Funcția și funcționarul public

Personalul administratiei publice

Orice domeniu de activitate al vietii politice,economice,sociale,ca si al celui administrativ din orice tara este compus din oameni organizati in colectivitati,mai mari sau mai mici,in functie de importanta activitatii respective.

Din acesta perspectiva,in literatura de specialitate,straina si romaneasca,se subliniaza ca „administratia publica nu este altceva decat o colectivitate umana care organizeaza actiuni in favoarea altor oameni” .Acest fapt explica si „cresterea importantei elementului uman” care, pentru a putea aplica legile trebuie sa fie compusa din oameni „competenti,activi si devotati binelui comun” ,adica cauzei publice si interesului general.

Altfel spus,se impune sa constatam ca „eficacitatea administratiei publice depinde de calitatea umana si capacitatea tehnica a oamenilor” ce actioneaza in cadrul administratiei publice ,”aceasta valorand exact cat oamenii care o compun” .

In acest context este evident ca insasi realizarea deciziilor politice,ca si obtinerea unor rezultate cat mai bune in domeniul economic si social „devin dependente,intr-o mare masura,de calitatea administratiei” .Orice functie din administratia publica trebuie sa aiba in mod obigatoriu un suport minim necesar de pregatire,nu numai de cunostinte generale ci,mai ales,de cunostinte de specialitate precum si mentinerea acestora „la nivelul dezvoltarii contemporane a stiintei si tehnicii de specialitate” .

Personalul din aparatul de lucru al autoritatilor si institutiilor publice, care efectueaza activitati de secretariat, administrative, protocol, gospodarire, intretinere-reparatii şi de deservire, este angajat cu contract individual de munca. Persoanele care ocupă aceste functii nu au calitatea de functionar public si li se aplica legislatia muncii.

Asa dupa cum se precizeaza în chiar cuprinsul sau, prevederile Statutului functionarilor publici nu se aplică:

- personalului salariat din aparatul propriu al autoritatilor si institutiilor publice, care desfasoara activitati de secretariat, administrative, protocol, gospodarire, intretinere-reparatii si de deservire, precum si altor categorii de personal care nu exercita prerogative de putere publica;

- personalului salariat incadrat, pe baza increderii personale, la cabinetul demnitarului;

- corpului magistratilor;

- cadrelor didactice;

- persoanelor numite sau alese in functii de demnitate publica.

Functia publica

Viata sociala a determinate intotdeauna multiple probleme ale membrilor societatii,indeosebi de ordin administrativ.Nevoile formulate de acestia au dus la aparitia functiei publice si a functionarilor care sa participe,intr-un cadru integrat la indeplinirea acestora si satisfacerea obiectivului general al sistemului administrativ creat.Comunitatea umana n-ar fi progresat daca nu si-ar fi creat un intreg organism social,caruia i-a dat valabilitate prin personalul investit in diversitatea de functii statornice de-a lungul timpului.

Statutul functionarilor publici reprezinta legea cadru a functiei publice in Romania.Aceasta lege se inscrie pe linia traditiei din perioada interbelica ca Romaniei,justificandu-se si cu argumente de drept comparat.

a)Definirea functiei publice:

Conceptul de functie publica este utilizat aproape unanim de juristi,cercetatori,magistrati,cat si de conducatori de autoritati publice,fiind generalizat in teoria dreptului atat in Romania,cat si in marea majoritate a tarilor europene.

Acest concept al functiei publice a generat o bogata literatura juridica in dreptul romanesc datorita faptului ca fiecare autor il defineste in functie de ramura de drept in care opereaza,cat si al caracterelor specifice institutiilor juridice in cadrul carora este incadrat.

Potrivit opiniei profesorului Antonie Iorgovan,functia publica reprezinta”situatia juridica a persoanei fizice investite legal cu atributii in realizarea competentei unei autoritati publice,ce consta in ansamblul drepturilor si obligatiilor ce formeaza continutul juridic complex dintre persoana fizica respectiva si organul care a investit-o ” .

Profesorul Valentin Prisacaru prezinta modul in care este reglementata institutia juridica a functiei publice in Constitutie si in alte acte normative,aratand ca aceasta notiune trebuie inteleasa lato sensu ca sfera a functiilor statului prin care se realizeaza suveranitatea acestuia,fara deosebire de faptul ca aceste functii indeplinesc sarcini ale puterilor legislativa,executiva sau judecatoreasca.

Intr-o definire in sens restrans,functia publica ar fi de natura executiva,intrucat face obiectul de cercetare al dreptului administrativ.

Profesorul Alexandru Negoita considera,la randul sau,ca notiunea de functie publica trebuie abordata in doua acceptiuni,una larga si alta restransa,in raport de natura atributiilor care formeaza continutul activitatii exercitate de angajatii diferitelor autoritati ale administratiei publice,mai precis,in raport cu modul in care aceste atributii implica folosirea puterii de stat.Ca atare autorul defineste functia publica drept”ansamblul de atributii stabilite prin lege sau prin acte juridice emise in baza si in executarea legii,atributii pe care le indeplineste o persoana fizica angajata intr-un organ al administratiei publice si care are abilitarea legala de a indeplini aceste atributii ale administratiei publice” .

Functia,in cadrul administratiei publice,poate fi definita „ca un ansamblu de atributii si responsabilitati stabilite in temeiul legii,in scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre administratia publica centrala si locala”.