Predicatul

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

În anul 1951, când în planurile de învatamânt ale facultatilor filologice s-a introdus disciplina Limba româna contemporana, s-a savârsit un act de politica culturala de cea mai mare însemnatate pentru lingvistica româneasca, pentru stabilirea locului pe care problemele însusirii si folosirii corecte a limbii române nationale, ale cultivarii ei deliberate sub îndrumarea forurilor academice, trebuie sa-l ocupe în viata spirituala a societatii noastre.

Astazi, studiul limbii române contemporane ocupa un loc de seama între celelalte obiecte în toate verigile învatamântului din tara noastra, fapt pentru care ea a devenit important obiect de studiu în facultatile de profil filologic.

Gramatica reprezinta un ansamblu de reguli privitoare la modificarea cuvintelor si la îmbinarea lor în propozitii si în fraze. Din aceasta definitie rezulta ca exista doua feluri de reguli gramaticale, care reprezinta cele doua parti constitutive ale gramaticii: morfologia si sintaxa.

Morfologia cuprinde regulile privitoare la forma cuvintelor si la modificarile formale ale cuvintelor studiate pe parti de vorbire.

Sintaxa calauzeste vorbitorii spre un limbaj supravegheat, amintindu-le la fiecare pas de legatura dintre gândire si expresie, dintre logica si gramatica, enuntul, forma lui, structura unitatilor de comunicare reflectând dinamica si intentiile spiritului, pentru ca, dupa cum spunea Blaga: Limba de toate zilele e o unealta si o forma a spiritului.

Sintaxa e mai apropiata de logica decât morfologia deoarece exprima în mai mare masura generalul: acordul predicatului cu subiectul în sintaxa are o motivare logica, în timp ce, de exemplu, desinentele verbelor în morfologie nu au aceasta motivare.

Orice enunt presupune un element obligatoriu si anume predicatia. Predicatia se realizeaza, în primul rând, prin predicat si numai pornind de la acesta propozitia se amplifica prin adaugarea a noi si noi determinanti. Esential în exprimarea predicatiei este, desigur, predicatul. În lipsa acestuia, elementele care indica existenta unei propozitii pot fi numite indici de predicatie: intonatia, accentul, pauza.

Predicatul reprezinta, în mod obisnuit, punctul de sosire în comunicare, în formularea unei propozitii. El este foarte bine reprezentat în limba româna, atât ca frecventa, cât si ca mijloace de constructie.

CAPITOLUL II

CONCEPTUL DE PREDICAT

Precum se stie, predicatul e nu numai o parte principala de propozitie, ci, într-un anumit sens, si partea cea mai importanta a unei propozitii, întrucât fara el, este, de cele mai multe ori, imposibil sa enuntam o judecata sau sa comunicam prin cuvinte o idee cu caracte afectiv sau volitional. Daca subiectul este important pentru ca reprezinta, de obicei, punctul de plecare al unei judecati, importanta si mai mare a predicatului consta în aceea ca prin el se realizeaza ceea ce numim predicatia unei propozitii.

Disputa privind situatia subiectului si a predicatului în structura propozitiei, gradul lor de importanta apartine anilor 60. De exemplu, D.D. Drasoveanu sustine ca subiectul e subordonat predicatului; aproximativ aceeasi pozitie o are si Alexandru Graur care sustine ca predicatul e mai important decât subiectul în structura propozitiei pentru ca exista propozitii formate numai din predicat. Acest punct de vedere e adoptat si de GLR unde se afirma ca În ceea ce priveste raportul ierarhic dintre cele doua parti de propozitie se poate spune ca mai important e predicatul, deoarece prin el se realizeaza în mod obisnuit predicatia, care este esenta propozitiei.