Olanda

Olanda este un stat situat în Europa de Vest, fiind monarhie constituțională, regat ereditar și având un regim parlamentar conform Constituției din 1983. Monarhia este acea formă de guvernământ în care organul care îndeplinește atribuțiile de Șef al Statului este un monarh care ocupă tronul fie prin alegere, fie prin succesiune ereditară. În monarhia constituțională sau limitată, regele este suveran, el nu împarte această suveranitate cu poporul sau cu reprezentanții acestuia. Dar ea este limitată prin existența unei Constituții, a unor drepturi individuale și a unui control realizat de reprezentanții aleși asupra prelevării și cheltuirii impozitelor. Monarhul acordă o cartă constituțională supușilor săi.

Regimul parlamentar a luat naștere și s-a dezvoltat pornind de la modelul de regim englez. Regimul palamentar exprimă momentul apariției unui organ nou, și anume Guvernul. Teoria clasică se fundamentează pe principiul egalității și colaborării între puteri, adică o paritate între Parlament și Șeful Statului și o responsabilitate a Guvernului în fața Parlamentului. În literatura de specialitate se utilizează o formulă interesantă pentru a caracteriza sistemul, și anume „două puteri și trei organe”.

Regimul parlamentar este un regim politic în care organul legislativ și organul executiv, efectiv distincte, sunt ținute să colaboreze în exercitarea funcțiilor etatice și dispun de mijloace politice care le permit să se controleze mutual.

Caracteristicile regimului parlamentar sunt modelate în funcție de specificul fiecărui stat în parte.

Conceptul de drept administrativ

În Olanda, atât sistemul de drept administrativ, cât și protecția legală împotriva administrației, au fost expuse unui număr de influențe străine. Până în zilele noastre, sistemul olandez prezintă urme ale dreptului englez - și în ultimul timp – al sistemelor din Franța și Germania.

La mijlocul secolului al XIX-lea a fost stabilită clar o distincție între dreptul privat și dreptul public. În capacitatea sa de autoritate fiscală, statul a acționat prin intermedilul procedurilor de drept privat, iar când acționa ca autoritate publică, exercita puteri de drept public. Protecția legală împotriva administrației putea fi căutată înaintea tribunalelor ordinare, care aveau jurisdicție pentru toate problemele care implicau drepturi de proprietate sau plângeri referitoare la plata de datorii. Pentru restul, plângerile puteau fi adresate organelor superioare ale executivului, în particular Coroanei, care emitea o hotărâre judecătorească după analiza opiniei Raad van State (Consiliul de Stat olandez). Ca rezultat al creșterii intervenției statului la sfârșitul sec. al XIX-lea s-a dovedit că protecția legală era nesatisfăcătoare. În scopul obținerii de compensații pe motivul intervenției ilegale a administației, dreptul privat era considerat la cumpăna dintre secole, ca fiind corpul de legi aplicabil în mod normal, corp care se aplică și autorităților publice. Prevederi de drept administrativ specifice erau complementare prin natură și constituiau excepția.

Trecerea de la un stat liberal bazat pe guvernarea legii la un stat al bunăstării a presupus dezvoltarea de noi instrumente pentru asigurarea de servicii și în scopuri de planificare, ce nu puteau fi acomodate satisfăcător teoriei de drept privat sau teoriei tradiționale de drept administrativ, care era cuplată la actul administrativ, privit ca un corp de legi complementar și excepțional, a pierdut teren în favoarea unui sistem independent de drept administrativ, care acoperea și domeniul asigurării serviciilor, ocupând o poziție intermediară între intervenția statului și dreptul contractelor.

Dezvoltarea unui drept administrativ cu substanță proprie a fot înfăptuită în secolul XX prin promulgarea unor legi privind protecția legală împotriva administrației. Au fost stabilite inițial tribunale administrative speciale (pentru procese privind textele și pentru probleme referitoare la asigurările sociale) și autoritățile ce aveau responsabilitatea de a rezolva reclamațiile au fost create în interiorul administrației însăși. În 1962/63, posibilitațile de a contesta deiziile autorităților centrale au fost extinse și apropiate unei proceduri cvasi-judecătorești. În 1976, a fost creata o secție judecătorească a Raad van State, inspirată de modelul francez, având jurisdicție pentru a judeca contestații referitoare la decizii administrative.

Izvoarele dreptului administrativ

Baza dreptului constituțional și administrativ în Olanda este Constituția din 17 februarie 1983. Constituția din 1815, care fusese în vigoare până la acea dată, în ciuda nenumăratelor amendamente, și-a pierdut o mare parte din autoritate. În multe departamente, înfăptuirea noii Constituții a produs ajustări la realitatea constituțională existentă. Nu au fost făcute modificări fundamentele privind tipul de stat sau forma de guvernământ – monarhie constituțională și parlamentară, responsabilitate ministerială individuală - și au fost menținute prioritatea dreptului statuar și independența justiției. De o importanță particulară pentru dreptul administrativ a fost extinderea acelor chestiuni care, conform art.89, au fost rezervate legiuitorului. Articolul 110 a ridicat la statutul de lege constituțională principiul referitor la administrație, care fusese deja recunoscut prin statut. Articolul 107 prevede că „statutele vor conține legi referitoare la dreptul administrativ general”. Această prevedere trebuie să fie înțeleasă ca o injuncțiune pentru a legifera aici, în condițiile absenței în continuare a unui cod general de drept administrativ, care fusese deja considerat necesar de J.R. Thorbecke, autor de specialitate care urma să devină ministru în 1971. În orice caz, din 1983, un comitet legislativ stabilit de guvern a fost angajat în munca de formulare a unui set de prevederi de drept administrativ general. Acest comitet și-a prezentat primul raport intermediar în octombrie 1985.

Pe lângă Constituție, un alt izvor de drept important al dreptului administrativ, este legea referitoare la acțiunile împotriva deciziilor administrative. Legea conține, între altele, o definiție a conceptului de „decizie administrativă” și specifică patru motive pentru a acționa în vederea revendicării judecătorești:

- decizia violează o prevedere care are aplicabilitate generală;

- luând decizia respectivă, corpul administrativ și-a folosit în mod clar puterea în alt scop decât cel prevăzut prin statut.