Program monitorizare a climatului etic din Primăria Municipiului Iași

I. Introducere

I.1. Etica şi sfera ei de cuprindere

Despre etică se spune că este un domeniu al ştiinţei care studiază principiile morale, legile de dezvoltare istorică a acestora, rolul lor în viaţa socială, respectiv totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei societăţi sau unui grup reprezentativ din cadrul acesteia.

În ultimele decenii, odată cu implementarea unui nou management în cadrul organizaţiilor, atât publice cât şi private, a devenit din ce în ce mai imperios necesară adoptarea unui sistem de valori. Acest sistem se află la baza funcţionării în condiţii normale a organizaţiei şi se află în strânsă conexiune cu etica organizaţiei.

În management, conceptul de etică în organizaţie se conturează clar, respectarea acesteia fiind o condiţie de bază pentru funcţionarea eficientă şi raţională a organizaţiilor. Conform acestei concepţii:

ETICA are misiunea de a realiza un acord optim între natura şi nivelul existenţei sociale şi conştiinţa morală, ceea ce presupune eliminarea mentalităţilor întârziate şi contribuţia la modelarea unor conştiinţe care să devanseze existenţa socială actuală, care să gândească şi să acţioneze prospectiv.

Pentru o organizaţie, fie ea publică sau privată, etica constituie un element deosebit de important în relaţiile cu membrii organizaţiei, cu clienţii şi cu mediul exterior. Comportamentul etic îmbunătăţeşte climatul intern înlăturând divergenţele şi alte aspecte care ţin de nerespectarea unor reguli înscrise sau nu în legislaţie.

I.2. Etica în administraţia publică

În România etica în administraţia publică are o importanţă aparte faţă de alte state cu administraţii democratice consolidate. Procesul de aşezare legislativă a administraţiei publice româneşti a fost el însuşi greu. Legea Funcţionarului public intrând în vigoare de un timp foarte scurt, cerinţele ei devin practici instituţionale curente într-un timp destul de lung.

A ignora dezvoltarea pe coordonate etice a administraţiei publice, sub pretextul că este de ajuns aplicarea legii este tot una cu a ignora faptul că administratorii publici sunt persoane, nu simpli executanţi, că ei au propriile valori, vin din medii diferite iar dorinţa lor de afirmare ca profesionişti ai administraţiei nu se reduce la conformism, datorie pe sarcină, salariu, sancţiune, premiere, ci că identitatea profesională devine o componentă a identităţii personale. Împlinirea profesională este o parte a împlinirii omeneşti şi o condiţie a stimei de sine.

Zona etică a administraţiei publice este cu atât mai sensibilă cu cât scopul vizat este menţinerea încrederii publice în funcţionarea instituţiilor, încredere fără de care democraţia este doar spectacol politic.

România nu este un caz de excepţie, dar este un caz de creştere a scepticismului şi a cinismului legat de serviciile publice. Există un nivel mare de neîncredere în executiv şi în faptul că adesea se substitue legislativului. Legislativul este adesea perceput ca fiind mai degrabă un consumator de resurse decât un prestator de servicii publice. Din cauza acestei frecvente percepţii, aşteptările cetăţenilor ca politicienii şi funcţionarii publici să aibă un anumit grad de exemplaritate morală este chiar mai mare decât în privinţa altor categorii, cu alt statut social.

Functionarii publici se află constant în faţa unor decizii cu implicaţii etice şi sunt adesea obligaţi să opteze între aspiraţii personale şi responsabilităţi instituţionale.

Interesul public face necesar un cadru moral în care administratorii să poată opta. Acest cadru moral este circumscris unor valori de tipul: demnitate personală, libertate, respect pentru ordine şi lege. Ei au datoria să abordeze raţional propriul rol în sensul eficienţei (să obţină cel mai bun rezultat cu cel mai scăzut cost). Din acest motiv abordarea lor trebuie să fie, pe lângă cea deontologistă (legată mai ales de statutul lor de implementatori de legi) şi una utilitaristă: acţiunea unui administrator public este moral corectă dacă produce cea mai mare utilitate pentru cel mai mare număr de oameni.