Efectele Protecției Sociale asupra Vieții Sociale din Familie

CAP.I. INTRODUCERE

Societatea reprezintă un tip particular de colectivitate umană care, ca urmare a completitudinii sale, oferă membrilor ei, posibilitatea de a-şi satisface trebuinţele individuale şi colective (fiziologice, securitate, apartenenţă, acceptare, afecţiune, stimă, autorealizare).

Analiza sistemică a societăţii relevă următoarele elemente:

1. structurile economice, cu funcţii vizând producţia şi circulaţia bunurilor de consum, a serviciilor şi a forţei de muncă;

2. structurile politice care au rolul de a defini obiectivele colective şi acţionează pentru îndeplinirea acestora;

3. structurile normative, reprezentate de ansamblul de instituţii, norme, reguli juridice, clase sociale şi grupuri, cu scopul de a stabili şi menţine solidaritatea între membrii săi;

4. structurile de socializare (familie, şcoală, asociaţii culturale, sindicate, biserică, mass-media, partide le politice etc.) transmit membrilor comunităţii valorile morale, culturale, o anumită cultură.

Aceste patru subsisteme interacţionează permanent, între ele producându-se adaptări reciproce. Subsistemele acţionează prin următoarele mijloace:

- banul (în raport cu 1.) mijloc de reglare al circulaţiei bunurilor, mijloc de presiune, de obţinere a ataşamentului faţă de un sistem social;

- puterea (în raport cu 2.) capacitatea de a-i obliga pe membrii unei societăţi să acţioneze pentru îndeplinirea obiectivelor comune.

- influenţa (în raport cu 3.) mijloc al subsistemului normativ; capacitatea de a obţine adeziunea cetăţenilor prin persuasiune.

- angajamentele generalizate faţă de valorile şi normele unei societăţi – mecanisme ideologice care justifică modul de viaţă şi obişnuinţele comportamentale.

Funcţionarea societăţii presupune adaptarea structurilor şi funcţiilor subsistemelor componente, astfel încât să poată fi păstrat un echilibru dinamic între acestea. Dacă echilibrul este tulburat din cauza absenţei sau a insuficientei funcţionări, apar fenomene de criză, fapt ce necesită intervenţia specializată.

Gradul de civilizaţie al societăţii este în mare măsură determinat de atitudinea faţă de persoane Crearea condiţiilor pentru educaţie şi învăţământ, adaptare socio-profesională şi integrare socială a persoanelor constituie un obiectiv principal al oricărui stat şi a comunităţii mondiale în general.

Din momentul naşterii, copilul este supus unor norme care îi modelează personalitatea. Fiecare cultură determină un set de influenţe care variază foarte mult de la societate la societate. Pentru ca o societate să funcţioneze eficient, membrii săi trebuie să-şi însuşească acelaşi model cultural. Oamenii sunt controlaţi în special prin socializare, astfel încât aceştia să-şi joace rolul conform modelului impus prin habitudini şi preferinţe.

Fiecare persoană trebuie să înveţe să îndeplinească anumite roluri în societate în conformitate cu statutul pe care îl are.

Acest proces de socializare începe din copilărie, când se formează o anumită atitudine faţă de rolurile şi statusurile aferente. În procesul de socializare, fiecare individ se raportează la mediul social, la sistemul normativ al societăţii şi, în cursul dezvoltării sale prin mai multe etape ale cunoaşterii, interiorizării şi transformării propriului comportament, a cerinţelor practicii sociale, a regulilor de conduită, precum şi a diferitelor valori sociale.

Procesul de formare şi de afirmare socială a individului este caracterizat prin raportarea personalităţii sale la societate, la sistemul normativ şi valoric al acesteia.

Pentru a aplica normele sociale, a fost nevoie, în decursul timpului, de realizarea unui instrument necesar reglementării raporturilor dintre individ şi societate. Norma juridică apare ca instrumentul de aplicare precisă, sub forma legilor, a tuturor dezideratelor umane: ordine, dreptate, securitate.

