Parteneriatul Public - Privat

CAPITOLUL I

1. Consideratii generale asupra fenomenului administrativ

Administratia publica reprezinta un instrument statului folosit în “scopul satisfacerii interesului general, prin actiunea puterii publice” , fiind constituita din ansamblul serviciilor publice a caror buna desfasurare permite realizarea obiectivelor definite de puterea politica.

Din punct de vedere sociologic, administratia este definita ca un sistem de organizare vasta si complexa, având legile si procedurile sale, mijloacele sale de constrângere, obiceiurile si simbolurile sale, ca si limbajul si mijloacele sale de comunicare.

Administratia publica este un ansamblu de structuri sociale, o astfel de abordare a administratiei publice din viziunea structuralista, conduce la realizarea efectiva a perceptiei sistemice globale a acesteia, cu atât mai mult cu cât “administratia publica, nu mai poate fi conceputa într-o dubla acceptiune, organica si materiala, deoarece elementele de structura sunt concepute ca o integrare a unei activitati într-un cadru organizatoric determinat” .

Din punct de vedere al dreptului administrativ, prin “structura administratiei : publice” întelegem ansamblul organelor administrative ordonate si dispuse pe orizontala si verticala, dupa anumite criterii (teritoriale si functionale), pe baza unor reguli bine determinate si între care se stabilesc o varietate de raporturi administrative.

Administratia publica, prin multitudinea autoritatilor administrative ale statului si ale colectivitatilor locale, determina ordonarea, pentru realizarea functiilor care le au, în baza a doua criterii

1) criteriul teritoritorial – caruia îi corespunde o structura ierarhica;

Potrivit acestui criteriu autoritatile administratiei publice se vor împarti în autoritati centrale si locale, dupa raza teritoriala în care activeaza, colectivitatea de cetateni fiind aceea care motiveaza existenta acestei structuri. Astfel, autoritatile centrale actioneaza în interesul colectivitatii umane existente la nivelul statului, iar autoritatile locale pentru rezolvarea intereselor colectivitatilor locale.

2) criteriul competentei materiale – caruia îi corespunde structura functionala si

divide autoritatile administratiei publice în autoritati cu competenta generala si cu competenta de specialitate.

Sistemul autoritatilor administratiei publice, conform celor doua criterii, este constituit din:

- autoritati centrale cu competenta generala (Guvernul) si autoritati centrale ale administratiei publice de specialitate (ministerele si celelalte organe centrale ale administratiei publice);

- autoritati teritoriale – autoritati ale administratiei publice de specialitate (servicii publice descentralizate ale ministerelor si celorlalte organe centrale);

- autoritati locale cu competenta generala (consiliile si primarii).

Andre de Laubadere, în contextul Constitutiei franceze din 1958, da notiunii de administratie publica un dublu sens, o data acela de “organizare” si cel de al doilea de “activitate”

În primul sens, administratia este “ansamblul de autoritati, agenti si organisme, însarcinate, sub impulsul puterilor politice, de a asigura multiplele interventii ale statului modern în viata particularilor prin puterea centrala sau autoritatile locale, cum sunt prefectii, primarii, consiliile generale si municipale, functionarii, organismele publice”

În al doilea sens, administratia este “o activitate care, de asemenea, este asigurata de toate organele mentionate si care le pun în raporturi multiple si diverse cu administratii” .