Factorul Principal al Succesului în Adopție

I. IDENTIFICARAEA PROBLEMEI

Problema cercetării de față a pornit dintr-un interes personal de cunoaștere.

Care este factorul principal al succesului în adopție în cadrul familiilor adoptatoare din județul Brașov.

Există diferite criterii și argumente pentru a realiza succesul unei adopții. Unii autori consideră că evitarea desfacerii adopției până la vârsta de 18 ani a copilului adoptat este un argument suficient pentru a considera adopția un succes. Alți autori consideră că satisfacția părinților față de adopție este un argument forte, hotărâtor în privința adopției.

În proiectul nostru de cercetare, am considerat succesul unei adopții din perspectiva asigurării prin adopție a unei dezvoltări sănătoase, reparatorii a copilului anterior abandonat. De aceea, am legat succesul adopției de securitatea atașamentului copiilor adoptați față de părinții adoptivi. Nu este o poziție originală și numeroși autori contemporani văd în calitatea atașamentului copilului față de părinții adoptivi garantul succesului adopției. Așadar, teoria-cadru de la care s-au raportat datele în cadrul proiectului de cercetare a fost teoria atașamentului formulată de psihiatrul de copii britanic John Bowlby.

II. GENERAREA PRESUPOZIȚIEI (CONJECTURA)

Conjectură descriptivă:

Factorul principal al succesului adopției la nivelul județului Brașov este dat de măsura în care copilul adoptat se atașează de părinții adoptivi.

III. DOCUMENTAREA

Am folosit documentarea livrescă și teoretică pentru a obține clarificări asupra termenului din conjectură: atașare - atașament.

Potrivit reprezentantilor Oficiului Român pentru Adoptii (ORA), la nivel national, peste 2.200 de proceduri de adoptie au fost deschise în anul 2013, însã pânã în 23 decembrie au fost comunicate de cãtre instante 580 de adoptii finalizate. Reprezentantii Oficiului aratã cã pânã în 23 decembrie au fost declarati adoptabili 2.241 de copii si au fost eliberate 1.506 atestate pentru familii sau persoane care doresc sã adopte. De asemenea, pânã la aceeasi datã instantele au comunicat cãtre ORA cã au fost finalizate 580 de adoptii, iar alti 53 de copii erau încredintati în vederea adoptiei.

Sursa: Oficiul Român pentru Adopții

Atașamentul – definește legătura emoțională strânsă dintre oameni. Între nou-născut și părinții acestuia sau alte persoane se dezvoltă o relație specială. Atașamentul determină copilul mic să caute sprijin, apărare și liniștire la persoana de referință, în caz de pericol. Acest pericol poate să fie atât obiectiv cât și subiectiv (amenințare, teamă, durere). Persoanele de referință, de care copilul se atașează sunt adulții cu care copilul a avut cel mai intens contact în primele luni de viață.

Inițial au fost descoperite trei tipuri de atașament care se cristalizează în urma interacțiunii cu persoana de referință: sigur (B), nesigur-evitant (A), și nesigur-ambivalent (C). Mai târziu, în cursul cercetărilor făcute pentru a ajuta copiii neglijați grav, a fost descoperit al patrulea tip de atașament, numit dezorganizat (D) ; acest ultim tip se manifestă prin dificultatea sau chiar imposibilitatea de atașare a copilului față de o persoană.

Tip de atașament Simbol Descriere Comportametul în test

Securizant

Tip-B

Acești copii pot să regleze apropierea și distanța persoanei de referință în mod adecvat. Sunt scurt timp iritați iar uneori plâng dacă persoana de referință părasește încăperea. Totuși, se lasă consolați de persoana străină și se liniștesc repede; se joacă și în prezența persoanei necunoscute; la reîntoarcerea persoanei de referință aleargă în întâmpinarea acesteia și o salută bucuros.

Evitant Tip-A

Copii arată o pseudodependență față de persoana de referință. Aceștia ies în evidență prin evitarea contactlui, iar pentru a compensa stresul ivit se concentrează pe jocul obiectele la îndemână. Reacționează cu nepăsare la despărțirea de mamă; se joacă foarte des singuri; nu reacționează la întoarcerea persoanei de referință sau o refuză prin ignoranță.

Insecurizant Tip-C

Acești copii se comportă ambivalent la reuniunea cu persoana de referință. La despărțirea de mamă aceștia sunt dezorientați, aleargă spre usă și o lovesc, iar persoana necnoscută nu reușește să îi liniștească. La reîntoarcerea mamei manifestă un comportament ambivalent atât de căutare a contactului cât și de refuz agresiv a acesteia.

Dezorganizat Tip-D

Copiii arată un comportament clar dezorientat, părând că nu au nici o relație cu persoana de referință. Principala caracteristică a comportamentului acestor copii sunt manifestări bizare cum ar fi privirea fixă, învârtirea în cerc, legănarea și alte mișcări stereotipe; uneori sunt amestecate și celelalte tipuri de comportament al atașării cum ar fi simultaneitatea căutării contactului și refuzul acestuia.

Atasamentul securizant

Copiii cu atașament securizant, se simt bine în prezența figurii de atașament. Aceasta este o bază de securitate pentru ei. Sunt cooperanți și o ascultă. Acasă, când părintele părăsește încăperea, ei fie nu plâng, fie sunt capabili să arate în mod direct supărarea, iar la întoarcere își arată starea de fericire, se lipesc de ei, caută contactul fizic, se liniștesc și după câteva minute își reiau jocul. Atunci când se vor simți amenințați, ei vor căuta confortul în brațele părinților lor. Deși ei pot primi afecțiune din altă parte decât de la părinții lor, tot aceștia rămân preferații lor.

Părinții acestor copii au tendința de a se juca mai mult cu ei decât părinții altor copii. Mai mult decât atât, părinții acestor copii reacționează mai repede la nevoile copiilor lor. Acești copii sunt descriși ca fiind mai puțin distructivi, mai puțin agresivi și mai maturi decât alți copii de vârsta lor.

Un aspect care contribuie la dezvoltarea acestui tip de atașament este modalitatea mamei de a răspunde la nevoile copilului său în primul an de viață.

Ca adulți, ei au relații de durată, bazate pe încredere. De asemenea, au respectul de sine ridicat, se bucură de relații profunde, caută sprijinul celorlalți și au capacitatea de a-și împărtași sentimentele cu cei din jurul lor.