Protecția Socială a Copiilor Orfani

Introducere

Însoţind omul în întreaga lui existenţa familia s-a dovedit a fi una dintre cele mai vechi şi mai stabile forme de comunitate umană, cea care asigură menţinerea speciei, evoluţia şi continuitatea vieţii sociale. În ultimile decenii, ca rezultat al schimbărilor sociale, familia şi-a pierdut esenţa pe care a avut-o în trecut. Fiind o fiinţă umană fragilă, pentru o dezvoltare armonioasă, copilul, în evoluţia şi devenirea sa, are nevoie de sprijin şi protecţie continuă. Copilului care trăieşte în condiţii deosebit de dificile sau se află în dificultate din cauza problemelor de dezvoltare trebuie să i se acorde o atenţie deosebită.

Susţinerea şi educarea copilului aflat în dificultate este, evident, o prerogativă a familiei, a statului şi a societăţii în ansamblu. Tradiţia adânc înrădăcinată a instituţionalizării, alături de numărul tot mai mare de copii abandonaţi şi cu dizabilităţi a dus la creşterea numărului copiilor lipsiţi de mediul familial. În municipiul Chişinău, după cum atestă datele statistice prezentate de Direcţia Municipală pentru Protecţia Drepturilor Copilului la finele anului 2009 erau luaţi la evidenţă 530 copii orfani şi abandonaţi dintre care 76% erau de vîrstă mai mică de 7 ani, dintre aceştia 32 aveau statut de copil orfan deplin, iar 14 ţineau de categoria copiilor orfani sociali (abandonaţi şi refuzaţi), acest indice este cu 40% mai mic decît cel din 2007-82 copii. De asemenea în anul 2008 în mun.Chişinău au fost dezinstituţionalizaţi 73 de copii iar în anul 2009 -131 copii.

Instituţiile de ocrotire încalcă în mod evident cele mai elementare drepturi ale copilului, iar faptul că nu li se satisfac nici măcar nevoile de bază duce la o proastă dezvoltare fizică, afectivă şi socială. Circa şase mii de copii ce provin din familii socialmente vulnerabile sau temporar au rămas fără îngrijirea părinţilor sînt îngrijiţi şi educaţi în instituţii de tip internat în care se organizează studii gimnaziale. Instituţionalizarea este folosită ca un “remediu” de moment pentru a rezolva problema protecţiei sociale. În prezent există 67 de instituţii de ocrotire, a căror dimensiune variază între 34 şi 746 copii. Structura şi administrarea acestora rămân practic neschimbate şi nu a fost definit un nivel minim de trai pentru copii. Ca regulă, aceşti copii provin din familii în care nu sînt asigurate condiţiile necesare pentru întreţinerea şi educaţia lor: familii sărace cu mulţi copii, familii incomplete (un părinte decedat, mame solitare, părinţi divorţaţi), părinţi care nu lucrează, familii cu mediu needucogen etc.

Instituţionalizarea nu reuşeşte să satisfacă nevoile personale ale copiilor, îi expune pe aceştia unui nivel ridicat de suferinţă şi îi împiedică să se integreze. Standardele de îngrijire oferite în instituţii nu identifică şi nu satisfac nevoile individuale ale copiilor. Toţi copiii din aceeaşi grupă de vîrstă sunt expuşi unui tratament similar. Există dovezi de necontestat că instituţiile de ocrotire contribuie la retardul mental, fizic şi afectiv al copiilor. În cel mai bun caz, copiii instituţionalizaţi

nu suferă decât de lipsa unei identităţi personale; în cel mai rău caz, ei sunt expuşi pericolului de a suferi de grave probleme afective şi comportamentale, printre care se numără şi tulburările de personalitate. Copiii nu se pot integra în societate şi nu îşi dezvoltă deprinderile de viaţă şi socializare necesare pentru a duce o viaţă independentă în cadrul comunităţii.

Gradul de investigaţie a temei: Explicarea procesului de creştere, îngrijire şi educare a copiilor ocupă un rol central în preocupările asistenţilor sociali, sociologilor, psihologilor, pedagogilor, etc. Integrată în contextul analizei politicilor sociale, problema în cauză a fost abordată în lucrările autorilor occidentali: J. Canavan, P. Dolan, R. Gilligan, T. Narries, D. Howe, E.Kez. Această temă îşi găseşte reflectarea în lucrările savanţilor romîni: E. Zamfir, C.Zamfir, D. Balahur, V. Miftode, G.Neamţu ş.a.

Priorităţile politicilor sociale, asigurarea posibilităţilor şi şanselor egale, formarea şi perfecţionarea culturii morale, autoafirmarea, problemele de educaţie şi adaptare la mediul social, etc au constituit obiectul de investigaţie ştiinţifică a cercetătorilor moldoveni: A.Timuş, M.Bulgaru, M.Dilion, V.Blajco, T.Fornea, L.Mărgineanu, etc. Cu toate cercetarea conceptuală a politicilor sociale este un domeniu relativ nou de investigaţie pentru Moldova.

