Violența Împotriva Femeii

INTRODUCERE

Violenţa în familie este în general definită ca orice act vătămător, fizic, sau emoţional care are loc între membrii unei familii. Am ales aceasta tema pentru ca violenta in familie reprezintă o acţiune violentă dusă la îndeplinire de unul din membrii familiei cu rol marital, parental, sau de îngrijire către alţii cu roluri reciproce. Abuzul în interiorul unei familii poate lua multe forme: abuzul verbal, refuzul accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni şi familie, ameninţări şi atacuri care, în unele cazuri, pot duce la moartea unuia din parteneri. Astfel, putem vorbi de ,,abuzul de soţie”, ,,abuzul de copii” care poate fi realizat de părinţi, fraţi, părinţi vitregi sau alt membru al familiei, sau de ,,abuzul de bătrâni” efectuat de membrii familiei care îi au în îngrijire.

Exercitată mai ales împotriva femeilor, violenţa în familie este considerată ca fiind una din formele grave de încălcare a drepturilor acestora, şi una din cauzele majore de distrugere a relaţiilor familiale. Zilnic, un număr mare de femei sunt victime ale actelor de agresiune fizică, psihică sau sexuală în chiar propriile lor cămine. În cadrul relaţiilor de familie, femeile sunt supuse la toate formele de violenţă care le pun viaţa în pericol, diminuându-le capacitatea de a participa la viaţa de familie şi cea publică.

În România, violenţa în familie este un fenomen larg răspândit, mult mai răspândit decât arată sondajele, pentru simplul fapt că multe dintre aceste acte de violenţă nu sunt raportate poliţiei. Deşi există o continuă creştere a numărului de cazuri de violenţă în familie, acest fenomen rămâne în cele mai multe cazuri un secret de familie.

Problematica violenţei in familie a intrat relativ recent în atenţia opiniei publice, ca urmare a presiunilor făcute de către organizaţiile de femei. Frecvenţa fenomenului a impulsionat organizaţiile care activează în domeniul drepturilor omului şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile să abordeze fenomenul dintr-o nouă perspectivă şi să îl impună pe agenda publică ca fiind o problemă reală şi foarte răspândită.

CAPITOLUL I

ASPECTE ISTORICO-SOCIALE ALE VIOLENŢEI ÎN FAMILIE

În România, violenţa în familie este un fenomen larg răspândi. Conform unor estimări violenţa în familie deţine 25% din totalul infracţiunilor de violenţă din lume.

Doar 5% din atacurile violente asupra femilor sunt raportate la poliţie şi mai puţin de 1% sunt pedepsite. Din statistici rezultă, de asemenea, că 82% dintre agresori sunt bărbaţi, cunoscuţi ai victimelor. Una din 7 femei este violată de soţ, iar 70% dintre femei au fost hărţuite sexual într-un anumit moment al vieţii lor. Una din două fete va fi victima unei forme de abuz sexual inainte de 18 ani. În Europa, frecvenţa violenţei domestice între celelalte forme de infracţiuni ale căror victime sunt femeile se încadrează între 14% (Moldova) şi 58% (Turcia) – (conform studiului ,,Violenţa domestică manual de prevenire şi combatere” – Viorica Stoiciu) .

Astfel, în 1993, la Conferinţa Mondială a Drepturilor Omului de la Viena s-a declarat ca necesară protejarea drepturilor femeii nu numai în viaţa publică, ci şi în cea privată, îm familie. În acelaşi an, Declaraţia Naţiunilor Unite cu privire la eliminarea violenţei împotriva femeilor a inclus şi o definiţie a violenţei incluzând violenţa psihologică drept formă de manifestare a violenţei domestice.

În 1994, Conferinţa internaţională a populaţiei şi dezvoltării de la Cairo, a adus în discuţie problema egalităţii între femei şi bărbaţi cu privire la viaţa sexuală şi la reproducere. Programele de acţiune propuse s-au axat pe stoparea traficului de femei şi copii, promovarea educaţiei femeilor şi copiilor ca protecţie împotriva violenţei în familie.

