Studiul privind formarea profesională a specialiștilor în administrația publică

INTRODUCERE

Integrarea României în Uniunea Europeana înseamna pe lânga armonizarea legislativa si o preluare a valorilor si mentalitatilor europene. În acest fel în sfera administratiei publice trebuie sa existe o armonizare a valorilor, atitudinilor si comportamentului specialistului în administratie publica cu cele existente în Uniunea Europeana, astfel încât interesul public sa primeze si cetateanul sa fie satisfacut de serviciile administratiei publice. Doua sunt directiile principale pe care reforma în administratia publica trebuie sa le aiba în vedere pe lânga modificarile care trebuie operate în propria sa structura pentru promovarea profesionalismului în primul rând, a cinstei, corectitudinii, obiectivitatii, responsabilitatii, recunoasterii erorilor; administratia publica trebuie sa reconsidere relatia pe care o are cetateanul, sa nu uite ca menirea ei este de a se afla în slujba acestuia.

Lucrarea de fata aduce în atentia cititorilor modul în care se formeaza specialistii, care sunt metodele si programele aferente, factorii care influenteaza formarea, institutii implicate în aceste procese. Am considerat ca specialistii în administratie sunt, fara echivoc, functionarii publici.

Literatura de specialitate ofera o mare diversitate de definitii ale activitatii de formare si pregatire profesionala. Totusi, majoritatea scot în evidenta componentele procesului de pregatire profesionala: formarea si perfectionarea profesionala. Notiunea de formare profesionala include, dupa unii autori, calificarea profesionala, perfectionarea, specializarea, formarea prin experienta si informarea profesionala. Perfectionarea poate fi considerata si ca stadiu al formarii, care consta în acumularea cunostintelor referitoare la profesia de baza. Formarea si perfectionarea profesionala se întrepatrund, uneori fiind dificil de apreciat daca anumite activitati sunt de formare sau de perfectionare.

Problematica formarii si pregatirii pentru functionarii publici nu poate fi tratata unitar si nediferentiat, ci ea presupune o abordare concreta si diferentiata pe categorii de functii. Statutul functionarilor publici nu a reglementat însa profilul pentru pregatirea pentru functiile publice, indiferent de felul acestora, ci numai nivelul sau categoria de pregatire.

Functionarul public în România este acea persoana investita cu atributii de autoritate publica din administratie. Functionarul public trebuie sa parcurga niste proceduri, si cu cât reusim sa ducem la simplificare administrativa, la descentralizare, adica sa ajunga multe dintre decizii cât mai aproape de cei vizati de acestea, cu atât eficienta administratiei va creste, pentru ca va avea de parcurs proceduri mai putin birocratice. Trebuie sa nu uitam un fapt: administratia este un sistem destul de conservator. Aici lucrurile nu se pot schimba peste noapte, ci pas cu pas, pe baza unei strategii bine fundamentate.

Statul investeste si în formarea si perfectionarea functionarilor publici, astfel, avem, în 2007, o medie de zece milioane de lei pentru un functionar. Pregatirea profesional este foarte importanta. Cerintele de baza sunt stabilite de lege. Dupa aceea, functionarul public are dreptul si obligatia ca în fiecare an sa parcurga cursuri de perfectionare. Initial s-a dorit ca fiecare institutie sa aiba 5% din buget prevazut pentru aceste studii, însa nu s-a putut. Acum însa, fiecare institutie este obligata sa întocmeasca un plan de pregatire profesionala pentru functionarii publici si necesarul individual de perfectionare sa reiasa din evaluarea activitatii anuale ce se face de ani de zile, unde se vad si rezultatele, si lacunele functionarilor publici sau acele parti din pregatire care trebuie sa fie întarite. Pe baza acestora se face planul de pregatire.

În România avem o problema: nu avem un sistem structurat de formare si pregatire profesionala. Momentan, avem unul sau mai multe institute ale statului, ale diferitelor ministere care se ocupa de aceste lucruri, însa între acestea nu este stabilita o corespondenta. De exemplu, Institutul National de Administratie din subordinea Ministerului Internelor si Reformei Administrative se ocupa doar de coordonarea centrelor nationale de pregatire care nu îi sunt subordonate. Avem, de asemenea, o serie de entitati private, ONG-uri care ofera aceste tipuri de pregatire si care au dus la dezvoltarea unei piete foarte bune a furnizorilor de servicii de pregatire, dar o piata nereglementata, de altfel. Asadar, trebuie sa existe si o autoritate de reglementare a acestor institutii.

Asadar, formarea profesionala cuprinde doua etape:

-formarea propriu-zisa, care se realizeaza în institutii de învatamânt cu diferite specializarii aferente administratiei publice: administratie publica, economie, drept, urbanism, etc.;

-formarea continua sau perfectionarea profesionala, ce se realizeaza în centrele regionale, diferite institutii care îsi cunosc necesarul de personal în vederea bunei desfasurari a activitatilor specifice.