Politica de mediu a UE

I. Integrarea politicii de mediu în politicile comunitare

Tratatele instituind Comunitatile Europene nu prevedeau competente comunitare explicite în materie de mediu. Confruntarea cu poluarea, în crestere rapida, statele membre au adoptat masuri la scara nationala. Fiind un fenomen transfrontalier, poluarea nu putea fi combatuta în mod eficace doar în limitele frontierelor nationale. În plus, unele din masurile adoptate de statele membre împiedicau libera circulatie a marfurilor în cadrul pietei comune. Ca urmare, apelurile si presiunile pentru actiuni comune în favoarea mediului s-au multiplicat. În 1972, la putin timp dupa prima Conferinta a ONU asupra mediului, Comisia Europeana a propus elaborarea unui program de actiune în acest domeniu.

La începutul anilor 70, au fost recunoscute necesitatea si legitimitatea unei politici comune în domeniul mediului. Cu timpul, se va dezvolta progresiv un drept comunitar al mediului, care cuprinde în prezent peste 200 directive si regulamente. Ele privesc, în principal, protectia apelor, calitatea aerului, protectie florei si faunei, zgomotul, eliminarea deseurilor. Legislatia mediului prezinta o caracteristica particulara, anume ea tine seama de aspectele economice. Dar legislatia anterioara lui 1986, nu avea o baza juridica intr-un tratat .

Actul Unic european atribuie în mod explicit Comunitatii europene competente în domeniul politicii mediului. Astfel, el va oferi o baza juridica formala acelui ansamblu crescând de reglementari asupra mediului. Actul Unic european a fixat trei obiective prioritare politicii comunitare: 1 protectia mediului; 2 sanatatea umana; 3 utilizarea prudenta si rationala a resurselor naturale (art. 130 R).

Tratatul asupra Uniunii Europene (1992) a stabilit în mod formal conceptul dezvoltarii durabile în legislatia Uniunii Europene. Patru ani mai târziu, tratatul de la Amsterdam a facut din dezvoltarea durabila un obiectiv primordial al Uniunii Europene. Dezvoltarea viitoare a Uniunii Europene trebuie sa se fondeze pe principiul dezvoltarii durabile si pe un nivel înalt de protectie a mediului. Mediul trebuie sa fie integrat în definirea si punerea în aplicare a tuturor politicilor economice si sociale ale Uniunii Europene, inclusiv comert, industrie, energie, agricultura, transport si turism.

II. Politica de mediu în Uniunea Europeană

2.1 Scurt istoric

Apărută pe agenda de lucru europeană la începutul anilor 1970, preocuparea pentru mediu dobândeşte un caracter distinct odată cu semnalarea, de către Clubul de la Roma, a diminuării resurselor naturale şi a deteriorării rapide a calităţii apei, aerului şi solului. Au trecut doi până la crearea politicii comunitare de mediu, în 1972 şi de aici la dezvoltarea acesteia ca una cele mai importante politici comunitare. Importanţa sa nu este datorată anvergurii fondurilor alocate (care nu depăşesc fondurile de care dispun politica regională sau politica agricolă) ci faptului că politica de mediu a devenit politică orizontală a Uniunii Europene, aspectele de protecţie a mediului fiind considerente obligatorii ale celorlalte politici comunitare. Prin adoptarea strategiei dezvoltării durabile ca element principal al câmpului său de acţiune – adică prin preocuparea pentru natură ca moştenire şi resursă a generaţiilor viitoare politica de mediu este permanent conectată la tendinţele globale de protecţie a mediului, aşa cum apar ele în urma evenimentelor internaţionale precum summit-urile de la Rio (1992) şi Johanesburg (2002), a protocolului de la Kyoto, etc. În plus, această conectare la şi implicare în progresele internaţionale de mediu transformă Uniunea Europeană în promotor global al dezvoltării durabile.

Prin însuşi caracterul ei, dezvoltarea durabilă reprezintă nevoia de responsabilizare şi educatie protecţia mediului, iar acest aspect este reflectat de evoluţia politicii comunitare în ultimii ani, politică marcată de trecerea de la o abordare bazată pe

constrângere şi sancţiune, la una mai flexibilă, bazată pe stimulente. Astfel, se acţionează în direcţia unei abordări voluntare, în scopul de a promova această responsabilizare faţă de mediu şi a de a încuraja utilizarea sistemelor de management al mediului. Politica de mediu nu acţionează independent, ci reflectă interesul societăţii civile în această direcţie, manifestat prin crearea a numeroase mişcări şi organizaţii de mediu. Mai mult, în unele ţări s-a ajuns la crearea şi dezvoltarea unor partide politice „verzi”, cu un real succes în arena politică. Nu trebuie însă uitate nici rezistenţa – sau, mai bine spus reţinerea şi inerţia care se manifestă, atunci când obiectivele de mediu par a limita competitivitatea industrială şi creşterea economică; însă acest aspect nu face decât să sublinieze o dată în plus nevoia unei abordări concertate la nivel european şi necesitatea existenţei unei politici de mediu active şi integrate, capabilă să răspundă provocărilor care apar în plan economic.