Descentralizarea Administrativă

Capitolul I. Concepte teoretice privind descentralizarea administrativa

§1 Centralizarea si descentralizarea în administratia publica  notiuni generale

Descentralizarea administrativa reprezinta cel mai important deziderat al unei administratii publice contemporane. Pentru instituirea unui sistem de administrare eficient, într-un stat recent format, este necesar de a studia initial baza teoretica, practica internationala în acest domeniu. În cele ce urmeaza este prezentata baza teoretica în domeniul descentralizarii administrative, modalitatea organizarii relatiilor dintre autoritatile administratiei publice precum si practica internationala a descentralizarii administrative.

Problema centralizarii si descentralizarii în administratia publica s-a pus si se pune în orice stat, indiferent de structura sa, de forma de guvernamânt si de regimul politic.

Orice stat, fiind o putere publica, organizata pe un teritoriu delimitat si recunoscut de celelalte state, are rolul nu numai de a reprezenta poporul de pe acest teritoriu, ci si de a-i rezolva interesele atât de diferite de la o persoana la alta sau de la un grup de indivizi la altul. Pentru a-si îndeplini acest rol, statul îsi împarte teritoriul si populatia aflata pe acesta în anumite zone de interese, pe baza diferitelor criterii: geografice, religioase, culturale, etc. Aceste zone mai mici sau mai mari, sunt unitatile administrativ-teritoriale care de-a lungul istoriei pe teritoriul Republicii Moldova au purtat diverse denumiri: raion, judet, tinut, regiune, oras, comuna, etc.

În toate aceste unitati administrativ-teritoriale statul a creat autoritati publice, care sa-l reprezinte si sa actioneze în acestea pentru realizarea intereselor sale, dar si ale locuitorilor respectivi. În acelasi scop, statul a creat autoritati si la nivel central, care sa-l reprezinte si sa asigure realizarea intereselor specifice acestui nivel si care apar ca ceea ce este comun si general tuturor zonelor de interese.

Profesorul Paul Negulescu afirma ca în orice tara sunt doua categorii de interese: unele care au un caracter cu totul general privind totalitatea cetatenilor, întreaga colectivitate si altele care sunt speciale unei anumite localitati. Pentru armonizarea acestor categorii de interese statul a creat regimuri juridice sau institutii speciale, fiecare dintre ele asigurând o rezolvare mai mult sau mai putin corespunzatoare situatiilor concrete. În aceste conditii vorbim de centralizare, descentralizare, desconcentrare, tutela administrativa.

Prin centralizarea administrativa întelegem functionarea unui sistem administrativ în cadrul caruia exercitarea atributiilor administrative este efectuata numai de organele statului. Acest sistem administrativ a cunoscut o lunga istorie, în care a fost legitimat de catre doctrinele etatiste, care s-au remarcat prin elementul dominant pe care l-au acordat centralismului de stat si suprimarii initiativelor locale. Aceste doctrine, s-au bucurat de popularitate si consideratie mai ales în jumatatea a doua a sec. XIX, reusind sa se impuna prin cîteva exemple rasunatoare: Franta, Germania, Rusia. Cele mai importante variante ale doctrinelor etatiste pot fi considerate urmatoarele:

1. doctrina socialismului de stat, reprezentata prin lucrarile lui Shumocher, jucînd catre finele sec. XIX un rol important în Germania;

2. doctrina solidarista din Franta, al carei reprezentant a fost Leon Bourgeois;

3. doctrinele socialiste si comuniste.

Adeptii socialistilor de catedra si a solidaristilor solicita tutelarea individului prin legislatie impunînd restrictia libertatilor individuale si dezvoltînd regimuri preventive. Ei sînt sustinatorii convinsi ai protectionismului de stat în domeniile strategice ale societatii, tot ei militînd pentru supravegherea continua asupra activitatilor individului prin introducerea de autorizatii prealabile. Prin urmare, aceste principii doctrinale introduc un sistem de limitare a libertatilor individuale, dar fara a substitui pretutindeni activitatea individului cu activitatea statului. Adeptii acestor abordari etatiste s-au aratat a fi de regula pe deplin loiali sistemelor hipercentralizate de administrare, chiar si cunoscînd efectele si experientele negative pe care acestea le-au produs. Dupa cel de-al doilea razboi mondial si instaurarea regimurilor comuniste pro-sovietice, majoritatea tarilor Europei Centrale si de Est au cunoscut experienta unor sisteme de administrare supercentralizate, în care toate autoritatile administrative erau supuse puterii ierarhice a statului-partid, dominate printr-un control prealabil asupra tuturor activitatilor sociale precum si a unui control posterior. Drept urmare, pe baza acestor controale, se putea recurge la suspendarea, anularea sau reformarea actelor emise, fie pe motiv de oportunitate, fie pe motiv de ilegalitate conducînd la înlocuirea organelor locale sau chiar la revocarea lor înainte de termen. Constatam ca centralizarea administrativa poate fi caracterizata prin urmatoarele trasaturi distinctive:

1. supunerea deplina a autoritatilor locale în exercitarea atributiilor ce le revin puterii ierarhice;

2. anularea initiativelor care pot veni din partea autoritatii locale;

3. limitarea activitatii autoritatilor locale la aplicarea vointei autoritatilor ierarhice si nu a colectivitatilor locale;

4. supunerea activitatii autoritatilor locale unui control anterior si posterior privind oportunitatea si ilegalitatea actelor emise .