Funcționarul Public în Administrația Publică Românească

CAP. I Funcţia publică.Funcţionarul public

Funcţia publică este o noţiune fundamentală a dreptului adminitrativ,motiv pentru care a constituit o preocupare constantă atât a legislativului,precum şi a doctrinei de specialitate din ţară şi străinătate.

In ţara noastră , s-a înregistrat o bogată tradiţie în ceea ce priveşte reglementarea şi definiţia conceptului de funcţie publică.

Primele reglementări în acestă materie le regăsim în Regulamentele Organice ale Moldovei şi Munteniei.

Au urmat apoi reformele legislative ale domnitorului Al I Cuza care au vizat şi funcţuinarii din administraţia de stat.

Constituţia din 1866, consacra în art.88 principiul conform căruia regele avea competenţa să nuncescă şi să revoce miniştrii şi de asemena, numea sau confirma în funcţiunile publice potrivit legii.In acest spirit ,art.131 alin.5 al legii fundamentale prevedea adoptarea unei legi speciale asupre condiţiilor de admisibilitate şi înaintare în funcţiunile administraţiei publice care din nefericire nu a mai fost adoptată.

In mod indubtabil, Constituţia din 1923 a prezentat un proces de reglementare ,articolul 8 statutând.

1. N u se admite în stat nici o deosebire de naştere sau de clase sociale.

2 .Toţii Românii, fără deosebire de origine etnică, de limbă sau de religie sunt egali înaintea legii şi datori a contribui fără osebire la dările şi sarcinile publice.

3. Numai ei sunt admisibili în funcţiile şi demnităţile publice , civile şi militare.

4. Legi speciale vor determina statutul funcţionarilor publici.

5. Străinii nu pot fi admişi în funcţiunile publice decât în cazuri excepţionale şi anume statornicite de legi.

Pe baza principiilor constituţionale la data de 19 iunie 1923 a fost publicată Legea

pentru Statutul funcţionarilor publici, , care avea următoarea structură.

Pe baza princiipilor constituţionale la data de 19 iunie 1923 a fost publicată Legea pentru Statutul funcţionarilor publici, care avea următoarelestructră:

a) Partea I intitulată Dispoziţii aplicabile tuturor funcţionarilor publici.

b) Partea a- II- a instituită Dispoziţiuni speciale.

Legea pentru Statutul funcţionarilor publici din 19 iunie 1923 cu unele mdificări

ulterioare, a fost abrogată odată cu adoptarea Codului funcţionarilor publici la 8 iunie 1940. Si acest Cod a suferit numeroase modificări care au impus republicarea sa în Monitorul Oficial din 10 martie 1942, fiind abrogat după 23 august 1944.

Ulterior, materia a fost reglementată prin Legea nr.764 din 22 septembrie 1946, abrogată prin Decretul nr.418 din 16 noiembrie 1949, întrucât se află în curs de legiferare prin Cod al muncii.

Codul muncii din 8 iunie 1950, cu modificările şi complectările ulterior, a fost abrogat prin Legea nr.10 din 23 noiembrie 1972 pentru aprobarea Codului muncii al R.S.R ddispoziţiţiile lor fiind aplicabile tuturor categoriilor de oameni ai muncii, inclusiv,aparatului de stat.

In aparatulş de stat era inclus personalul încadrat în ministere şi alte organe centrale, în organele locale ale administraţiei de stat, în justiţie, procuratură şi în alte instituţii.

Conceptul de funcţie publică s-a bucurat de o atenţie deosebită în literatura de specialitate fiind emise o multitudine de definiţii, cu nuanţări de la un autor la altul, de la un sistem de drept la altul.

Astfel ,în perioada interbelică prof. Paul Negulescu consideră că Funcţia publică apare ca o grupare de atribuţiuni, de puteri şi de competenţe în scopul de a satisfacţiune unor anumite interese generale, căci orice putere socială se legitimează numai prin scopul său de interes public,neputându-se concepe o asemenea putere să fie

întrebuinţată pentru scopuri personale. In opinia autorului funcţiunile publice sunt organizări instituţionale,abstracte, care însă au menirea de a realiza un triplu scop,respectiv, să facă, să pregătească sau să execute actele juridice.

In perioada 1949-1989 nu au existat reglementări privind funcţia publică şi funcţionarul public, fiind aplicapile întregului personal dispoziţiile Codului muncii care a intrat în vigoare din 1950.

Cu toate acestea, doctrina de specialitate a învederat necesitatea elaborării unor statute aplicabile diferitelor categorii de funcţionari din administraţia de stat.