Normele sociale nu se situează, în afara timpului. Ele depind de parametrii care determină şi configurează colectivităţile umane din punct de vedere cultural, economic, al structurilor sociale, etnic, religios, demografic, al contactelor cu alte comunităţi, al organizării administrative, al puterii militare, al modului în care o comunitate sau alta priveşte problemele libertăţii, din punct de vedere al ponderii diferitelor generaţii

Drepturile omului sunt respectate în măsura în care sunt cunoscute şi în măsura în care sunt însuşite. Este necesar ca oricare individ să conştientizeze existenţa propriilor drepturi şi să respecte drepturile celuilalt.

Pe parcursul vieţii capacitatea intelectuală şi aptitudinile încep să schimbe şi să modeleze fiinţa umană dându-i o personalitate cu care să interacţioneze cu mediul schimbându-l şi modelându-l după propriile nevoi.

Capacitatea lui de adaptare la mediu, interferenţele care au loc la nivel social pot crea un tablou care să reflecte poziţia socială a individului, relaţii pe care individul prin abilităţile sale le sintetizează, le ierarhizează în funcţie de nevoi, principii şi primordialitate.

Societatea la rândul ei prin politica pe care o duce ar trebuii să creeze şanse egale fiecăruia, dându-le posibilitatea de a trăii şi a-şi conduce propriul destin prin intersecţii de legi şi norme sociale care să producă acel efect de bunăstare întregii populaţii.

Statul este obligat să elaboreze şi să aplice o politică naţională de dezvoltare, care ar da posibilitatea creşterii constante a bunăstării întregii populaţii, a tuturor indivizilor fără nici o discriminare, inclusiv şi cea de sănătate.

În prezent acţiunile de protecţie socială vizează mai multe domenii în care sunt necesare eforturi colective, respectiv: sănătatea, instruirea şi educaţia, cultura, condiţiile de odihnă şi recreare, mediul social-politic, într-un cuvânt, condiţiile sociale de trai.

Protecţia socială este concepută pentru asigurarea unui standard de viaţă de bază pentru toţi oamenii, indiferent de mijloacele de care aceştia dispun.

Problemele protecţiei sociale, cu care se confruntă în prezent toate ţările, este o preocupare aparte pentru statele aflate în tranziţie, în general, şi pentru ţara noastră, în special. Aceasta, în contextul în, care ne confruntăm cu inexistenţa unui model de tranziţie a societăţii de la o formă social-economică bazată pe un sistem de organizare şi conducere socială şi economică autoritară la un sistem bazat pe autonomizarea relaţiilor şi a agenţilor şi funcţionarea economiei pe principiile cererii şi ofertei.

Mobilizarea resurselor-resurse menite să sprijine politica activă în domeniul forţei de muncă pot să provină atât din sectorul de stat, cât şi din cel particular, deşi la începutul tranziţiei acestuia din urmă îi revine un rol foarte limitat în domeniul finanţării.

Finanţarea privată nu constituie o raritate în ţările cu economie de piaţă.

În Japonia realocarea forţei de muncă se face în cea mai mare măsură prin eforturile financiare ale firmelor particulare, în industria americană constructoare de autovehicule, membrii sindicatului din ramură (United Auto Workers) care urmează a fi concediaţi au dreptul-prin contractul de muncă să fie recalificaţi în prealabil pe cheltuiala firmei. Mai recent, contractul colectiv negociat şi semnat cu toate cele trei mari firme producătoare de autovehicule stabileşte programe de susţinere a veniturilor care asigură membrilor de sindicat plata de ajutoare de şomaj foarte propiate de nivelul salariului pe toată durata contractului. Se poate argumenta că firmele private vor asigura pe salariaţii lor contra riscurilor de fluctuare a cererii pentru forţa lor de muncă numai daca firmele , la randul lor , pot sa plaseze aceste riscuriasupra pietei de capital