Cuprins
- Partea I 3
- I. Baza legală a politicii de mediu 3
- II. Principiile și obiectivele politicii de mediu 3
- III. Principalii actori ai politicii de mediu 4
- IV. Programele de acțiune pentru mediu – cadrul general de implementare a politicii de mediu 5
- V. Instrumentele politicii de mediu 6
- VI. Strategiile în domeniul de mediu 9
- 1. Strategia Uniunii Europene pentru dezvoltare durabilă 9
- 2. Strategia europeană pentru mediu și sănătate 9
- 3.Strategia tematica pentru managementul deșeurilor 10
- 4.Politica integrată a produselor 10
- 5.Acordurile voluntare de mediu 11
- 6.Convenția de la Aarhus 11
- VII. Viitorul politicii de mediu ( 2014-2020) 12
- VIII. BIBLIIOGRAFIE 14
- Partea a II-a 15
- I.Evoluția Politicii de Mediu 15
- II. Organizarea Politicii de Mediu în România 17
- 1. Cadrul instituţional 17
- 2. Legislația de Mediu 18
- 3. Convenții și acorduri internaționale la care România este parte 21
- 4. Norme și standarde de mediu în România 23
- 5. Finanțarea protecției mediului în România 24
- III. Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României.Orizonturi 2013-2020-2030 26
- IV.Provocări pentru perioada 2014-2020 29
- V. Bibliografie.31
- Partea a III-a 32
Extras din proiect
Partea I
I. Baza legală a politicii de mediu
Baza legală a politicii de mediu a UE este constituită de articolele 174 - 176 ale Tratatului CE, la care se adaugă articolele 6 şi 95.
Articolul 174 este cel care trasează obiectivele politicii de mediu şi conţine scopul acesteia - asigurarea unui înalt nivel de protecţie a mediului ţinând cont de diversitatea situaţiilor existente în diferite regiunii ale Uniunii. În completarea acestuia, Articolul 175 identifică procedurile legislative corespunzătoare atingerii acestui scop şi stabileşte modul de luare a deciziilor în domeniul politicii de mediu, iar Articolul 176 permite SM adoptarea unor standarde mai stricte.
Articolul 95 vine în completarea acestuia şi are în vedere armonizarea legislaţiei privitoare la sănătate, protecţia mediului şi protecţia consumatorului în Statele Membre, iar o clauză de derogare permite acestora să adauge prevederi legislative naţionale în scopul unei mai bune protejări a mediului. Funcţionând într-o altă direcţie,
Articolul 6 promovează dezvoltarea durabilă ca politică transversală a Uniunii Europene şi subliniază astfel nevoia de a integra cerinţele de protecţie a mediului în definirea şi implementarea politicilor europene sectoriale. Acestora li se adaugă peste 200 de directive, regulamentele şi deciziile adoptate, care constituie legislaţia orizontală şi legislaţia sectorială în domeniul protecţiei mediului.
II. Principiile și obiectivele politicii de mediu
Politica de mediu a UE s-a cristalizat prin adoptarea unei serii de măsuri minime de protecţie
a mediului, ce aveau în vedere limitarea poluării, urmând ca în anii ’90 să treacă printr-un
proces orizontalizare şi să se axeze pe identificarea cauzelor acestora, precum şi pe nevoia
evidentă de a lua atitudine în vederea instituirii responsabilităţii financiare pentru daunele
cauzate mediului.
Această evoluţie conduce la delimitarea următoarelor principii de acţiune:
• Principiul „Poluatorul plăteşte”: are în vedere suportarea, de către poluator, a
cheltuielilor legate de măsurile de combatere a poluării stabilite de autorităţile publice
• Principiul acţiunii preventive: se bazează pe regula generală că „ e mai bine să previi
decât să combaţi”;
• Principiul precauţiei: prevede luarea de măsuri de precauţie atunci când o activitate
ameninţă să afecteze mediul sau sănătatea umană, chiar dacă o relaţie cauză-efect nu
este deplin dovedită ştiinţific;
• Principiul protecţiei ridicate a mediului: prevede ca politica de mediu a UE să
urmărească atingerea unui nivel înalt de protecţie;
• Principiul integrării: prevede ca cerinţele de protecţie a mediului să fie prezente în
definirea şi implementarea altor politici comunitare;
• Principiul proximităţii: are drept scop încurajarea comunităţilor locale în asumarea
responsabilităţii pentru deşeurile şi poluarea produsă .
Obiectivele care stau la baza politicii de mediu a Uniunii Europene sunt clar stipulate de
Articolul 174 al Tratatului CE şi sunt reprezentate de:
• conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului;
• protecţia sănătăţii umane;
• utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale;
• promovarea de măsuri la nivel internaţional în vederea tratării problemelor regionale
de mediu şi nu numai.
III. Principalii actori ai politicii de mediu
Comisia Europeană, DG Mediu. Direcţia Generală (DG) Mediu a fost creată în 1981 şi este
direct responsabilă pentru elaborarea şi asigurarea implementării politicii de mediu. Rolul său
este de a iniţia şi definitiva noi acte legislative în domeniu şi de a se asigura că măsurile astfel
adoptate vor fi implementate de Statele Membre.
Consiliul Miniştrilor Mediului este parte a Consiliului Uniunii Europene şi se reuneşte de
câteva ori pe an , în scopul coordonării politicilor de mediu ale SM.
Parlamentul European, Comitetul de mediu, sănătate publică şi politică a consumatorului.
Implicarea Parlamentului European în politica de mediu a Uniunii se manifestă prin
cooperarea acestuia cu celelalte instituţii şi implicarea în procesul de co-decizie. În anul 1973
Parlamentul a înfiinţat un Comitet de mediu, format din specialişti şi responsabil pentru
iniţiativele legislative privind protecţia mediului şi protecţia consumatorului.
Comitetul economic şi social are un rol consultativ în procesul de decizie şi ilustrează
generalitatea politici de protecţie a mediului ambiant.
Comitetul regiunilor are, de asemenea, rol consultativ şi asigură implicarea autorităţilor
regionale şi locale în procesul de decizie la nivel comunitar. Aspectele de mediu sunt
responsabilitatea Comisiei 4, alături de planificarea spaţială şi de chestiunile ce ţin de politica
urbană şi de energie.
Agenţia Europeană de Mediu are sediul la Copenhaga (Danemarca) şi are ca scop principal
colectarea, prelucrarea şi furnizarea de informaţii privind mediul ambiant către decidenţi şi
către public. Acest lucru se realizează prin activităţi permanente de monitorizare a mediului şi
semnalarea în timp util a problemelor pe cale de apariţie.
Curtea Europeană de Justiţie: Principala sa atribuţie este legată de punerea în aplicare şi asigurarea respectării normelor comunitare în privinţa protecţiei mediului.
Grupurile de interese ecologiste: Influenţa acestor grupuri la nivelul elaborării politicii de
mediu a crescut în ultimii ani, fapt datorat creşterii vizibilităţii şi îmbunătăţirii opiniei publice în ceea ce le priveşte. De asemenea, transformările de la nivel instituţional din Uniune au creat un context favorabil organizaţiilor neguvernamentale.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Politica de Mediu.docx