Infrastructuri critice din perspectiva SRI

Preambul

Serviciul Român de Informaţii, parte integrantă a sistemului de securitate naţională, a inclus în agenda transformării instituţionale măsuri în vederea implicării cetăţenilor în activitatea de realizare a securităţii naţionale. Pentru punerea în practică a acestui obiectiv, în cadrul instituţiei funcţionează, începând cu anul 2001, Direcţia Programe de Comunicare, o structură specializată în domeniul promovării dialogului cu mediul civicşi asociativ din România.

Prin această componentă, SRI intenţionează să construiască mecanisme eficiente de comunicare şi consultare cu societatea civilă din România. Direcţia are rolul de a iniţia şi dezvolta relaţii cu principalii actori ai societăţii civile în scopul realizării unui cadru de dialog şi dezbateri pentru educaţia de securitate a societăţii civile. În calitate de comunicator instituţional, realizează şi desfăşoară programe şi proiecte de comunicare, al căror scop este convergent obiectivelor de securitate naţională, conform legii.

Experienţa acumulată de Serviciu – după consultări cu personalităţi proeminente din cadrul societăţii civile, cu specialişti români şi străini, cu reprezentanţi ai serviciilor de informaţii partenere – a relevat necesitatea creării, în contextul sistemului legal actual, a unui cadru organizat de dezbatere a aspectelor privind securitatea, oferind posibilitatea aprofundării legăturilor cu partenerii de dialog şi stabilirii unor modele de lucru compatibile la nivel European şi euroatlantic.

Înfiinţat la 30 septembrie 2003 în cadrul Serviciului Român de Informaţii, Centrul de Informare pentru Cultura de Securitate (CICS), unic în regiune, reprezintă un sistem de informare interactivă şi multidisciplinară, de captare a interesului societăţii civile pe subiecte conexe securităţii naţionale. Principalul obiectiv constă în realizarea unei atitudini corecte faţă de participarea instituţiilor specializate şi a cetăţenilor la evoluţia noului mediu de securitate. CICS intenţionează să identifice mecanismele de relaţionare instituţională şi un cadru adecvat pentru încheierea de acorduri de parteneriat cu ONG-urişi autorităţi publice pentru asigurarea transferului de expertiză în domeniul securităţii naţionale.

Introducere

Complexitatea şi diversitatea riscurilor şi ameninţărilor, tot mai interconectate şi caracterizate prin determinări multiple, reclamă o abordare integratoare, sistemică şi comprehensivă a obiectivelor de securitate, cu accent pe protejarea acelor componente vitale pentru siguranţa şi buna desfăşurare a vieţii socio-economice.

Activitatea de protecţie a infrastructurilor critice nu mai ţine cont de graniţele naţionale şi implică eforturi comune, în sensul identificării şi evaluării oricăror puncte vulnerabile ale acestora. Ca atare, protecţia infrastructurilor critice – element determinant pentru menţinerea stării de stabilitate şi securitate – impune amplificarea preocupărilor principalilor actori internaţionali (state şi organizaţii internaţionale) de elaborare şi armonizare a unor strategii în domeniu. Acestea trebuie să permit identificarea şi avertizarea timpurie a riscurilor, concomitent cu adoptarea şi iniţierea oportună a deciziilor/ demersurilor de intervenţie preventivă şi contracarare.

Problematica domeniului a intrat şi în sfera competenţelor serviciilor de informaţii, care desfăşoară activităţi în scopul cunoaşterii, anticipării, prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa infrastructurilor critice. De eficienţa activităţii structurilor de informaţii depinde capacitatea celorlalte instituţii ale statului de a asigura securitatea naţiunii.

I. Rolul şi importanţa infrastructurilor critice în planul securităţii şi stabilităţii

Context internaţional

Problematica infrastructurilor critice s-a configurat tot mai pregnant ca subiect de actualitate, în special spre sfârşitul secolului XX şi începutul celui actual, ca o consecinţă a escaladării riscurilor asimetrice.

Atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 au reprezentat începutul unei „ere noi” în relaţiile internaţionale , momentul crucial pentru extinderea la nivel mondial a conceptului de „infrastructuri critice”şi adoptarea de măsuri unitare, coagulate în strategii la nivel naţional şi regional, de protecţie a acestora faţă de riscuri şi ameninţări, în special de natură teroristă.

S-au înregistrat evoluţii marcante, în plan legislative şi instituţional, pe linia definirii şi protecţiei infrastructurilor critice, atât în SUA, cât şi la nivelul Alianţei Nord-Atlantice şi al statelor membre ale Uniunii Europene.