glasul inimii în volumul Răfuiala (1919). În această revistă publică povestirea Ofilirea (1908) şi nuvela Răfuiala (1909). Aceasta nuvela prefigurează unul din conflictele romanului Ion. dificultăţilor materiale.

În 1909 trece graniţa şi ajunge la Bucureşti, unde lucrează intens datorită dificultăţilor materiale. Termină nuvela Volbura dragostei pe care prietenul Mihail Dragomirescu o publică în Convorbiri critice. Frecventează cenaclul Convorbirilor critice unde la sfârşitul anului este desemnat secretar literar al acestui cenaclu

În 1910 se ocupa de gazetărie (la Ordinea, Facla). Este numit secretar de redacţie la Falanga literară şi artistică, revistă în care debutează ca traducător şi în care îşi începe activitatea de cronicar dramatic. Continuă să publice nuvele ca : Proştii, Culcuşul, Golanii, Dintele. Este arestat in 1910 iar peste câteva luni este expulzat, pentru a fi încarcerat la Gyula.

Eliberat în primele zile ale lunii august 1910, Rebreanu merge la Năsăud, unde se stabilise familia. Învăţătorul Vasile Rebreanu, suspendat doi ani din învăţământ pentru practica ilegală a avocaturii, apoi pensionat, suportase două sechestre şi fusese înlocuit la Prislop de un renegat, Vasile Pop, agent al politicii de deznaţionalizare dusă atunci de contele Apponyi. O crimă întâmplată la Prislop şi povestită în amănunt de sora mai mare, Livia, a dat scriitorului ideea romanului Ion. Un caiet cu data de unsprezece august 1910 conţine, sub titlul Zestrea, lista personajelor, fixată după numele lor, mai mult sau mai puţin reale. Gheorghe Bulbuc se numea Bălan; Ion Boldijar, poreclit Glanetaşu, se numeşte Ion Zănoagă; Vasile Baciu, văduv, are numele Alexandru Vărzaru, iar fiica lui, Ana, e denumită Ileana. Tatăl lui Gheorghe este un Toader, schimbat mai târziu în Toma, al cărui fiu, Nichita, era rivalul lui Ion Boldijar. Tatăl acestuia din urmă poartă numele de Vasile iar mama, Sonia, născută Harosa, e numită Maria. Mai târziu modelul Anei a devenit Rodovica, fata lui Ignat Tabără. Ar fi existat Florica Pop, un preot Belciug, un învăţător Zăgreanu, care s-a recunoscut în personajul Ungureanu.

Împreună cu Mihail Sorbul (viitorul cumnat si prieten) conduce revista Scena, unde îşi continuă activitatea de cronicar. În 1911, după ce Emil Gârleanu este numit director al Teatrului Naţional din Craiova i se propune lui Liviu Rebreanu funcţia de secretar literar la acelaşi teatru. În noiembrie 1911 devine membru activ al Societăţii Scriitorilor Români, publicând apoi nuvela Nevasta în revista Luceafărul. În 1912 se căsătoreşte cu actriţa Fanny Rădulescu.

Debutează editorial cu volumul Frământări în care apar câteva nuvele importante: Răfuiala, Proştii, Nevasta, Filibaş. După întoarcerea la Bucureşti începe un nou caiet de creaţie intitulat Însemnări. Continuă să publice în Viaţa românească, Ramuri, Flacăra, Rampa revistă în care îşi continuă activitatea de cronicar dramatic. În 1913 scrie romanul Zestrea, o prima versiune a romanului Ion la care a renunţat, după cum afirma în volumul Mărturisiri (1932). Elaborează Golanii, o reeditare a volumului Frământări la care se adaugă şi nuvela Hora morţii. Începe să scrie la Ion.

În 1918 este percheziţionat de către armata germană, anchetat şi arestat. Reuşeşte să fugă de sub escortă şi să se ascundă la prieteni în Bucureşti. În timpul ocupaţiei germane ocupa funcţii minore : controlor de bilete la Ateneu, traducător de programe, autor de reclame de teatru. În 1919 publică în Zburătorul schiţe si nuvele: Pozna, Cântecul lebedei, Divorţul, Calvarul, Iţic Ştrul dezertor, Ghinionul, iar în magazinul Lectura pentru toţi, nuvela Catastrofa. Are loc premiera comediei Cadrilul.

În 1920, la 20 noiembrie apare romanul Ion care îl consacră definitiv. Urmează romanele Pădurea spânzuraţilor (1922), Adam şi Eva (1925), Ciuleandra (1927), Crăişorul (1929), Răscoala (1932) iar 1934 Gorila (1938) şi Amândoi (1940).

Nu a abandonat genul scurt, Catastrofa (1921), Norocul (1921), Nuvele şi schiţe (1921), Trei nuvele (1924), Iţic Ştrul dezertor (1932), Cartea sufletului(1936). Autor dramatic prin : Cadrilul (1919), Plicul (1923), Apostolul (1926) în 1943 publică volumul Amalgam, în care sunt adunate confesiuni literare, cronici, articole, conferinţe.

În 1936 a publicat volumul de nuvele Oameni de pe Someş care cuprinde nouă nuvele din volumele anterioare, Frământări, Golanii şi Cuibul visurilor, nu şi nuvela Dincolo, trecută în volumul Amalgam, după Mărturisiri. Nuvelele au absorbite de romane, dar prestigiul romancierului s-a răsfrânt şi asupra compunerilor anterioare, acordându-le importanţa unor experienţe şi o multitudine de semnificaţii în opera generală.