Invadarea Sferei Private a Cetățeanului de Către Stat

I. Cadrul general

Necesitatea abordării unei astfel de tematici rezidă în importanța inerentă a problematicii propuse, a implicațiilor pe care această directivă le poate avea pe termen mediu și lung, precum și actualității problemei și a dezbaterilor asupra implementării directivei în forma propusă de către Comisia Europeană în anul 2006 – ce prevede că operatorii de telefonie fixă și mobilă și firmele care oferă servicii de Internet trebuie să stocheze locația și durata convorbirilor telefonice, dar și a traficului, corespondenței electronice.

În altă ordine de idei, trebuie menționat în acest cadru întocmai contextul ce a condus la apariția acestor propuneri legislative, dezbateri, unul marcat de atentatele din 11 septembrie 2001, atentatele ce au avut loc la Madrid și Londra – de aici o luptă permanentă împotriva flagelului terorismului; o liberalizare a granițelor, intensificare a fenomenului migraționist – ce a condus și la o creștere a complexității structurilor criminale. În acest sens, problematică în acest cadru este tocmai soluția pe care Uniunea Europeană o consideră potrivită pentru ameliorarea situațiilor enumerate anterior, anume încălcarea sferei private a cetățeanului. Astfel, asistăm la apariția unui paradox extrem de periculos, deoarece combaterea terorismului și a infracționalității s-ar realiza, din această perspectivă, prin metode nedemocratice, ceea ce ar implica o limitare a drepturilor cetățenești și, implicit, la o ștergere a limitei dintre public și privat, specifică fenomenului totalitar al secolului XX.

O abordare dintr-o perspectivă teoretică asupra acestei problematici extrem de complexe consider că ar trebui să pornească de la distincția foarte interesantă realizată de către François Jullian și preluată de către Pierre Rosanvallon, ce evidențiază viziunea occidentală și cea chineză asupra conceptului de ”acțiune”. Astfel, viziunea occidentală presupune ”o edificare a unui imperiu al subiectului, construit în jurul unui om stăpân pe situații ce marchează lumea prin voința sa - «voința de putere», cucerire” ; iar, pe de altă parte, conceptul de acțiune în viziunea chinezilor este centrat pe o atenție către lume care permite exploatarea tensiunilor și utilizarea optimă a caracteristicilor acesteia” , de unde remarcăm că prin exercitarea puterii nu se înțelege o desfășurare a forțelor, ci o optimizare a potențialului situațiilor (Sun – Tzu). Această viziune privind exploatarea potențialului situațiilor poate fi extinsă și la ”o guvernare aproape invizibilă ce consistă în a-i determina pe nesimțite pe ceilalți să participe la poziția dorită prin modelarea cadrului acțiunilor acestora” , sau la ceea ce Michel Foucault considera drept ”putere pastorală”, o putere individualizantă, definită prin funcțiile sale de supraveghere, sensul guvernării fiind acela de ”a conduce conduita altora”.

Pe de altă parte, M. Foucault consideră conceptul de ”disciplină” drept ”un tip de putere, un mod de a o exercita, o tehnologie preluată de instituții specializate (penitenciarele), fie de instituții ce se folosesc de ea ca instrument esențial pentru atingerea unui scop determinat (spitalele), fie de instituții preexistente ce află în ea mijlocul de a-și întări sau reorganiza propriile mecanisme interne de putere (relațiile intrafamiliale dintre părinți și copii)” ; poliția fiind, drept exemplu, un aparat de stat ce are drept funcție majoră impunerea disciplinei la scara întregii societăți. Extrapolând, la nivel global, ”formele de disciplină sunt tehnici în vederea asigurării ordonării mulțimilor umane, societatea noastră fiind una a supravegherii” .

Cu referire la conceptul de ”supraveghere”, în concepția lui Pierre Rosanvallon, apare o distincție între ”vigilența antică a cetățeanului activ – vigilența civică, respectiv vigilența de control a contemporaneității [...] statul vigilent fiind unul activ, ce nu se rezumă la laissez-faire, tip de putere caracterizat prin categoria atenției, nu prin aceea a intervenției, fiind un stat vigilent” , cu o supraveghere permanentă, generală.

Dincolo de succinta prezentare teoretică a acestor două noțiuni fundamentale pentru acest proiect, referitor la situația actuală, esențial consider a fi o delimitare riguroasă a pragului dintre privat și public, dintre dreptul privat și cel public – corespondența electronică, spre exemplu, trebuind să circule fără control, fără a fi citită, interceptată.

Însă, problema de la care se pleacă în acest proiect este dată de tocmai intervenția statului în aceste comunicări de interes privat, sub un anume pretext (punerea în pericol a securității publice ori a integrității teritoriului național).

Astfel, așa cum consideră Jacques Derrida, ”miezul problemei ar fi traseul unei frontiere dintre public și non-public, dintre spațiul public sau politic și ambientul individual sau familial, frontiera fiind angrenată într-o turbulență juridico-politică, în sfidarea dreptului existent și a normelor stabilite” .

Mai mult, cred, dezvoltarea posibilităților tehnico - științifice de supraveghere crește substanțial amenințările la adresa proprietății private și a dreptului de proprietate privată. Asistăm, iarăși, la un paradox periculos – creșterea atât a democratizării informației, cât și a câmpului polițienesc: puterile poliției și ale politizării cresc pe măsură ce caracteristici democratice precum comunicarea, transparența se dezvoltă, extind.