Administrația Suediei

CAPITOLUL 1

ADMINISTRAŢIA SUEDIEI ÎN PRIMELE SECOLE MEDIEVALE

– SEC. IX – XIII –

1.1. Formaţiuni statale în perioada prefeudală

La începutul Evului mediu, partea cea mai mare a Scandinaviei era locuită de triburi ce alcătuiau ramura de nord a triburilor germanice.

În partea de sud a Peninsulei Scandinavice, în regiunea locurilor Vener şi Vetter, locuiau aşa-numiţii goeţi sau ceţi (gauti, geaţi). Partea de sud a actualei Suedii şi-a păstrat vechea denumire Goetaland (Oetaland), adică pământul goeţilor. Mai la nord de goeţi, în regiunea din jurul locului Mölor (Suedia Centrală de astăzi), locuiau sveii (svionii sau sveonii, cum îi numeau autorii antici). De aici provine denumirea de Svealand – pământul sveilor sau al suedezilor.

Către finele secolului al VIII-lea dHr, aceste popoare care trăiau în forma social-politică a democraţiei militare erau constituite în grupuri numeroase, fărâmiţate, pe care atât izolarea (pericolele din afară erau practic reduse la zero) cât şi relieful o favorizau. Din această cauză, constituirea primelor formaţiuni statale s-a desfăşurat greoi, şefii triburilor răzleţite apărându-şi îndelung libertatea. Aici nimic nu pleda pentru unificare nobilimea gentilică neavând nevoie de un for protector, căci ea trăia din jaf şi nu din exploatarea masei de agricultori, cum s-a întâmplat în alte părţi ale lumii.

Referitor la rolul teritoriului suedez în procesul de formare al statului avem în vedere faptul că antichitatea suedeză s-a exprimat, ca sens administrativ, pe trei terase geografice: cea vestică, aflată la baza Alpilor Scandinaviei, terasa centrală şi partea sudică, ultimele fiind mai generoase privind condiţiile de mediu. Drept consecinţă centralizarea statală de tip medieval se conturează dinspre sud spre nord.

Iniţiativa unificării administrative aparţine etniei suionilor din Svealand care au cucerit teritoriile stăpânite de goţi. Mulţi dintre aceştia îşi părăsesc locuinţele pentru a-şi găsi, iniţial, între Marea Baltică şi Marea Neagră, ulterior în partea sudică a Europei, inclusiv în Italia antică. Încorporarea statului cucerit între graniţele regatului Svear sau Sverige n-a însemnat însă o subordine a goţilor, căci ei şi-au păstrat până târziu, în timpul lui Gustav Adolf, când mai erau încă două curţi superioare de justiţie – Sveahofrat şi Gothahrofrat dreptul de autoguvernare .

Regii aleşi de sueoni de către thingul din Uppland pe Câmpia de la Marastone, trebuiau ulterior să fie confirmaţi cu ocazia vizitării provinciilor – Eriksgata – şi de către thingul goţilor. Numai după această prealabilă confirmare, cel ales era încoronat şi se putea intitula “Rex Suecorum Vandolorum et Gothorum ”.

La început, regatul Svearike (azi Sverige) a fost condus de regi din familia Ynglingilor . Ei pretindeau că aveau origine divină, ca atare la marile sărbători religioase de la Uppsala, celebrate din nouă în nouă ani, regele îndeplinea principalele ceremonii rituale şi săvârşea marile jertfe.

Primele capitole ale statului Svear au fost Birka şi Sigtuna, iar apoi Uppsala. Această localitate, din cauza templului de acolo, închinat celor trei mari zeităţi, Odin, Treia şi Thor, se bucura de o mare faimă în toată peninsula. Tuturor acestor zei, vechii suedezi le aduceau, din nouă în nouă ani, jertfe de animale şi chiar fiinţe omeneşti. Cu sângele acestora, regele stropea statuile zeilor, iar trupurile sacrificaţilor erau spânzurate şi lăsate să putrezească în copacii din dumbrava sacră a templului.

Deşi, în general, statornici, totuşi, prin sporurile demografice înregistrate spre finele primului mileniu creştin, unele grupuri de suedezi, cunoscuţii vikingi şi varegi, au plecat spre alte orizonturi căutând mai ales pământuri fertile, extinzând astfel experienţa lor administrativă către alte părţi ale lumii.