Metode și Tehnici ale Sociologiei

Introducere

Metodologia cunoaşterii sociologice reprezintă o anumită modalitate de a studia realitatea socială, urmărind surprinderea esenţei şi particularităţilor acesteia. Metodologia poate fi privită şi ca o strategie a procedeelor cercetării ştiinţifice ca un ansamblu de reguli ale organizării investigaţiei, de norme cu ajutorul cărora metodele, procedeele şi tehnicile sunt selectate şi articulate. Metodologia cuprinde înlanţuirea unor verigi ca: metode, tehnici, proceduri, menite să contureze din realitatea socială domeniul de studiu, să-i descopere insuşirile şi relaţiile esenţiale.

Metoda reprezintă ansamblul operaţiilor intelectuale prin care sociologia caută să obţină adevarul, să-1 demonstreze şi să-1 verifice. Definirea metodei ca un mod de a proceda, ca o cale de urmat pentru atingerea unui obiectiv are în vedere totalitatea demersurilor materiale şi intelectuale efectuate pentru achiziţionarea, tratarea şi verificarea datelor, deci, atât procesul de cercetare, cât şi cel de prelucrare a rezultatelor sale. Metoda poate fi privită şi ca un corp de principii sistematizatoare şi precise, menite să organizeze cercetarea ca un program ce cuprinde o suită de operaţii de efectuat pentru investigarea obiectului. În felul acesta, metoda poate avea o valoare normativă, elaborând prescripţi, reguli, norme privind cercetarea respectivă.

Tehnicile sunt procedee operatorii riguroase de descoperire, înregistrarea şi manipulare a datelor, adaptate unui anumit gen de probleme şi fenomene, transmisibile şi susceptibile de a fi aplicate din nou în aceleaşi condiţii. În raport cu metoda, ele se situează la un nivel particular. În timp ce metoda este o concepţie intelectuală care coordonează un ansamblu de operaţii, tehnica se referă la etapele unor operaţii limitate, legate de elementele practice, concrete, adaptate unui scop definit. Tehnicile sunt unelte de lucru, puse la dispoziţia cercetarii, fiind selecţionate, coordonate şi organizate de metodă în acest scop.

Procedurile sunt sisteme de operaţii şi modalităţi de organizare a cercetării, de culegere, sistematizare şi prelucrare a informaţiei. Considerând că orice demers ştiinţific cuprinde, pe de o parte, cercetarea şi observarea faptelor iar pe de altă parte, analiza sistematică a datelor, M. Duverger face o clasificare a metodelor şi tehnicilor folosite în sociologie în: tehnicile observatiei şi tehnicile analizei sistematice. La rândul lor, tehnicile observaţiei cuprind:

1) observaţia documentară efectuată prin analiza conţinutului;

2) observaţia directă extensivă realizată prin eşantionaj (sondaj) şi prin interogare (chestionar şi anchetă); 3) observaţia directă intensivă care foloseşte interviul, testele, măsurarea opiniilor şi atitudinilor observarea-participare. Observaţia extensivă se foloseşte pentru studiul marilor comunităţi. Prin folosirea eşantionului, observaţia nu este prea aprofundată, este de parere Duverger. Observaţia intensivă este folosită pentru cercetarea micilor colectivităţi şi a indivizilor. Observaţia intensivă câştigă în profunzime, dar pierde în extensiune. Tehnicile analizei sistemice sunt: experimentul, metoda comparativă, tehnicile matematice şi tehnicile grafice.

Alegerea metodelor şi tehnicilor se face în funcţie de obiectul de studiu: individual, grupul sau colectivitatea. M. Grawitz consideră că pentru studiul raporturilor individuale, cele mai potrivite tehnici sunt interviul, testul, măsurarea atitudinilor şi schimbărilor prin scalare. Metodele şi tehnicile de studiere a grupurilor şi colectivităţilor sunt ancheta de teren, experimentul, observaţia, interviul, sondajul.

1 Metoda observaţiei

Metoda observaţiei folosită în sociologie capătă anumite particularităţi. Faptul social este unic şi istoric. "Orice fapt social este un moment al istoriei unui grup de oameni,el este sfârşitul şi începutul multor serii" În timp ce ştiinţele naturii observă, de cele mai multe ori, fenomene care, în aceleaşi condiţii, se repetă în mod identic, sociologia studiază fapte care nu se reproduc, niciodată, exact în acelaşi fel. În sociologie, apar dificultatea de a generaliza şi necesitatea de a ţine seama de factori istorici, generali, dar şi de contexte particulare.

Faptele sociale se exprima in acte sociale, in conduite, in emotii, sentimente si reprezentari colective. Acestea pot avea semnificatii diferite. Simpla observare a faptelor nu duce, intotdeauna, la descoperirea motivelor actelor sociale.

In sociologie nu exista instrumente de masura ca in stiintele naturii. Adesea, observatorul este el insusi un instrument si astfel, se produce o interferenta intre personalitatea lui si rezultatele observatiei. Este adevarat ca pot fi folosite magnetofoane sau alte instrumente de inregistrat, dar acestea dau posibilitatea reproducerii sau extinderii observatiei, dar nu a aprofundarii sale.

Observatia in sociologie beneficiaza de existenta limbajului. Materialul oral sau scris poate fi studiat si reflectiile asupra acestuia pot fi considerate unelte de cercetare.