Urbanismul ca mod de via'ă

Orasul-prezentare generala

Cu toate că toţi cunoaştem înţelesul aproximativ al termenului „oraş” şi mulţi specialişti din diferite domenii, de la sociologi la arheologi, de la geografi, la economişti, istorici, demografi, urbanişti, au încercat să dezvolte acest concept, definirea sa exactă şi univocă este destul de dificilă.

Astfel, potrivit lui Lewis Mumford, unul dintre cei mai mari cercetători ai fenomenului urbanizării, „oraşul este un fapt natural ca un cuib sau ca un furnicar. Dar, de asemenea, este şi o operă de artă conştientă care cuprinde în structura sa de ansamblu multe forme de artă mai simple şi mai individuale. Gândirea prinde formă în oraş; şi la rândul lor, formele urbane condiţionează gândirea. Deoarece spaţiul, nu în mai mică măsură decât timpul, este reorganizat în mod ingenios în oraşe, în liniile şi în contururile zidurilor, în stabilirea planurilor orizontale şi a înălţimilor, în utilizarea sau contrastarea conformaţiei naturale, oraşul înregistrează atitudinea unei culturi şi a unei epoci în faţa evenimentelor fundamentale ale existenţei sale. Cupola şi clopotniţa, strada deschisă şi curtea interioară închisă, nu povestesc doar istoria diverselor adaptări materiale, ci şi aceea a unor concepţii total diferite ale destinului uman. Oraşul este în prezent un instrument material al vieţii colective şi un simbol al acelei concordanţe de ţeluri şi de consimţăminte care se naşte în circumstanţe favorabile. Ca şi graiul, acesta rămâne poate cea mai mare operă de artă a omului.”

Pentru sociologi, oraşul este o aşezare umană relativ întinsă, densă şi permanentă, alcătuită din indivizi eterogeni din punct de vedere social.

Pentru economişti, oraşul este un spaţiu economic în care se concentrează pe o suprafaţă relativ mică numeroase activităţi şi deci fluxuri de capital, de bunuri, de forţă de muncă, servicii etc.

Pentru geografia urbană, oraşul este o concentrare, într-un anumit spaţiu construit, de locuitori care desfăşoară activităţi fundamentale din sectorul secundar şi terţiar.

O altă direcţie de definire a oraşului este cea de convenienţă, agreată atât de demografi, cât şi de cercetătorii din domeniul administraţiei publice, şi se bazează, de obicei, pe o clasificare a numărului populaţiei. Dar numărul populaţiei nu se exprimă în mod necesar şi direct în funcţie de structura, forma şi funcţia oraşului, ci variază de la o cultură la alta şi de la o epocă la alta. În realitate oraşul, mai mult decât numărul de locuitori, este caracterizat de numeroase funcţii care se reflectă în diferenţele, uneori nete, dintre diferitele cartiere: comerciale, industriale, culturale, birocratice, rezidenţiale etc. Nu este luată în calcul funcţia agricolă, în timp ce prezintă o mare importanţă sectorul comerţului şi transporturilor, organizarea financiară şi politică.

Geograful german Fr. Retzel considera că în definirea oraşului trebuie avute în vedere activitatea profesională, concentrarea locuinţelor şi numărul de locuitori. Sau, W. Christaller considera că la baza activităţii umane stau comerţul, administraţia, micile meşteşuguri, şi mai puţin industria. Geograful român Vintilă Mihăilescu (1941) aprecia că oraşul este un element legat de spaţiul geografic, înăuntrul căruia sunt concentrate bunuri materiale şi spirituale – „oraşul este un organism legat de spaţiul geografic, înlăuntrul căruia el îndeplineşte o funcţie precisă (concentrează, transformă şi redistribuie bunurile materiale şi spirituale)”.

Există şi explicaţii mai complexe a ceea ce reprezintă oraşul, îndeosebi dacă îl raportăm la lumea contemporană. Sociologii, în general, au elaborat definiţii mai apropiate zilelor noastre. Peter Lauger (1984) propune o clasificare sociografică a oraşului: „oraşul - bazar”, considerat a fi centru de schimb, dar nu numai material, ci şi de mentalităţi, idei, experienţe de viaţă, stări de spirit etc. „Oraşul - junglă” este considerat a fi un spaţiu supraaglomerat şi periculos, cu locuitori care îşi caută un loc şi un mod de relaţionare. Sociologul Max Weber, la începutul sec. XX, definea oraşul ca fiind o entitate umană, caracterizată prin acţiuni, relaţii şi instituţii sociale complexe. Fernard Brandel, istoric contemporan, caracteriza oraşele ca fiind „nişte transformatori electrici, pentru că ridică tensiunile, grăbesc schimbările, agită viaţa oamenilor”.

Oraşele au fost şi rămân „motorul progresului şi leagănul a numeroase cuceriri intelectuale, culturale (...) şi tehnologice” (Kofi Annan, 1997, Bonn, Congresul ONU asupra Habitatului), cea mai bună organizarea a coabitării umane, deşi proporţiile urbanizării sunt şi vor rămâne mult timp diferite de la o regiune la alta, de la o ţară la alta şi în funcţie de nivelul de dezvoltare economico-social, tradiţii culturale şi istorice etc.

În concluzie, Oraşul este o formă complexă de aşezare umană, cu un număr mare de locuitori, având dimensiuni variabile şi multiple dotări edilitare, de obicei cu funcţie politico-administrativă, industrială, comercială şi culturală; construcţiile sunt grupate în ansambluri arhitectonice şi organizate în zone cu utilităţi definite (industriale, comerciale, administrative, de locuinţe etc.); se dezvoltă relaţii şi comunităţi bine organizate, cu funcţii multiple şi complexe, exercitate de o populaţie care trăieşte în cea mai mare parte din activităţi mai puţin agricole; exercită o mare influenţă economică şi organizatorică asupra zonei înconjurătoare.

Oraşul, oricum l-am defini, prezintă întotdeauna un raport strâns de interdependenţă, de schimburi reciproce cu teritoriul înconjurător, spre care transmite efectul propriilor sale activităţi şi de la care primeşte impulsuri şi solicitări. Oraşul şi teritoriul sunt aşadar două entităţi distincte, dar complementare