A patra Conferinţă mondială privind drepturile femeii, care a avut loc la Beijing în 1995 stabileşte violenţa împotriva femeii ca fiind unul din clee 12 obstacole majore împotriva respectării drepturilor femeii.

Iar violenţa înfloreşte în intimitate. Cu excepţia poliţiei şi a armatei, familia devine, astfel, cel mai violent grup social. O persoană este expusă la loviri sau alte abuzuri în propria casă de către un alt membru al familiei mai mult decât oriunde altundeva. În ţara noastră problemaica violenţei domestice a apărut in 1990, în special datorită presiunilor create de procesul de integrare europeană.

Plasarea violenţei în familie pe agenda publică a avut ca rezultat importante achiziţii legislative cum ar fi introducerea în Codul Penal a sancţiunilor mărite, prevăzute în special pentru agresiunile săvârşite în cadrul familiei, precum şi adoptarea Legii 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. O altă consecinţă a transferului problemei violenţei domestice din zona privată în zona publică este înfiinţarea unor centre de adăpost pentru victimele acesteia, precum şi derularea unor pograme şi campanii de comunicare publică, care au venit în sprijinul informării şi educaţiei populaţiei.

Opinia publică a fost şi ea influenţată de aceste dezbateri. Deşi românii rămân îm marea lor majoritate tradiţionalişti şi patriarhali în ceea ce priveşte rolul femeii în familie şi în viaţa socială, percepţia asupra violenţei domestice împotriva femeilor este majoritar negativă. Aşa cum arată rezultatele cercetării naţionale privind violenţa ăn familie şi la locul de muncă 3,74% dintre cei chestionaţ consideră ca fiind ceva grav sau foarte grav atunci când o femeie este bătută de partenerul ei. Violenţa sexuală împotriva femeii este percepută şi ea ca fiind gravă sau foarte gravă de 70% dintre respondenţi.

Violenţa psihologică este însă percepută negativ de un procentaj mai mic: -numai 37% consideră ca fiind grav atunci când un bărbat îşi bate joc de credinţele şi valorile partenerei, 28% - atunci când o femeie este insultată de bărbatul ei, 29% - atunci când unei femei îi este interzis de către partener să îşi caute de lucru, 24% - atunci când un bărbat interzice partenerei lui să aibă prieteni. Atitudinea aceasta este explicată de viziunea tradiţională asupra rolului celor două sexe: femeia trebuie să fie ascultătoare şi supusă bărbatului, care nu are neaparat nevoie de o viaţă socială. Numai formele foarte grave de violenţă în familie cum ar fi bătaia sau violul domestic sunt considerate fapte reproşabile, formele mai subtile de violenţă fiind tolerate. Această atitudine îngăduitoare faţă de violenţa în familie ne situează pe unul dintre ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte toleranţa faţă de acest fenomen.

Factori determinanţi ai violenţei domestice împotriva femeii

Identificarea factorilor care produc apariţia violenţei în familie este strict legată de definiţia dată acestui fenomen. Cauzele şi sursele violenţei intrafamiliale depind strict de tipul de abordare.

Violenţa în familie nu reprezintă un caz izolat al fenomenului de violenţă, ci este o parte a acestuia.

Diferitele discipline sociale oferă perspective diverse asupra factorilor care condiţionează apariţia violenţei. Cauzele acesteia sunt situate fie la nivelul creierului uman, cum este în cazul perspectivei neuropsihologice, fie în rândul instinctelor înnăscut, aşa cum explică perspectiva etnologică, violenţa în familie reprezentând un comportament natural şi inerent al omului. Sociologii şi psihologii consideră că motivaţia fenomenului trebuie gasită în mediul extern, mai degrabă, chiar dacă este vorba de circumstanţe strict particulare legate de frustrările individului, mediul familial (abordarea psihologică), condiţiile socio-economice, valorile şi ierarhiile sociale. Astfel abordarea violenţei în familie trebuie abordată din perspectiva complexă şi multifactorială.