Teza urmăreşte scopul de a analiza aspectele procesului de integrare socială a tinerilor reîntorşi din instituţiile rezidenţiale. Pentru realizarea scopului trasat s-au propus următoarele obiective:

- identificarea conceptelor teoretice referitor la instituţionalizarea copiilor;

- relevarea factorilor cauzali ce duc la instituţionalizarea copiilor;

- evaluarea legislaţiei naţionale şi internaţionale privind protecţia drepturilor copilului;

- compararea procesului de socializare între modelul familial şi modelul instituţional;

- evidenţierea efectelor instituţionalizării asupra dezvoltării fizice şi psihice a copilului;

- analiza procesului de integrare a tinerilor absolvenţi a instituţilor rezidenţiale în comunitate în mun. Chişinău;

- identificarea problemelor de integrare socală a tinerilor orfani;

- evidenţierea rolului echipei multidisciplinare în pregătirea tinerilor pentru o viaţă independentă;

- analiza metodelor de lucru aplicate de specialişti în lucrul cu tineri.

Baza metodologică a lucrării: Drept metode principale în realizarea studiului au fost utilizate studiul de caz care este o metodă calitativă şi se instituie într-o procedură de abordare a unei entităţi sociale, de la indivizi pînă la comunităţi sau organizaţii, cu scopul de a ajunge la o imagine cît mai completă (holistică) despre această entitate. În lucrarea dată s-au utilizat studiul de caz instrumentale în scopul de a explica problema abordată şi anume efectele instituţionalizării asupra integrării sociale a tinerilor absolvenţi a instituţilor rezidenţiale. Interviul care este o metodă prin intermediul căreaia se înţeleg informaţii cu caracter calitativ privind problemele şi situaţia beneficiarului, în cazul dat ghidul de interviu a fost aplicat asupra cinci specialişti din sfera servicilor pentru protecţia drepturilor copilului care şi-au expus opinile vizavi de problemele de integrare socială a acestei categorii de beneficiari studiate. Ancheta sociologică care este o metodă de interogare, informare asupra faptelor sociale (atitudini, comportament, opinii) la nivelul grupurilor umane şi de analiză a datelor în descrierea şi explicarea lor ajungîndu-se la rezultate concificabile. Utilizînd ca instrument de cercetare chestionarul care este compus dintr-un număr mai mare sau mai mic de întrebări prezentate în scris subiectului, eşantionul anchetei sociologice l-a constituit beneficiarii Centrului de zi de plasament temporar al copiilor în perioda postinstituţională „Vatra” în număr de 30 persoane, precum şi 30 de elevi ai şcolii internat nr.2 din municipiul Chişinău. Precum managementul de caz aplicat în lucrul individual cu copilul orfan social, precum şi cu familia biologică lipsită de drepturi părinteşti, precum şi potenţiala familie de tutelare.

Anume aceste metode au dat posibilitatea investigării temei abordate din diferite puncte de vedere.

Inovaţia ştiinţifică a lucrării rezidă în:

- determinarea principiilor metodologice de studiu a sistemului de protecţie socială a copilului orfan Saq<

- sistematizarea problemelor ce caracterizează situaţia actuală a copilului orfan în mun. Chişinău, precum şi a sistemului existent de protecţie destinat acestora cu relevarea factorilor de risc la care sint supuse familiile la ora actuală in mun. Chişinău.

- analiza experienţei serviciilor de alternativă dezvoltate în mun. Chişinău, care promovează îngrijirea copilului în mediu familial, cu identificarea mecanismelor de promovare a acestora la nivel naţional;

- elaborarea, în baza generalizării rezultatelor investigaţiei sociologice, a recomandărilor vizind perfecţionarea sistemului de protecţie socială a copilului orfan.

Structura lucrării

Pentru asigurarea scopului dat lucrarea cuprinde introducere, două capitole a cîte trei paragrafe, concluzii şi recomandări, bibliografie şi anexe.

În introducere este argumentată actualitatea temei investigate, se analizează gradul de investigaţie a problemei, sunt determinate scopul şi obiectivele temei, baza metodologică, este caracterizată succint structura lucrării, inovaţia acesteia.

Primul capitol – Abordarea teoretică a fenomenului copilului orfan cuprinde informaţia despre concepţiile privind statutul copilului orfan, cauzele şi efectele instituţionalizării şi a fost indentificat, cadrul legislativ privind protecţia drepturilor copilului.

Al doilea capitol –Protecţia şi metodologia reintegrării copiilor orfani, conţine aspecte despre rolul socializării în integrarea copiilor din instituţii, probleme de integrare socială a tinerilor absolvenţi în comunitate, sunt identificate problemele cu care se confruntă tinerii în perioda postinstituţională şi se evidenţiază metodele şi tehncile psiho-asistenţiale aplicate de echipa multidisciplinară în procesul de reintegrare a copiilor orfani, precum şi încercarea schiţării unui portret psiho-somatic al copilului orfan în baza proiectului de resocializare realizat în cadrul şcolii internat nr.2.