Serviciul Copilului Abuzat, Traficat, Neglijat sau Delicvent

1. Scurt istoric al asistenţei sociale

Asistenţa socială este componenta non-contributivă a sistemului de protecţie socială şi reprezintă ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul, autorităţile publice ale administraţiei locale şi societatea civilă asigură prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluderea socială a unor persoane.

Obiectivul principal îl constituie protejarea persoanelor care, datorită unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea să îşi asigure nevoile sociale, să îşi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru participarea activă la viaţa socială.

Asistenţa socială dezvoltată rapid după 1990 a avut mai degrabă un caracter fragmentat, constituit mai ales în jurul unor situaţii de criză, fără priorităţi clar stabilite.

În prima perioadă după 1990 sistemul de asistenţă socială urmărea asigurarea unei protecţii minimale legislaţia adoptată în această perioadă având în vedere dezvoltarea unui sistem de beneficii pentru depăşirea perioadei de tranziţie către o economie de piaţă. De asemenea, încercarea de descentralizare rapidă care a avut loc mai ales după 1997 a generat incoerenţă organizaţională, costuri sociale ridicate, şi a scăzut capacitatea de supervizare şi control, în acelaşi timp funcţionând mai multe instituţii de coordonare pe domenii sectoriale cum sunt copiii în dificultate, persoanele vârstnice, persoanele cu handicap etc.

În cele ce urmează sunt prezentate principalele aspecte ce ţin de organizarea sistemului naţional de asistenţă socială.

Cadru instituţional

Anul 2001 a constituit pasul decisiv în crearea coerenţei legislative şi instituţionale fiind adoptată Legea nr.705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială, act normativ care deschide calea reformei şi dezvoltării sistemului naţional de asistenţă socială.

Principalele direcţii ale acestui nou sistem sunt:

1.O nouă abordare a construcţiei instituţionale după principiul „pâlniei”:

- la nivel central, politica de asistenţă socială coordonată de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi realizată de mai multe instituţii guvernamentale cu rol sau cu unele atribuţii în domeniu (Ministerul Sănătăţii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi alte instituţii centrale)

- coordonarea concertată a domeniului asistenţei sociale s-a realizat odată cu trecerea în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie şi a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, începând cu anul 2003.

Din anul 2005 funcţionează Colegiul pentru coordonarea asistenţei sociale. Colegiul este coordonat de ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi este format din secretarul de stat al Departamentului de Asistenţă Socială şi Politici Familiale din cadrul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Handicap, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi.

Colegiul asigură caracterul unitar al politicii generale în domeniul asistenţei sociale, cât şi în ceea ce priveşte politicile sectoriale.

- la nivel local (judeţ şi localitate) sistemul de asistenţă socială este integrat şi unitar, prin coordonarea activităţilor desfăşurate de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei prin direcţiile sale teritoriale şi serviciul public de asistenţă socială din subordinea consiliilor judeţene şi locale, înfiinţat în baza Hotărârii Guvernului nr. 90/2003 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a serviciului public de asistenţă socială şi Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.