Analiza surselor de instabilitate ale mediului internațional de securitate

1. INTRODUCERE

În ciuda încercărilor unui număr mare de specialişti de a găsi o formulare clară, precisă şi cuprinzătoare a conceptului de securitate, majoritatea definiţiilor acceptate la nivel internaţional scot în evidenţă diverse caracteristici ale securităţii naţionale, în special, cum ar fi valorile naţionale, durata şi intensitatea ameninţărilor, lipsa războiului, modul de viaţă acceptabil ş.a.

Una dintre definiţiile ce ne-au atras atenţia este cea dată de Jozef Balazj : „Securitatea internaţională este determinată în fond de securitatea internă şi externă a diferitelor sisteme sociale, de măsura în care, în general, identitatea sistemului depinde de circumstanţele externe.

Experţii definesc în general securitatea socială ca pe securitatea internă. Funcţia ei esenţială este aceea de a asigura puterea politică şi economică a clasei conducătoare date sau supravieţuirea sistemului social şi un grad adecvat de securitate publică.” Departe de a încerca reducerea securităţii la descrierea simplistă de sisteme şi relaţii, putem afirma că, într-o lume în curs de globalizare, siguranţa furnizată de existenţa unei stări de securitate, la nivel naţional, sau lipsa acesteia, afectează într-o oarecare măsură starea de stabilitate la nivel global.Starea de securitate a colectivităţilor umane depinde de parametrii factorilor ce se manifestă în cadrul dimensiunilor majore ale securităţii: politic, economic, militar, cultural, de mediu ş.a.

Pentru ca parametrii să corespundă unei stări de securitate solide, factorii aflaţi la nivelul fiecărei dimensiuni a securităţii trebuie să îndeplinească o condiţie de bază, şi anume, să se manifeste în direcţia realizării unei stabilităţi organizaţionale la nivel statal sau guvernamental – stabilitate politică; unei stabilităţi economice prin realizarea accesului la resurse şi pieţe de desfacere pentru a susţine un nivel adecvat de bunăstare şi putere a statului; crearea condiţiilor necesare evoluţiei culturale (limbă, tradiţii, religie) care să nu favorizeze apariţia de stări conflictuale ce ar genera instabilitate având la origine surse etnice sau religioase.

Securitatea mediului este importantă, referindu-se la menţinerea mediului înconjurător local, regional şi global, fiind cadrul de manifestare a tuturor acţiunilor umane. Realizarea stabilităţii necesare unei stări de securitate solide nu se înfăptuieşte, însă, doar prin acţiunea singulară a factorilor aparţinând unei dimensiuni, ci prin acţiunea întreţesută a diferiţilor factori ce se manifestă în toate dimensiunile securităţii.

2. Sursele de instabilitate - natură şi spaţii de manifestare

Literatura de specialitate consideră mediul de securitate drept un ansamblu de sisteme: forţe şi actori politici, procese şi reguli de funcţionare şi reglare. Respectând regula oricărui sistem, acesta este caracterizat de stabilitate sau instabilitate, stare dată de absenţa/prezenţa factorilor de risc în ansamblul său.

2.1. Mediul internaţional de securitate

Sursa majoră de instabilitate cu cel mai mare potenţial beligen se află în dezechilibrele create de labilitatea sistemică a societăţii omeneşti, într-o perioadă de transformări profunde.

Manifestându-se disparat şi indistinct, de multe ori, alteori în mod evident, acestea creează imaginea mediului internaţional de securitate ale cărui principale caracteristici sunt:

1. sfârşitul bipolarităţii – prin fereastra de oportunitate creată pentru reorganizarea centrelor de putere;

2. proliferarea actorilor – dezintegrarea unor state federale în ultimele două decenii a dus la creşterea numărului de ţări. Multitudinea problemelor regionale şi mondiale, pe care statele şi le-au propus să le rezolve, a condus la sporirea numărului organizaţiilor internaţionale. Efect al globalizării, legăturile economice s-au înmulţit şi diversificat, au apărut noi pieţe de desfacere, ceea ce a dus la creşterea numărului companiilor multinaţionale şi a dorinţei lor de afirmare ca actori cu valoare internaţională. Interesul pentru protecţia fiinţei umane a devenit din ce în ce mai vizibil, ceea ce a determinat sporirea şi diversificarea organizaţiilor neguvernamentale umanitare. Terorismul, prin modul său de manifestare, în ultima perioadă, s-a transformat într-un actor global;

3. expansiunea democraţiei – tot mai multe ţări au îmbrăţişat o etică politică democratică. Acest fapt nu înseamnă automat şi adoptarea aceloraşi tradiţii sau moduri de funcţionare ale instituţiilor. Respectarea în continuare a sistemului piramidal de conducere lasă puţine şanse implementării principiilor democratice la nivelul instituţiilor.

4. accesul diferenţiat al statelor la resurse afectează relaţiile dintre acestea;

5. prăbuşirea unor state, condiţiile economice precare, tulburările sociale, sau, mai grav, combinaţii ale acestora, fac ca unele ţări să nu fie capabile să se susţină ca entitate politică, mai ales în cazul statelor al căror comportament este dirijat de motive politico-ideologice, culturale sau religioase (Afghanistan). În vacuumul creat pot interveni alte state sau organizaţii, nu neapărat de securitate şi stabilitate sau umanitar cum este cazul multor organizaţii teroriste care profită din plin de „ospitalitatea” unor astfel de state;

6. răspândirea conflictelor de tip etnico-religios. Ultimele decenii au arătat că tendinţa spre conflicte ce au la origine pretenţiile teritoriale a scăzut, în schimb, s-au amplificat şi diversificat modalităţile de rezolvare prin forţă a divergenţelor de natură etnică sau religioasă;